Reconfigurarea elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu lipseşte statul de o pârghie legală importantă, potrivit motivării deciziei prin care Curtea Constituţională a României a admis parţial sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, PNL, PMP şi USR privind modificările aduse Codului penal şi Legii pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Curtea a constatat că a fost modificat elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu din "neîndeplinirea unui act" în "refuzul de a îndeplini un act", infracţiunea devenind una comisivă, în sensul că trebuie să existe un refuz materializat al subiectului activ.

"Or, în realitate, prin natura sa, abuzul în serviciu poate fi săvârşit atât printr-o acţiune, cât şi printr-o inacţiune. Faptul de a considera că această infracţiune este numai una comisivă lezează capacitatea statului de a corecta conduita funcţionarilor publici prin tragerea lor la răspundere penală. S-ar accepta că abuzul în serviciu va presupune doar exercitarea defectuoasă a competenţelor funcţionarului (prin refuzul de a îndeplini un act), nu şi neexercitarea acestor competenţe, ipoteze alternative de săvârşire a infracţiunii la fel de grave atât pentru buna desfăşurare a activităţii entităţilor publice, cât şi pentru imaginea şi standardul de profesionalism asociat funcţiei publice", se arată în motivare.

CCR a concluzionat că reconfigurarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu este contrară art. 1 alin. (3) din Constituţie, lipsind statul de o pârghie legală importantă care să descurajeze încălcarea îndatoririlor de serviciu.

Totodată, Curtea a constatat că legiuitorul nu a pus de acord prevederile art. 297 din Codul penal cu decizia CCR din 15 iunie 2016.

"În aplicarea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, legiuitorul ar fi trebuit să fie mai ales preocupat de definirea intensităţii vătămării cu referire la drepturile sau interesele legitime ale unei persoane fizice sau juridice, şi nu de stabilirea unui prag valoric derizoriu în sine, care, în realitate, nu rezolvă problema caracterului de ultima ratio a sancţiunii penale. Practic, prin modul de reglementare a textului analizat, vor persista aceleaşi probleme cu privire la dificultatea delimitării diverselor forme de răspundere, faţă de cea penală", se menţionează în motivare.

CCR a mai constatat că sintagma "în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afin până la gradul II inclusiv" încalcă art. 11 alin. (1) din Constituţie, prin raportare la art. 19 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, care nu condiţionează folosul necuvenit obţinut de calitatea beneficiarului. De asemenea, sintagma "un folos material" încalcă art. 11 alin. (1) prin raportare la art. 19 din aceeaşi Convenţie, care nu reglementează vreo anumită natură a folosului, ci orice folos, fie că este patrimonial sau nepatrimonial.

"Întrucât textul nu se referă la membrul de familie în sensul art. 177 din Codul penal, rezultă că un abuz în serviciu realizat în favoarea concubinului nu poate fi calificat drept abuz în serviciu, nefiind îndeplinită această cerinţă esenţială a textului de incriminare. Însă, distinct de această problemă, abuzul în serviciu, prin natura sa, nu se caracterizează şi nu este condiţionat de legătura de rudenie/ afinitate/ afectivă/ politică etc. a persoanei în cauză, ci de actul său contrar legii, realizat în considerarea funcţiei sale", se mai arată în motivare.

Judecătorii constituţionali consideră că limitarea cerinţei esenţiale la obţinerea numai de foloase materiale va reduce sfera de aplicare a infracţiunii, iar valorile sociale care se presupune că ar fi ocrotite prin aceasta, respectiv buna funcţionare a entităţilor publice, vor cunoaşte o protecţie mult diminuată.

De asemenea, Curtea constată că, prin stabilirea unei cerinţe esenţiale pentru existenţa abuzului în serviciu, respectiv de aproprierea unor foloase necuvenite, legiuitorul mută centrul de greutate al infracţiunii de la protejarea unităţilor publice la verificarea folosului realizat de către autor. În această situaţie, dacă subiectul activ al infracţiunii nu realizează vreun folos din fapta sa, dar a vătămat drepturi sau interese legitime ale persoanelor, acesta nu săvârşeşte infracţiunea de abuz în serviciu.

"Curtea reţine că introducerea unei asemenea cerinţe esenţiale printre condiţiile de tipicitate ale infracţiunii duce, în sine, la restrângerea sferei sale de aplicare, cu grave consecinţe asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale. De multe ori reparaţia civilă nu este îndeajuns şi de aceea se impune şi o protecţie penală corespunzătoare în ipoteza lezării acestora. Prin urmare, având în vedere modul de formulare a textului, acesta creează premisele necesare încălcării unor drepturi şi libertăţi fundamentale care se află în relaţie directă cu atribuţiile de serviciu îndeplinite de funcţionarul public, subiect activ al infracţiunii, ceea ce, prin amploarea sa, reprezintă o ameninţare la adresa statului de drept", precizează CCR.

CCR a admis parţial, pe 25 octombrie 2018, sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, PNL, PMP şi USR privind modificările aduse Codului penal şi Legii pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Judecătorii au stabilit, printre altele, că modificările aduse infracţiunilor de abuz în serviciu şi trafic de influenţă sunt neconstituţionale şi au respins contestaţiile cu privire la abrogarea infracţiunii de neglijenţă în serviciu. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)