Augustin Lazăr: Ministerul Justiţiei comunica pe 9 mai că nu are atribuţia de a analiza protocoale dintre alte instituţii
Procurorul general, Augustin Lazăr, a anunţat, luni, în cadrul unei declaraţii de presă, că pe data de 9 mai, după ce au fost puse la dispoziţia Ministerului Justiţiei mai multe documente de cooperare instituţională, MJ a replicat că nu are atribuţia legală de a le analiza şi emite un punct de vedere.
"Domnul ministru al Justiţiei comunică în 9.05.2018 Consiliului Superior al Magistraturii: 'Vă comunicăm că Ministerul Justiţiei, în calitate de organ al administraţiei publice centrale, nu are atribuţia legală de a analiza şi de a emite un punct de vedere referitor la conţinutul şi efectele unui protocol încheiat între alte instituţii publice'. A fost absolut surprinzător când am văzut că sâmbătă era deja un alt punct de vedere care era adaptat noii situaţii ivite", a declarat Augustin Lazăr.
În acest sens, el a făcut referire şi la protocoalele care au fost puse anterior la dispoziţia ministerului şi a CSM.
"În 3 aprilie 2018, Ministerul Public comunică ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2005, în evidenţele instituţiei noastre figurează încheierea următoarelor documente de cooperare instituţională... Şi i-am enumerat toate. Dar această adresă este rezultatul discuţiilor pe care noi le purtam la CSM. Şi eu mi-am exprimat disponibilitatea că tot ce îşi doreşte CSM prezentăm acolo pentru evaluare, iar în acelaşi timp le punem la dispoziţia ministrului Justiţiei, care n-a spus nicio clipă că nu are competenţa să le evalueze, să le analizeze. I-am trimis, le-am pus la dispoziţie, fiindcă ele mergeau la biroul de profil, nu aveam nicio reţinere că ar fi ceva rău cu ele şi nu aveam ce să ascundem în faţa ministrului Justiţiei. Protocolul din 2016 este enumerat în rând cu celelalte protocoale fără nicio reţinere. Nu aveam niciun motiv să nu îl prezentăm, să îl aducem la cunoştinţă, de vreme ce toată lumea ştia, era lipsit de efecte, eram în procedură de declasificare. Care ar fi fost problema să îl ascundem?", a precizat procurorul general.
Pe de altă parte, Augustin Lazăr a arătat că pe 25 august, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a publicat pe Facebook două mesaje referitoare la protocoale încheiate cu SRI, arătând că "doar zilele acestea a aflat anumite lucruri".
Realizând un scurt istoric al corespondenţei purtate cu MJ, Lazăr a adăugat că pe 19 martie, ministrul Tudorel Toader a cerut Ministerului Public să comunice dacă şi câte protocoale secrete au fost încheiate între Ministerul Public, DNA şi DIICOT, pe de o parte, şi SRI, pe de altă parte. De asemenea, ministrul a cerut să fie demarată procedura de desecretizare. Pe 20 martie, Ministerul Public a transmis răspunsul, făcând referire la protocoalele dintre Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi SRI, atât cel din 2009, cât şi cel din 2016. Se menţiona de asemenea că ambele protocoale şi-au încetat efectele, dar şi faptul că SRI i-a fost solicitată disponibilitatea în vederea declasificării.
Lazăr a menţionat că în postarea sa pe Facebook, ministrul Toader a făcut referire şi la un "incident administrativ", dar că acesta a fost "remediat cu promptitudine".
"Cine a făcut copie pentru protocol, atât pentru CSM, cât şi pentru ministrul Justiţiei, ultima filă - care avea două pagini - a adăugat-o - dintr-o eroare, s-au lipit filele - la CSM. La CSM au mers două file şi la ministrul Justiţiei lipsea ultima filă. Am văzut suspiciunea marcată. (...) Este un simplu incident administrativ pe care noi l-am explicat şi l-am rezolvat pe loc. La vremea aceea nu a avut nicio suspiciune, a fost totul în regulă, dar acum, sâmbătă, şi-a adus aminte că noi am ascuns ultima filă, pentru a nu vedea cine sunt semnatarii", a spus el.
Lazăr a mai precizat că au existat şi cu CSM comunicări referitoare la cele două protocoale. A menţionat că în perioada 20-29 martie, protocoalele au fost puse la dispoziţia CSM şi că membrii Consiliului au fost invitaţi să le studieze. Pe data de 29, CSM a restituit protocoalele, fără să precizeze dacă a existat vreo problemă sau încălcare a legii în legătură cu acestea.
Procurorul general a arătat că potrivit OUG 6/2016, "condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice ale organelor judiciare se stabilesc prin protocoale de cooperare încheiate de SRI cu Ministerul Public şi Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea (...) organe de cercetare penală speciale". De asemenea, conform aceleiaşi ordonanţe, "semestrial sau ori de câte ori este nevoie, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau unul dintre judecătorii anume desemnaţi de către acesta" verifică modul de punere în aplicare, în cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, a supravegherilor tehnice realizate.
"Revenim la remarca ministrului Justiţiei şi observăm că este foarte riguroasă acea remarcă, în sensul că nu are atribuţii legale de a evalua, analiza şi de a emite un punct de vedere referitor la conţinutul şi efectele unui protocol încheiat între alte instituţii publice. Este evident, competenţa de a verifica modul în care este pus în aplicare acest protocol, legalitatea şi toate aspectele acestea le verifică preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau judecătorul care a fost delegat de acesta. (...) Până în acest moment, niciun incident nu a fost făcut public. Dacă exista un incident în urma verificărilor semestriale pe care preşedintele Înaltei Curţi le face sau judecătorul delegat, ar fi adus la cunoştinţă publică acest fapt", a declarat el. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, imagine: Dan Mihalcea, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Ioana Matei-Cârlan, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Timiș: Profesor de sport, atacat de părinții unui elev atenționat asupra disciplinei în timpul orelor
Un profesor de sport de la Școala Gimnazială nr. 15 din Timișoara a fost atacat, miercuri, de părinții unui elev de clasa a V-a căruia dascălul i-ar fi atras atenția asupra comportamentului din timpul orelor. Polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați, prin SNUAU 112 despre un conflict izbucnit la Școala Gimnazială nr. 15 din munic
DNA: Șeful Serviciului Regim Permise Ilfov - reținut pentru constituirea de grup infracțional și luare de mită
Mihai Niță, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost reținut de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat de constituirea unui grup infracțional și luare de mită. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii din cadrul
Timiș: Cinci persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, reținute
Cinci persoane cercetate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Timișoara pentru trafic de droguri de mare risc au fost reținute și vor fi prezentate miercuri judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Descinderi la o grupare care importa mașini de lux cu acte false; acuzații de furt și tâlhărie pe teritoriul SUA
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța, împreună cu polițiști de la Combaterea Crimei Organizate Porturi Maritime, au efectuat miercuri 42 de percheziții în județele Argeș, Vâlcea, Dolj și în Capitală, pentru prinderea membrilor unei grupări acuzați de furt și tâlhărie pe teritoriul Statelor Unite și care au adus autoturisme
Teleorman: Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți - plasat sub control judiciar
Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți, a fost plasat sub control judiciar în urma accidentului rutier din Teleorman, când a fost prins conducând, deși avea permisul suspendat, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede transmis miercuri AGERPRES. În co
Prahova: 27 de percheziții într-un dosar de fals și înșelăciune; prejudiciul - aproape 2 milioane de lei
Anchetatorii prahoveni au efectuat, miercuri dimineață, 27 de percheziții într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. La descinderi au participat polițiștii din cadrul Secției nr. 3
UPDATE Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu; DIICOT va face contestaţie
Tribunalul București a admis marți cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă, iar surse judiciare au declarat că DIICOT va face contestație. 'Prin încheierea din data de 13.10.2026, pronunțată în
DNA: Percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști de la Serviciul de permise Ilfov (oficial)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, marți, percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști din cadrul Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor Ilfov și angajați ai școlilor de șoferi. Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în baza autorizațiilor emise d
Teleorman: Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți - reținut în urma unui accident (surse)
Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți, a fost reținut în urma unui accident petrecut în Teleorman, iar după testarea cu aparatul DrugTest a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării de mostre biologice, conform legii. El avea dreptul de a conduce suspendat. 'Polițiștii din cadrul Secție
Percheziții DNA la Serviciul Permise și Înmatriculări Ilfov (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, marți, percheziții la sediul Serviciului Permise și Înmatriculări Ilfov, într-un dosar de luare de mită în legătură cu promovarea examenului practic pentru obținerea permisului auto, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, în dosar sunt vizate fapte
Mehedinți: Nouă percheziții în județul Olt, într-un dosar de furt calificat; sunt vizați cinci suspecți
Nouă percheziții domiciliare au loc, marți dimineață, în județul Olt, într-un dosar de furt calificat, în care sunt vizați cinci suspecți care ar fi furat peste 40 de televizoare din remorca unui TIR, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Mehedinți, din
Brigada Rutieră: Două mașini s-au ciocnit în Pasajul Unirii; traficul este restricționat
Traficul este restricționat pe ambele benzi în Pasajul Unirii dinspre Strada Colței către Bulevardul Mărășești, după ce două mașini s-au ciocnit marți dimineață. 'În jurul orei 05:47, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la un accident de circulație care a avut loc în Pasajul Unirii. Conducătorul unui autovehicul care
Tribunalul București ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Tribunalul București ar putea pronunța, marți, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgescu a fost dus luni dimineața din Arestul Central la tribunal, unde cererea sa a fost judecată de Vlad Andriescu,
Teleorman: Trei dintre răpitorii fetei de 12 ani luată de pe o stradă din Poroschia au fost prinși și reținuți
Trei dintre răpitorii fetei de 12 ani luată cu o mașină de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia au fost prinși și reținuți, informează IPJ Teleorman. 'La data de 12 octombrie a.c., fiind în continuarea cercetărilor, polițiștii au depistat doi bărbați implicați în eveniment, iar în urma probatoriului administrat
Procurorul general al R. Moldova, în vizită la București; întâlniri la Parchetul General, DNA și DIICOT
Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandru Machidon, efectuează o vizită de lucru în România, în cadrul căreia va purta discuții la Parchetul General, DNA și DIICOT. Vizita a început la Parchetul General, unde Alexandru Machidon a discutat, luni, cu procurorul general al României, Cristina Chiriac, despre









