Dosarul lui Oprea privind decesul poliţistului Gigină, trimis de la ÎCCJ la Judecătoria Sectorului 1
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, vineri, să trimită la Judecătoria Sectorului 1 dosarul în care Gabriel Oprea, la data faptelor viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, este acuzat de ucidere din culpă în legătură cu accidentul rutier ce a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină.
"În temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. 6 Cod de procedură penală, cu referire la art. 50 alin.2 Cod de procedură penală, trimite cauza având ca obiect rechizitoriul nr.905/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei, prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii Oprea Gabriel, Mazilu Petre şi SC General MPM Impex SRL, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, în modalitatea normativă prevăzută de art.192 alin. 1 şi 2 din Codul penal, spre competentă soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul. Definitivă", se arată în decizia Instanţei supreme.
Decizia a fost luată de un judecător de cameră preliminară, înainte de începerea pe fond a judecării dosarului.
Gabriel Oprea a fost trimis în judecată pe data de 2 mai, alături de societatea General MPM Impex SRL şi administratorul acesteia, Petre Mazilu, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
"În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa", declară DNA.
Conform aceleiaşi surse, accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Gigină s-a produs ca urmare a nerespectării de către Gabriel Oprea, Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi - activitatea de însoţire a ministrului de către poliţişti rutieri în cazul lui Oprea, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul firmei şi administratorului acesteia.
"Concret, începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, inculpatul Oprea Gabriel a dispus - cu încălcarea dispoziţiilor legale privind însoţirea demnitarilor de către Poliţia Rutieră - însoţirea sa permanentă de către un dispozitiv de Poliţie Rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte şi un poliţist rutier motociclist. În acest mod, ministrul de Interne de la acea dată, Oprea Gabriel, şi-a conferit, în mod discreţionar, 'drepturi' neprevăzute de cadrul legal, 'drepturi' a căror exercitare a presupus punerea unor poliţişti rutieri în situaţii de risc sporit şi totodată a impus ca deplasarea echipajelor de Poliţie Rutieră să se facă în regim de viteză sporită", mai spun procurorii.
În opinia procurorilor, Gabriel Oprea i-a pus pe poliţiştii rutieri care au executat această activitate de însoţire într-o situaţie permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate ce avea un potenţial ridicat de producere a unor evenimente rutiere.
"Referitor la inculpaţii Mazilu Petre şi General MPM Impex SRL, a rezultat că aceştia, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind executarea semnalizării rutiere, nu au luat măsuri pentru instruirea angajaţilor cu privire la modalitatea corectă de realizare a semnalizării rutiere aferente lucrărilor executate pe partea carosabilă şi au pus la dispoziţia angajaţilor semne rutiere realizate artizanal, neconforme standardelor de siguranţă, faptă care a avut ca urmare realizarea total necorespunzătoare a semnalizării rutiere aferente unei lucrări executate pe strada Ştirbei Vodă din Bucureşti, în zona în care s-a produs accidentul", mai susţin procurorii.
Din probele administrate a rezultat că cei trei inculpaţi au prevăzut posibilitatea producerii unui accident rutier letal, însă au apreciat, fără temei, că un astfel de rezultat nu se va produce. Anchetatorii au luat în calcul faptul că, la momentul producerii accidentului, victima făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului de Interne, circula cu o viteză de 84 km/h în condiţii de vizibilitate redusă determinate de întuneric şi ploaie, iar dinamica producerii accidentului şi lipsa unor manevre de frânare conduc la concluzia că poliţistul nu a văzut obstacolele de pe carosabil.
"Faţă de aceste elemente de fapt s-a verificat caracterul ilicit şi culpabil al următoarelor acţiuni care au dus la decesul victimei: prezenţa victimei ca motociclist într-o coloană oficială; viteza de deplasare şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice; modalitatea deficitară de semnalizate a obstacolelor existente pe carosabil. Cu privire la primele două cauze, respectiv prezenţa victimei ca motociclist într-o coloană oficială, viteza de deplasare şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice, a rezultat că aceste activităţi au fost determinate şi că îi sunt imputabile inculpatului Oprea Gabriel", explică DNA.
Potrivit procurorilor, Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul funcţiei sale şi conferindu-şi în mod discreţionar drepturi neprevăzute de cadrul legal ce reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, ceea ce a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei.
"Cu privire la cea de a treia cauză a accidentului rutier, respectiv modalitatea deficitară de semnalizare a obstacolelor existente pe carosabil, a rezultat că această cauză a accidentului este imputabilă societăţii comerciale General MPM Impex SRL (care executa pe suprafaţa carosabilă o lucrare la instalaţia subterană de gaze naturale) şi lui Mazilu Petre, administratorul societăţii comerciale. A rezultat că semnele de circulaţie nu erau reflectorizante şi că erau amplasate la aproximativ 11,5 metri înainte de zona lucrărilor. Potrivit prevederilor legale, semnele de circulaţie trebuiau să fie reflectorizante. Obligaţia de a asigura şi folosi semnalizare reflectorizantă şi de a o amplasa potrivit prevederilor normative în materie revine administratorului firmei General MPM Impex SRL Mazilu Petre", precizează DNA. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ICCJ: Restanțele de un 1 miliard de euro către magistrați se pot stinge prin plata efectivă, titluri de valoare
Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că statul poate să achite restanțele către judecători, care se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis î
Harghita: Incendiile la locuințe au crescut cu aproximativ 55%; ISU avertizează asupra riscurilor odată cu venirea iernii
Numărul incendiilor produse la locuințe a crescut cu aproximativ 55% în trimestrul trei al anului 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele prezentate joi, într-o conferință de presă, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'În trimestrul III 2026 s-a intervenit pentru stinger
Alba: Cinci persoane reținute pentru trafic de droguri
Patru bărbați și o femeie au fost reținuți, în două cauze penale, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de droguri, introducerea în țară de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AG
Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri
O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției
ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei
Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec
Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică
Polițiștii și procurorii DIICOT au pus în aplicare, joi, mandate de percheziție în județele Constanța, Galați, Alba și Iași la domiciliile unor minori cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de accesare în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, precum și
Prahova: Șase persoane, inclusiv soția unui fost primar, reținute într-un dosar de înșelăciune (surse)
Șase persoane, între care și soția unui fost primar al unei comune din județul Prahova, au fost reținute într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. 'În urma probatoriului administrat
Bistrița-Năsăud: Un bărbat care a amenințat o fată de 18 ani și apoi a agresat un polițist, reținut pentru 24 de ore
Un bărbat de 37 de ani din orașul Beclean, care a amenințat o fată de 18 ani și ulterior, după intervenția polițiștilor, a agresat fizic un agent, a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit informațiilor transmise joi de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, acesta mai este acuzat că a condus pe drumurile publice fără a deține permis și că a
Iași: Bugetul de stat, prejudiciat cu cel puțin 16,6 milioane de lei de o grupare specializată în evaziune fiscală
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu cel puțin 16,6 milioane de lei de o grupare infracțională specializată în evaziune fiscală, delapidare, folosirea cu rea credință a creditului societății și spălare a banilor, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Poliția Română. Potrivit sursei citate, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalit
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina
Populația din nordul județului Tulcea a primit, joi dimineață, un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, acesta fiind al doilea de la începutul zilei. Mesajul a fost transmis în jurul orei 8:35, iar autoritățile îndeamnă populația să-și păstreze calmul și să se adăp
Înalta Curte s-ar putea pronunța în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea să pronunțe, joi, soluția definitivă în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.
Ghișeele unde se restituiau permisele și taloanele reținute vor fi închise pe 17 și 18 octombrie; activitatea se mută la Hala Laminor
Ghișeele unde se restituiau permisele de conducere și certificatele de înmatriculare reținute, vor fi închise în perioada 17-18 octombrie, iar activitatea se va muta la Hala Laminor, începând cu 19 octombrie, informează Brigada Rutieră a Capitalei. 'Începând de luni, activitățile de relații cu publ
Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în legătură cu anularea alegerilor din 2024
Parchetul General a confirmat miercuri că, în luna iulie, a deschis un dosar penal in rem, după ce au fost depuse 600 de plângeri în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024. 'Ca urmare a depunerii de către o asociație a peste 600 de plângeri în contextul anulării alegerilor prezidențiale din dec
Prahova: Bărbatul care și-a ucis amanta trecând cu mașina peste ea - condamnat la închisoare pe viață
Bărbatul acuzat de uciderea amantei sale, după ce a bătut-o pe femeie în localitatea prahoveană Baba Ana, iar apoi a trecut cu mașina peste corpul acesteia, a fost condamnat, miercuri, la închisoare pe viață, decizia nefiind definitivă. Potrivit portalului instanțelor de judecată, inculpatul trimis în judecată pentru omor cal
Tribunalul București respinge cererea de intrare în insolvență a companiei aeriere AnimaWings
Tribunalul București a respins miercuri cererea depusă de compania aeriană AnimaWings privind intrarea în insolvență. ''În baza art.67 alin.2 din Legea 85/2014 respinge cererea debitoarei Anima Wings Aviation SA de deschidere a procedurii insolvenței. Disjunge cererile creditorilor Uplift Airport Services SRL, Gligor Ioana










