logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Tribunalul Bucureşti: 23 ianuarie - pronunţare în dosarul Hexi Pharma; Flori Dinu: Am primit ameninţări cu moartea

Imagine din galeria Agerpres

Procurorii au cerut joi la Tribunalul Bucureşti condamnarea directorului general al companiei Hexi Pharma, Flori Dinu, la o pedeapsă maximă cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, urmând ca instanţa să dea sentinţa în acest dosar pe 23 ianuarie.

La ultimul termen al procesului desfăşurat joi, procurorul de şedinţă a solicitat pedepse maxime pentru Flori Dinu şi Mihai Leva, şef de producţie al firmei, dar şi aplicarea unei amenzi penale companiei Hexi Pharma.

În ultimul cuvânt, Flori Dinu a cerut judecătorului care se ocupă de acest caz, Mitu Stegaru, să fie achitată, susţinând că a fost pusă sub acuzare în acest dosar pentru că trebuia găsit un vinovat după moartea patronului companiei, Dan Condrea.

Ea a mai spus că, după ce a fost pusă sub acuzare, a primit ameninţări cu moartea.

"Apreciez că am fost acuzată pentru fapte pe care nu le-am comis. La începutul urmăririi penale, actele de la dosar nu conţineau numele meu, însă, după moartea lui Codrea, am fost pusă sub acuzare pentru a da satisfacţie opiniei publice. Am fost reţinută şi arestată în 'festivalul cătuşelor'. Am primit ameninţări cu moartea. Parchetul mă acuză că, în calitate de director, am semnat nişte documente pe care le-am depus la Ministerul Sănătăţii. Din declaraţiile de la dosar rezultă că eu nu am participat şi nu am fost niciodată implicată în procesul de întocmire a reţetelor. Un director nu are cum să verifice fiecare document în parte. Nu am fost implicată în procesul de producţie. Eu am fost informată că produsele respectau concentraţiile de pe etichete. La dosar nu există niciun studiu de specialitate sau un raport care să facă legătura între folosirea produselor Hexi Pharma şi apariţia infecţiilor nosocomiale în spitale", a spus Flori Dinu, în sala de judecată.

La ieşirea de la proces, Flori Dinu a declarat că scopul acestui scandal a fost eliminarea de pe piaţă a companiei Hexi Pharma, care era cel mai mare producător de dezinfectanţi.

"Eu mizez pe achitare. Ştiu că sunt nevinovată, însă în instanţă trebuie să şi demonstrezi acest lucru şi sper că am convins instanţa de nevinovăţia mea. Scopul principal al acestui scandal, de fapt un scenariu, a fost eliminarea de pe piaţă a celui mai important producător de dezinfectanţi din România. Al doilea scop a fost de a găsi un vinovat pentru situaţia din sistemul sanitar, numai că la trei ani de la izbucnirea scandalului apar adevăratele probleme ale sistemului sanitar, care sunt mai grave. Am fost ameninţată cu moartea din cauza mediatizării acelor acuzaţii. (...) În cele peste 700 de volume ale dosarului există referate şi documente întocmite de medici şi oameni de specialitate, care cereau în mod expres produsele Hexi Pharma. Nu ştiu ce motiv ar fi avut să le ceară dacă aceste produse nu erau conforme şi eficiente. (...) La începutul anchetei, numele meu nu a fost menţionat, iar după moartea domnului Condrea am devenit o ţintă a acuzaţiilor, fapt ce denotă că trebuia găsit un vinovat în viaţă în toată povestea aceasta. Nu ştiam şi nici în prezent nu cred că nu au fost respectate concentraţiile de substanţe active. Nu au existat reclamaţii din spitale în legătură cu neconformitatea produselor", a adăugat Flori Dinu.

În martie 2017, compania Hexi Pharma a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru săvârşirea a 340 de infracţiuni de înşelăciune (dintre care şapte având consecinţe deosebit de grave), uz de fals (61 acte materiale), precum şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 de acte materiale) şi participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, precum şi Mihai Leva, şef de producţie al companiei, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (33 acte materiale) şi complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

Procurorii susţineau că, în perioada 1 iunie 2010 - 16 mai 2016, Hexi Pharma a indus în eroare reprezentanţii a 340 de unităţi sanitare "prin prezentarea ca adevărată a unor calităţi mincinoase ale produselor proprii", referitoare la concentraţia substanţelor active şi la eficienţa biocidă, precum şi prin utilizarea de mijloace frauduloase constând în etichete şi alte înscrisuri ce atestă elemente de conformitate nereale, determinându-i în acest mod să încheie contracte de achiziţie de produse biocide şi pricinuindu-le o pagubă.

Totodată, în intervalul 12 octombrie 2012 - 9 martie 2016, Hexi Pharma a folosit la Comisia Naţională pentru Produse Biocide 61 de înscrisuri (fişe de prezentare ale produselor proprii, fişe cu date de securitate şi declaraţii de substanţă activă) în vederea obţinerii avizului de plasare pe piaţă a produselor, documente conţinând menţiuni necorespunzătoare adevărului.

Parchetul mai arăta că, în intervalul 1 iunie 2010 - 16 mai 2016, prin plasarea pe piaţa din România, la cvasitotalitatea unităţilor sanitare de dimensiuni mari din ţară, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, Hexi Pharma a înlesnit cu intenţie nerespectarea de către membrii personalului medical de specialitate a măsurilor privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase).

Din probatoriul administrat a mai rezultat că, în intervalul 1 iunie 2010 - 16 mai 2016, Flori Dinu, în calitate de director general al Hexi Pharma, a coordonat activitatea de vânzări desfăşurată de companie, asigurând plasarea pe piaţă la aproape toate unităţile sanitare de dimensiuni mari din România a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid, înlesnind cu intenţie nerespectarea de către membrii personalului medical de specialitate a măsurilor privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor nosocomiale (boli infectocontagioase).

Flori Dinu mai este acuzată că, în intervalul 4 februarie 2014 - 9 martie 2016, a falsificat 49 de înscrisuri sub semnătură privată (fişe de prezentare ale produselor Hexi Pharma, fişe cu date de securitate şi declaraţii de substanţă activă), folosite de companie la Comisia Naţională pentru Produse Biocide, prin atestarea cu semnătura sa a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în vederea obţinerii avizului de plasare pe piaţă a produselor, documente conţinând menţiuni necorespunzătoare adevărului, sub aspectul concentraţiei de substanţe active şi al eficienţei biocide.

Totodată, din probele administrate a reieşit faptul că, în perioada 14 iulie 2012 - 16 mai 2016, Mihai Leva, în calitate de şef de producţie, a ajutat la plasarea pe piaţa din România, la unităţile sanitare de dimensiuni mari din ţară, a unor produse biocide ineficiente sub aspect bactericid, fungicid, sporicid, micobactericid.

De asemenea, între 4 februarie 2014 şi 9 martie 2016, Mihai Leva a falsificat 33 de înscrisuri sub semnătură privată, prin atestarea cu semnătura sa a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului (fişe de prezentare a produselor Hexi Pharma şi fişe cu date de securitate), din care cele 16 fişe cu date de securitate le-a şi întocmit, documente folosite de companie la Comisia Naţională pentru Produse Biocide, în vederea obţinerii avizului de plasare pe piaţă a produselor, care conţin menţiuni necorespunzătoare adevărului, sub aspectul concentraţiei de substanţe active şi al eficienţei biocide. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 58

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 07-11-2026 22:36

UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv

Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în

Justitie si interne 07-11-2026 20:15

Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital

Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru

Justitie si interne 07-11-2026 14:54

Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act

Justitie si interne 07-11-2026 11:58

Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții

Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar

Justitie si interne 07-11-2026 11:34

VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar

Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu

Justitie si interne 07-11-2026 10:12

Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare

Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic

Justitie si interne 06-11-2026 20:54

Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu

Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș

Justitie si interne 06-11-2026 18:06

Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat

Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v

Justitie si interne 06-11-2026 17:48

Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal

O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu

Justitie si interne 06-11-2026 16:33

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030

Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți

Justitie si interne 06-11-2026 16:31

Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală

Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități

Justitie si interne 06-11-2026 15:59

VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa

Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism

Justitie si interne 06-11-2026 15:18

Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni

Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă

Justitie si interne 06-11-2026 14:55

Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran

Justitie si interne 06-11-2026 13:20

Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată

Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de