logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Reacţia Parchetului General la acuzaţiile că a 'cenzurat' comunicate ale Secţiei de investigare a magistraţilor în cazul Kovesi

Imagine din galeria Agerpres

Parchetul General a postat, sâmbătă seara, un mesaj pe pagina de Facebook în care explică de ce au fost eliminate date cu caracter personal din două comunicate ale Secţiei de investigare a magistraţilor cu privire la dosarul în care a fost pusă sub acuzare fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Secţia de investigare a magistraţilor susţine că a transmis Parchetului General două comunicate de presă, însă a fost dat publicităţii unul singur, din care lipsesc mai multe date.

Astfel, în comunicatul oficial difuzat de Parchetul General nu apare numele Laurei Codruţa Kovesi, ci se vorbeşte de "un fost procuror general al PÎCCJ". De asemenea, nu apar iniţialele D.M. şi I.A. (ofiţeri SRI), G.S.A (Ghiţă Sebastian) sau "Cursa Charter - Galaxy (YR-TII) Otopeni - Jakarta Otopeni.

În mesajul postat pe Facebook, Parchetul General explică faptul că emiterea comunicatelor de presă trebuie să respecte dispoziţiile legale interne privind prezumţia de nevinovăţie şi caracterul nepublic al urmăririi penale, dar şi Regulamentul UE privind protecţia datelor cu caracter personal.

"Luând act de anumite afirmaţii folosite în articole apărute în mass-media, referitor la 'cenzurarea' unor comunicate ale Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele. În conformitate cu dispoziţiile art.3 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public: 'Asigurarea de către autorităţile şi instituţiile publice a accesului la informaţiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest scop'. Prin urmare, emiterea unor comunicate de presă reprezintă o atribuţie a Biroului de informare şi relaţii publice, ce trebuie adusă la îndeplinire cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale incidente", spune Parchetul General.

Art.62, alin.(3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 207/2018 şi prin OUG nr.92/2018 prevede: "Procurorii trebuie să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la un proces echitabil, principiul egalităţii de arme, independenţa instanţelor şi forţa executorie a hotărârilor judecătoreşti definitive. În comunicarea publică, parchetele trebuie să respecte prezumţia de nevinovăţie, caracterul nepublic al urmăririi penale şi dreptul nediscriminatoriu la informare".

Art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001 stipulează: "(1) Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1 şi, respectiv, la art. 11(1), următoarele informaţii: (...) d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii".

Parchetul General menţionează că practica de comunicare a Ministerului Public s-a aliniat noilor exigenţe legale privind protecţia datelor cu caracter personal, a prezumţiei de nevinovăţie, a caracterului nepublic al urmăririi penale, urmând exemplul altor state europene şi având în vedere acte normative aplicabile României: Regulamentul general privind protecţia datelor - Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE; Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie.

Directiva UE garantează faptul că autorităţile publice şi deciziile judiciare nu pot să facă niciun fel de referire publică la vinovăţia unei persoane înainte ca aceasta să fie dovedită.

Parchetul General invocă şi legislaţia internă, existând o jurisprudenţă bine conturată.

Astfel, în considerentele deciziei nr.611/3 octombrie 2017 a Curţii Constituţionale se arată că: dosarul de urmărire penală, independent de stadiul în care acesta se află, (faza de urmărire penală în desfăşurare sau cauză soluţionată prin clasare) cade sub incidenţa dispoziţiilor art.285 alin. 2 din Codul de procedură penală potrivit cărora: 'Procedura în cursul urmăririi penale este nepublică'.

Mai mult, caracterul nepublic al informaţiilor conţinute într-un dosar de urmărire penală este confirmat şi de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, art.12 alin. 1 lit.e) şi f).

"Din interpretarea 'per a contrario' a textului legal, rezultă că pot constitui informaţii de interes public, deci care pot fi accesate în condiţiile legii, doar informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale care nu periclitează rezultatul anchetei, nu dezvăluie surse confidenţiale ori nu pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare, precum şi informaţiile privind procedurile judiciare a căror publicitate nu aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces. Curtea arată că legea face vorbire despre caracterul public al unor 'informaţii privind procedura în timpul anchetei penale', respectiv al unor 'informaţii privind procedurile judiciare', deci al unor aspecte punctuale (privind, de exemplu, evoluţia procedurilor într-o cauză penală, stadiul lor sau eventualele măsuri procedurale dispuse), nicidecum despre caracterul public al dosarului de urmărire penală sau al dosarului aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, în integralitatea sa, care rămâne guvernat de regimul juridic al informaţiilor nepublice", spune Parchetul General.

Parchetul General explică şi faptul că varianta prescurtării numelor sub forma acronimului poate duce, indirect, la identificarea persoanei.

"Pe cale de consecinţă, persoanele şi autorităţile publice care deţin astfel de informaţii răspund pentru protejarea acestora, sunt ţinute să respecte cadrul legislativ în vigoare care le impune măsuri de protecţie a informaţiilor aparţinând categoriilor menţionate. Aceste argumente sunt reluate şi se regăsesc şi în motivarea deciziei nr.633/12 octombrie 2018 a Curţii Constituţionale. Jurisprudenţa a conturat şi faptul că varianta prescurtării sub forma acronimului nu îndeplineşte obiectivul anonimizării efective, deoarece acronimul, fiind susceptibil să conducă indirect la identificarea persoanei, reprezintă informaţie cu privire la datele personale. Atragem atenţia asupra faptului că furnizarea de informaţii în alt cadru decât cel legal este de natură a prejudicia înfăptuirea justiţiei şi drepturile persoanelor implicate în orice modalitate într-o procedură penală, precum şi de a pune în discuţie imparţialitatea cu care se derulează anchetele penale", mai spune Parchetul General. AGERPRES / (AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Irina Poenaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 43

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 07-11-2026 22:36

UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv

Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în

Justitie si interne 07-11-2026 20:15

Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital

Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru

Justitie si interne 07-11-2026 14:54

Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act

Justitie si interne 07-11-2026 11:58

Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții

Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar

Justitie si interne 07-11-2026 11:34

VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar

Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu

Justitie si interne 07-11-2026 10:12

Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare

Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic

Justitie si interne 06-11-2026 20:54

Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu

Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș

Justitie si interne 06-11-2026 18:06

Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat

Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v

Justitie si interne 06-11-2026 17:48

Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal

O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu

Justitie si interne 06-11-2026 16:33

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030

Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți

Justitie si interne 06-11-2026 16:31

Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală

Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități

Justitie si interne 06-11-2026 15:59

VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa

Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism

Justitie si interne 06-11-2026 15:18

Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni

Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă

Justitie si interne 06-11-2026 14:55

Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran

Justitie si interne 06-11-2026 13:20

Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată

Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de