CCR ar putea să se pronunţe în cazul sesizării preşedintelui pe Legea administraţiei publice locale şi Statutul aleşilor
Curtea Constituţională a României ar putea să se pronunţe joi în cazul sesizării preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările la Legea administraţiei publice locale şi Statutul aleşilor locali.
Pe 9 mai, CCR amâna pentru data de 31 mai soluţionarea sesizării.
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis luna trecută la CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
În sesizare se arată că, potrivit Constituţie, autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, însă cele două autorităţi au un rol diferit.
Preşedintele arată că în vreme ce primarul este o autoritate executivă, consiliul local este o autoritate deliberativă, ambele funcţionând ca autorităţi administrative autonome, distincte, motiv pentru care aspectele ce ţin de structura şi componenţa consiliului local - inclusiv procedura pentru sesizarea instanţei cu privire la validarea unui consilier - nu pot fi lăsate exclusiv la aprecierea primarului.
Conform sursei citate, sintagma "înaintează instanţei competente solicitarea pentru validarea altui consilier" este imprecisă, neclară, de natură să genereze impredictibilitate în aplicarea legii.
''Din formularea acestui text de lege nu rezultă cu claritate care sunt criteriile pentru stabilirea consilierului a cărui validare este solicitată, existând riscul de a fi afectată reprezentarea proporţională în consiliul local/ judeţean rezultată din alegeri, întrucât nu este clar dacă noul consilier a cărui validare se solicită este primul supleant din aceeaşi formaţiune politică care a deţinut mandatul rămas vacant sau o altă persoană de pe lista de supleanţi, desemnată în mod discreţionar de primar'', menţionează şeful statului.
Iohannis consideră că prin unele modificări şi prin abrogarea unor dispoziţii s-a eliminat instituţia juridică a declarării vacanţei mandatului de consilier local/judeţean ca urmare a constatării unui caz de încetare înainte de termen a respectivului mandat, respectiv procedura de validare a unui nou consilier local/judeţean în locul celui căruia i-a încetat mandatul.
Şeful statului atrage atenţia că, din acest motiv, prin eliminarea etapei constatării vacanţei mandatului şi a validării noului consilier, legea criticată consacră un vid legislativ.
"Se creează un vid legislativ cu privire la mandatul de preşedinte al consiliului judeţean, autoritate executivă la nivel judeţean, de natură să încalce dispoziţiile art. 1 alin. (5) prin raportare la art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie", se precizează în sesizare.
Totodată, se reclamă că unele dispoziţii nu respectă exigenţele impuse de Constituţie în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, iar cele prin care se defineşte "calculul cvorumului" sunt neclare.
"În vederea respectării termenelor stabilite de legiuitor pentru constituirea consiliilor locale/judeţene, era necesară corelarea acestor dispoziţii şi introducerea unui termen de soluţionare a apelului de către instanţa competentă", se mai invocă în sesizare.
Iohannis mai spune că se elimină posibilitatea partidului politic sau a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pe a cărui/cărei listă a fost ales consilierul în cauză de a solicita încetarea de drept a mandatului respectivului ales local în situaţia pierderii de către acesta a calităţii de membru.
Preşedintele critică şi art. II pct. 10, care arată că "viceprimarii, preşedinţii de consilii judeţene şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sunt în acelaşi timp şi consilieri".
"Se creează un paralelism legislativ întrucât există dispoziţii legale prin care se prevede expres sau din care rezultă în mod evident faptul că viceprimarii, preşedinţii de consilii judeţene şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene îşi păstrează statutul de consilieri locali, respectiv judeţeni, dar exercită mandate distincte, cu atribuţii diferite", se arată în sesizare.
Şeful statului contestă şi articolul potrivit căruia "consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii şi nu vor fi luaţi în calcul la stabilirea majorităţii necesare adoptării hotărârii", subliniind că textul este neclar şi denotă o confuzie între două instituţii juridice diferite. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cochinescu, editor: Cristina Tatu, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Tânăr reținut după ce ar fi încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție Câmpina
Un tânăr de 31 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova. Potrivit acestora, sâmbătă, candidatul a intrat în sala de e
Giurgiu: Adolescent reținut de polițiști, după ce ar fi bătut crunt un alt tânăr
Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reținut, duminică, de polițiștii din Giurgiu, după ce vineri seară ar fi bătut crunt un alt adolescent, de aceeași vârstă cu el, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu. Potrivit oficialilor IPJ, adolescentul reținut este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii
Aproape 5.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, 148.000 de țigarete fără timbru - depistate de polițiștii de frontieră la Giurgiu
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit, în urma unor controale desfășurate pe DN 5, 4.890 de articole susceptibile a fi contrafăcute, peste 148.000 de țigarete fără timbru fiscal și 350 de grame de bijuterii din metal care pare a fi aur și argint, valoarea totală estimată a bunurilor d
Operațiunea 'Jupiter 6' a ajuns la un număr record de 1.652 de percheziții; alte 55 de descinderi au loc duminică
Operațiunea 'Jupiter 6' continuă cu 11 acțiuni operative și 55 de percheziții domiciliare desfășurate la nivel național, duminică, anchetele vizând infracțiuni de corupție, înșelăciune, camătă, spălare de bani, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și infracțiuni silvice și furt calificat. 'În cursul
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități










