logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DNA: Senatorul Ilie Niţă, trimis în judecată

Imagine din galeria Agerpres

Senatorul Ilie Niţă a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu, efectuarea de operaţiuni incompatibile cu funcţia, evaziune fiscală şi fals în înscrisuri şi în declaraţii, informează DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Ilie Niţă, la data faptelor vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava şi, ulterior, senator în Parlamentul României, pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, două infracţiuni de evaziune fiscală, patru infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi şapte infracţiuni de fals în declaraţii.

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei şi Florin Ivanovici, avocat în Baroul Suceava şi reprezentant legal la Casa De Insolvenţă Bucovina IPURL, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi Niculina Niţă, soţia senatorului, director al unei grădiniţe, pentru patru infracţiuni de folosirea funcţiei pentru favorizarea altor persoane şi patru infracţiuni de fals în declaraţii.

În faţa judecătorilor urmează să ajungă şi Ilie Chitic, administrator al SC Teona Build SRL Suceava, pentru uz de fals în formă continuată, Casa de Insolvenţă Bucovina IPURL, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi societatea Teona Build SRL pentru evaziune fiscală.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul transmis instanţei că, în perioada 2009 - 2017, Ilie Niţă, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava şi, ulterior, senator în Parlamentul României, ar fi exercitat în fapt atribuţiile de control şi administrare a unei societăţi comerciale, deşi, potrivit statutului societăţii, administrator era o altă persoană.

"Inculpatul a acţionat în aceeaşi manieră şi după intrarea societăţii în procedură de insolvenţă din dispoziţia judecătorului sindic, deşi prerogativele acestei funcţii au fost preluate de către inculpatul Florin Ivanovici, în calitate de lichidator judiciar", precizează anchetatorii.

În acest context, arată sursa citată, în perioada 26 aprilie 2013 - 27 septembrie 2017, Florin Ivanovici, la instigarea lui Ilie Niţă, nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu prevăzute de legislaţia primară, în sensul că nu a condus întreaga activitate a societăţii comerciale respective, a tergiversat procedura de insolvenţă pe o perioadă de peste 4 ani, în condiţiile în care activul societăţii se limita la patru autovehicule, din care trei nefuncţionale, procedura nefiind încheiată până la momentul la care judecătorul sindic a dispus înlocuirea sa cu un alt lichidator judiciar şi nu şi-ar fi precizat poziţia de a menţine şi executa sau de a denunţa un contract de parteneriat public - privat încheiat anterior între societatea comercială respectivă şi o unitate administrativ teritorială, despre existenţa căruia avea cunoştinţă.

"Acţionând în această manieră, lichidatorul judiciar a facilitat continuarea activităţii comerciale de către Ilie Niţă, în numele acelei societăţi, perioadă în care acesta a realizat încasări în cuantum total de 871.518 lei, neevidenţiate şi nedeclarate organelor fiscale. Astfel, a fost creat un prejudiciu material în acelaşi cuantum creditorilor firmei respective, întrucât sumele de bani obţinute nu au fost aportate la masa credală în vederea stingerii debitelor", se menţionează în comunicat.

DNA mai arată că, în aceeaşi perioadă, Ilie Niţă, în calitate de administrator al aceleiaşi firme, dar şi al SC Teona Build SRL Suceava, cu intenţie, ar fi ascuns sursa impozabilă sau taxabilă, pentru activitatea comercială desfăşurată inclusiv în perioada insolvenţei, pentru care a încasat suma totală de 2.929.664 lei, neevidenţiată contabil şi nedeclarată organelor fiscale, având drept consecinţă sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale în cuantum total de 693.289 lei.

"În perioada 2016 - 2017, Niculina Niţă, în calitate de reprezentant al autorităţii contractante (grădiniţa al cărei director era) şi de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a semnat mai multe documente esenţiale întocmite în procedurile de achiziţie publică derulate, fapt ce a determinat ca soţul său, Ilie Niţă, având calitatea de administrator în fapt a două societăţi comerciale, printre care şi SC Teona Build SRL, să obţină, în mod indirect, foloase patrimoniale în cuantum total de 146.552 lei, reprezentând totalul valorii a patru contracte de execuţie lucrări. În acelaşi context, în scopul adjudecării celor patru contracte de lucrări, Ilie Niţă a folosit mai multe înscrisuri falsificate cu ocazia organizării licitaţiilor", notează procurorii.

În acelaşi interval de timp, precizează DNA, Niculina Niţă ar fi consemnat în fals în declaraţiile date în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor că nu are niciun interes de natură să afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor, în condiţiile în care cunoştea că soţul său era administratorul în fapt al celor două societăţi comerciale care au adjudecat contractele menţionate.

Anchetatorii susţin totodată că, în perioada 2014 - 2017, Ilie Niţă, cu intenţie, ar fi omis să consemneze veniturile în valoare totală de 2.041.482 lei, încasate în nume propriu, dar obţinute sub aparenţa derulării activităţii comerciale a societăţilor pe care le controla.

"În lunile ianuarie - februarie 2018, Ilie Chitic, în calitate de administrator al SC Teona Build SRL Suceava, cu scopul de a induce în eroare organele judiciare, a depus la dosarul cauzei un înscris falsificat intitulat 'contract de subantrepriză nr. 14 din 18.02.2013'. Ulterior, o copie a aceluiaşi document a fost depus de inculpat şi la Primăria municipiului Suceava - Direcţia Patrimoniu", arată DNA.

În cauză s-au constituit părţi civile Primăria municipiului Suceava, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Şcoala Gimnazială Specială ''Sf. Stelian'' Rădăuţi.

De asemenea, anchetatorii au pus sechestru pe mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin lui Ilie Niţă, până la concurenţa sumei de 1.564.807 lei, şi au dispus indisponibilizarea şi instituirea măsurii asigurătorii a popririi de către Senat a sumelor de bani datorate sau care urmează a fi datorate în viitor cu titlu de venituri din muncă lui Ilie Niţă, până la concurenţa sumei de 1.564.807 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 51

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 08-11-2026 12:40

Prahova: Tânăr reținut după ce ar fi încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție Câmpina

Un tânăr de 31 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova. Potrivit acestora, sâmbătă, candidatul a intrat în sala de e

Justitie si interne 08-11-2026 10:50

Giurgiu: Adolescent reținut de polițiști, după ce ar fi bătut crunt un alt tânăr

Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reținut, duminică, de polițiștii din Giurgiu, după ce vineri seară ar fi bătut crunt un alt adolescent, de aceeași vârstă cu el, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu. Potrivit oficialilor IPJ, adolescentul reținut este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii

Justitie si interne 08-11-2026 10:37

Aproape 5.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, 148.000 de țigarete fără timbru - depistate de polițiștii de frontieră la Giurgiu

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit, în urma unor controale desfășurate pe DN 5, 4.890 de articole susceptibile a fi contrafăcute, peste 148.000 de țigarete fără timbru fiscal și 350 de grame de bijuterii din metal care pare a fi aur și argint, valoarea totală estimată a bunurilor d

Justitie si interne 08-11-2026 10:06

Operațiunea 'Jupiter 6' a ajuns la un număr record de 1.652 de percheziții; alte 55 de descinderi au loc duminică

Operațiunea 'Jupiter 6' continuă cu 11 acțiuni operative și 55 de percheziții domiciliare desfășurate la nivel național, duminică, anchetele vizând infracțiuni de corupție, înșelăciune, camătă, spălare de bani, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și infracțiuni silvice și furt calificat. 'În cursul

Justitie si interne 07-11-2026 22:36

UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv

Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în

Justitie si interne 07-11-2026 20:15

Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital

Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru

Justitie si interne 07-11-2026 14:54

Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act

Justitie si interne 07-11-2026 11:58

Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții

Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar

Justitie si interne 07-11-2026 11:34

VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar

Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu

Justitie si interne 07-11-2026 10:12

Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare

Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic

Justitie si interne 06-11-2026 20:54

Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu

Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș

Justitie si interne 06-11-2026 18:06

Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat

Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v

Justitie si interne 06-11-2026 17:48

Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal

O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu

Justitie si interne 06-11-2026 16:33

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030

Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți

Justitie si interne 06-11-2026 16:31

Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală

Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități