Lazăr spune că nu au existat situaţii de incompatibilitate în legătură cu cele două dosare clasate care îl vizau pe Iohannis
Procurorul general Augustin Lazăr susţine că raportul Inspecţiei Judiciare nu a identificat situaţii de incompatibilitate în legătură cu cele două dosare clasate în anul 2014 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia care îl vizau pe preşedintele Klaus Iohannis.
Parchetul General a dat publicităţii miercuri un comunicat de presă în care se fac precizări cu privire la informaţiile apărute în mass-media în legătură cu un raport al Inspecţiei Judiciare, în care se arată că două dosare unde era vizat Klaus Iohannis au fost clasate în anul 2014 de către Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia, condus la acea vreme de Augustin Lazăr.
Conform Parchetului General, raportul Inspecţiei Judiciare nu a identificat niciun aspect de natură a fi imputat lui Augustin Lazăr în calitate de procuror general al PCA Alba Iulia, în legătură cu soluţionarea celor două dosare.
"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Augustin Lazăr respinge ferm afirmaţiile false prin care se urmăreşte acreditarea în spaţiul public a ideii existenţei unei relaţii în afara cadrului instituţional cu preşedintele României. Procurorul general al PÎCCJ apreciază că nesolicitarea unui punct de vedere de către unele instituţii media, diligenţă minimală de natură profesională, reprezintă un indiciu privind lipsa de interes în a prezenta adevărul şi de a informa corect opinia publică. Raportul Inspecţiei Judiciare privind efectuarea unor verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cu referire la modul de soluţionare a cauzelor referitoare la Klaus-Werner Iohannis, nu identifică niciun aspect de natură a fi imputat lui Augustin Lazăr în calitate de procuror general al PCA Alba Iulia sau unui alt procuror din cadrul acestei unităţi de parchet. Prin raportul Inspecţiei Judiciare s-a constatat că denunţurile penale nr. 595/P/2014 şi nr. 625/P/2014 au fost repartizate procurorilor de caz de către Augustin Lazăr, ce avea funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, iar în cazul dosarului nr. 595/P/2014 acesta a semnat adresa de comunicare a soluţiei către petentă, certificând legalitatea şi temeinicia soluţiei", se precizează în comunicatul PG.
Parchetul General susţine că dosarele au fost repartizate de Augustin Lazăr către cei doi procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia conform specializării şi ordinelor prealabile de repartizare a sarcinilor de serviciu.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 77 lit. l din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2632/C/2014, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel "repartizează procurorilor spre soluţionare dosarele penale şi celelalte lucrări înregistrate, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (3) lit. b), care se aplică în mod corespunzător".
"În ambele cazuri nu au existat situaţii de incompatibilitate a procurorilor, iar soluţiile date nu au fost infirmate ulterior, dovedindu-se temeinice şi legale. De asemenea, în calitate de conducător al unităţii de parchet, Augustin Lazăr a semnat adresa de comunicare a uneia dintre soluţii. Cu referire la afirmaţiile false potrivit cărora cele două cauze au fost închise 'în timpul alegerilor prezidenţiale, pe şestache, în secret, fără să ştie nimeni', concluziile raportului Inspecţiei Judiciare 7996/IJ/1972/DIP/2018 din data de 8 ianuarie 2019 reţin că în toate cauzele penale în care au fost emise soluţii pe fond referitoare la Klaus-Werner Iohannis au fost respectate termenele rezonabile de soluţionare, iar procurorii au procedat la verificarea competenţei de instrumentare în condiţii de celeritate", afirmă PG.
Referitor la informaţiile publicate în presă, Augustin Lazăr anunţă că va folosi toate căile prevăzute de lege în vederea reparării prejudiciului de imagine.
"Având în vedere afirmaţiile calomnioase şi informaţiile false referitoare la activitatea sa, lansate de unele instituţii media pornind de la un raport al Inspecţiei Judiciare care nu identifică niciun aspect imputabil, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi rezervă dreptul de a uza de toate căile prevăzute de lege în vederea reparării prejudiciului de imagine care i-a fost cauzat", se mai arată în comunicatul Parchetului General. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Acțiuni ale Poliției Române în unitățile de învățământ preuniversitar; 2.372 de activități de prevenire și informare
Poliția Română a derulat, în perioada 2 - 8 octombrie, 2.372 de activități de prevenire și informare, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice. Potrivit unui comunicat al IGPR, transmis duminică AGERPRES, dintre acestea, la 1.051 d
București: Trei persoane arestate pentru trafic de droguri; cocaină, ecstasy, canabis și metamfetamină - ridicate la percheziții (FOTO/VIDEO)
Trei persoane de 22, 23 și 53 de ani au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma a patru percheziții, peste 100 comprimate de ecstasy și aproximativ 160 de grame de cocaină, canabis, metamfetamină și MDMA, precum și sume de bani, a informat, sâmbătă,
Patru bărbați din Cluj au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc
Patru bărbați din județul Cluj au fost arestați preventiv sub acuzațiile de trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). 'Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul anulu
Teleorman: Fata de 12 ani luată de pe stradă cu o mașină a fost găsită; alerta de răpire copil a fost ridicată
Fata de 12 ani luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane a fost găsită în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar alerta răpire copil a fost ridicată, informează IPJ Teleorman. 'Minora a fost depistată. Minora nu a fost victima altei infracțiuni, &ici
Teleorman: Alertă răpire copil - o fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Poroschia și urcată într-o mașină
Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieșit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane, informează, vineri, IPJ Teleorman. Conform sursei citate, s-a declanșat mecanismul 'Alertă răpire copil&
Teleorman: Pompieri români și bulgari, la antrenament în Videle pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii (GALERIE FOTO)
Un antrenament pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii a fost desfășurat săptămâna aceasta de 17 pompieri din România și Bulgaria la Poligonul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, a informat ISU Teleorman. La instruire au participat șase pompieri din Teleorman, șase din Dolj ș
Dolj: Polițiștii au deschis dosar penal după ce un bărbat a decedat sub o grindă de beton prăbușită pe un excavator
Polițiștii din Dolj au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, după ce un bărbat de 44 de ani a decedat, vineri, sub o grindă de beton care s-a prăbușit peste excavatorul cu care efectua
Prahova: Acțiunea Prefecturii, care a atacat dispozițiile de demolare a zeci de case construite ilegal în Ploiești - respinsă
Acțiunea Prefecturii Prahova, care a atacat în instanță dispozițiile emise de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, de demolare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul public, a fost respinsă definitiv de instanță. Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins, joi, ca nefondat recursul formulat de Prefectura Pra
Bogdan Peșchir - finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată. Procurorii susțin că, în perioada 13 octombrie 2024, ora 19:01 - 27 noiembrie 2024, ora 21:0
Parchetul General nu e de acord cu dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, proiect lege
Parchetul General nu este de acord cu inițiativa legislativă depusă la Senat de trei parlamentari privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, pe motiv că această reglementare ar conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului. Procurorul general Cristina Chiriac a transmis vineri un punct de vedere al Minister
DNA: Bărbat plasat sub control judiciar pentru trafic de influență în domeniul militar
Un bărbat a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut și primit de la o persoană mai multe sume de bani, promițându-i, printre altele, că o ajuta să promoveze examenului de trecere în corpul ofițerilor militari, fără participarea efectivă la procedura de selecție și la cursuri. Potrivit unui comun
Iași: Cristina Trăilă a confirmat, la ieșirea de la DNA Iași, că a devenit inculpată în dosarul Bogos
Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a recunoscut, vineri, după audierea la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, că a devenit inculpată în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, după ce anterior a avut calitatea de suspect. ''E un demers absolut normal pe care îl crede procurorul.
Vâlcea: Suspectul în cazul crimei fetei din valiză, audiat la Parchet; nu a făcut nicio declarație în fața anchetatorilor
Vlad Bălțățeanu, bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, a fost adus vineri la audieri la Parchetul Județean Vâlcea. El a părăsit sediul Parchetului după câteva minute, fără a face declarații în fata anchetatorilor, după ce s-a prelevat de dreptul la tăcere.
Un bărbat și o femeie, reținuți pentru proxenetism; 180.000 de lei - profitul estimat în urma activității victimelor
Un bărbat și o femeie au fost reținuți pentru 24 de ore pentru proxenetism, după ce au fost depistați în urma perchezițiilor efectuate joi de polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGMPB) - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Botoșani: Bărbat reținut după ce a vândut o mașină care i-a fost împrumutată
Un bărbat din județul Botoșani a fost reținut după ce ar fi vândut autoturismul unei femei, care i-l împrumutase, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acestuia, bărbatul reținut are 42 de ani și este din comuna Vârfu Câmpului. El este cercet










