CCR: 27 februarie - sesizarea privind modificarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice
Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 27 februarie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Luni, preşedintele Klaus Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra acestei legi.
Legea supusă controlului de constituţionalitate are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice în scopul adoptării unor măsuri care să conducă la creşterea capacităţii de intervenţie în acest domeniu, prin instituirea instrumentelor legale necesare exercitării atribuţiilor de serviciu sau îndeplinirii misiunilor, dar şi a celor necesare asigurării unei protecţii juridice şi fizice a personalului angajat.
Şeful statului precizează, în sesizarea de neconstituţionalitate, că legea a fost adoptată fără solicitarea avizului CSAT.
Klaus Iohannis menţionează că printre atribuţiile principale ale Poliţiei Române sunt incluse măsuri de prevenire şi combatere a terorismului.
"Reglementarea ca atribuţie principală a aplicării de "măsuri de prevenire şi combatere a terorismului" de către o autoritate a administraţiei publice centrale, Poliţia Română, structură demilitarizată aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, califică această structură drept un "organ de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale". Or, în aceste condiţii, adoptarea unui act normativ ce vizează organizarea şi funcţionarea unei instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, fără avizul CSAT, încalcă competenţa de avizare şi rolul prevăzut de art. 119 din Constituţie a acestei autorităţi constituţionale", se arată în sesizarea preşedintelui.
În plus, arată sursa citată, prin această lege se introduc o serie de cazuri în care poliţistul este îndreptăţit să pătrundă "în orice mod într-o locuinţă sau orice spaţiu delimitat ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimţământul acesteia sau al reprezentantului legal, pentru: (...) d) a prinde autorul unor acte de terorism, dacă există indicii că acesta se află în acel spaţiu".
Iohannis precizează, în sesizare, că legea a fost adoptată de Senat cu depăşirea termenului constituţional de adoptare tacită, cu consecinţa încălcării principiului bicameralismului.
Şeful statului critică şi prevederea prin care poliţistul are dreptul să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanei în situaţia în care "aceasta încalcă dispoziţiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală", preşedintele susţinând că sintagma "motive verosimile" nu este una definită în cuprinsul modificărilor aduse actului normativ, contrar exigenţelor de tehnică legislativă, fiind una neclară, de natură să lipsească norma de precizie şi claritate, contrar Constituţiei.
De asemenea, preşedintele Iohannis critică prevederile potrivit cărora poliţistul are dreptul să conducă o persoană la sediul poliţiei atunci când "din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanţelor ori bunurilor aflate asupra sa creează motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală", iar potrivit art. 324 alin. (1) lit. d), un alt motiv care permite poliţistului să conducă o persoană la sediul poliţiei este cazul în care "luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru acesta sau pentru ordinea publică".
"Având în vedere faptul că o astfel de măsură reprezintă o restrângere a exerciţiului libertăţii individuale, apreciem că modul general de formulare a acestor cazuri este unul lipsit de claritate şi precizie, fiind de natură să încalce exigenţele stabilite de art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, aşa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale", arată el.
Preşedintele consideră că folosirea de către poliţist a dispozitivelor cu electroşocuri reprezintă o măsură disproporţionată în raport cu scopul său prin raportare la Constituţie, având în vedere efectele pe care astfel de mijloace le pot avea asupra integrităţii fizice a persoanelor vizate.
În acest context, Klaus Iohannis solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice este neconstituţională. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de







