DIICOT: Percheziţii în 28 de judeţe şi în Bucureşti, fiind vizaţi peste 220 de suspecţi
Procurorii DIICOT au efectuat miercuri 238 de percheziţii domiciliare în 28 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, acţiunile vizând 227 de suspecţi.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, operaţiunea a fost intitulată "Ziua Z" şi s-a desfăşurat sub coordonarea Structurii Centrale a DIICOT. Acţiunea s-a derulat concomitent pe teritoriul judeţelor Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Galaţi, Brăila, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi în municipiul Bucureşti.
*** Procurorii DIICOT - Structura Centrală au efectuat 25 de percheziţii domiciliare într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, format din 26 de suspecţi, membrii acestuia având preocupări pe linia traficului de persoane, proxenetismului, infracţiuni cu violenţă, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal şi tentativă de omor, se precizează într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că, în perioada 2016 şi până în prezent, suspecţii au racolat tinere din judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Dolj, pe care le-au transportat în Irlanda, unde le-au determinat să practice prostituţia prin intermediul website-urilor de escortă sau le-au facilitat practicarea acestor activităţi, banii obţinuţi fiind însuşiţi de către membrii grupării.
De asemenea, procurorii DIICOT - Structura Centrală au efectuat într-o altă cauză penală un număr de 15 percheziţii domiciliare care au vizat o grupare infracţională organizată, specializată în comiterea de infracţiuni informatice, respectiv montarea de dispozitive de skimming la ATM-uri (deep insert skimmer), în statele Uniunii Europene, precum şi în state terţe (Israel), urmate de retrageri frauduloase de numerar.
*** Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud au efectuat 25 de percheziţii domiciliare pe raza a 8 judeţe şi a municipiului Bucureşti, la locuinţele unor suspecţi şi sediile mai multor societăţi comerciale, într-o cauză în care s-a reţinut că, începând cu anul 2009, administratorii unei societăţi comerciale din Bistriţa, cu profil de activitate comercializarea pieilor de animale, au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat de către societatea în cauză.
Din primele investigaţii, prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională desfăşurată se ridică la peste 500.000 de euro.

Sursa foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO
*** Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea au efectuat 23 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Bihor (localităţile Oradea şi Salonta) şi Satu Mare, la domiciliul a 22 de suspecţi care fac parte dintr-un grup infracţional organizat specializat în efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
*** Conform comunicatului citat, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti au efectuat 13 percheziţii domiciliare (cinci pe raza judeţului Prahova, şase pe raza judeţului Constanţa şi două pe raza judeţului Galaţi), într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice.
S-a reţinut că, începând cu anul 2013, pe raza judeţului Prahova s-a constituit un grup infracţional organizat profilat pe comiterea de infracţiuni cu mijloace de plată electronică, la care au aderat ulterior un număr de zece suspecţi. Activitatea grupării a constat în instalarea de dispozitive de copiere a benzii magnetice a cardurilor bancare la unităţi bancare din spaţiul Uniunii Europene (Franţa, Italia, Germania, Grecia), dar şi în ţări precum Statele Unite ale Americii, Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Noua Zeelandă, falsificarea de instrumente de plată electronică şi efectuarea de retrageri frauduloase de numerar.
*** Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Buzău au efectuat, potrivit comunicatului, 30 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Buzău, Braşov, Ilfov, Bihor, Covasna, Neamţ, Sălaj şi Prahova, într-o cauză vizând destructurarea a trei grupări infracţionale organizate, membrii acestora colaborând şi interacţionând între ei, grupuri ce erau profilate pe comiterea infracţiunilor din domeniul fraudelor fiscale (evaziune fiscală), fraude din domeniul criminalităţii informatice, infracţiuni de fals şi uz de fals.
Un prim grup infracţional organizat este format din trei cetăţeni libanezi şi patru cetăţeni români, care, în perioada 2011 - 2015, a creat un circuit economic, comercial şi financiar fictiv, între mai multe societăţi comerciale, create special în scopul eludării obligaţiilor fiscale de plată către bugetul general consolidat al statului român. Prejudiciul cauzat este în sumă de 4.785.134 lei (din care 2.899.899 lei cu titlu de TVA şi 1.885.235 lei cu titlu de impozit pe profit).
Pe parcursul activităţii infracţionale, liderul acestui grup infracţional organizat a avut nevoie în activitatea desfăşurată de o serie de documente de identitate falsificate, iar pentru obţinerea acestora a apelat, în anul 2016, la un suspect, care la momentul respectiv era angajat ofiţer al SJIPI Buzău (în prezent pensionat). Din cercetări s-a stabilit că suspectul făcea parte dintr-un grup infracţional organizat, format din mai multe persoane, profilat pe comiterea infracţiunilor din domeniul criminalităţii informatice şi falsificarea de documente de identitate. Liderul acestui grup, domiciliat în municipiul Braşov, avea şi rolul de a falsifica documente de identitate, respectiv cărţi de identitate, paşapoarte, permise de conducere, cărţi de şedere temporară pentru cetăţeni străini (acesta fiind cunoscut drept unul dintre cei mai buni falsificatori de documente din ţară), din grupare făcând parte alte 14 persoane domiciliate pe raza a mai multor judeţe, inclusiv din municipiul Bucureşti.

Sursa foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO
*** Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Brăila au efectuat 9 percheziţii domiciliare într-o cauză vizând destructurarea unei grupări specializate în contrabanda cu ţigări.
*** La rândul lor, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Timişoara au efectuat 36 de percheziţii domiciliare, dintre care 33 în judeţul Timiş şi 3 în judeţul Caraş-Severin, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc, trafic de droguri de risc şi de mare risc, deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.
"S-a reţinut faptul că, la începutul anului 2017, în mediul universitar din municipiul Timişoara s-a constituit un grup infracţional organizat, având ca obiectiv derularea de activităţi infracţionale pe linia traficului cu droguri de risc şi de mare risc (canabis, rezină de canabis, comprimate ecstasy, timbre LSD). Nucleul de bază al grupării a fost constituit din 9 suspecţi originari din Tg. Jiu, care şi-au dezvoltat activitatea de furnizare de droguri în special în rândul studenţilor Facultăţilor de Medicină şi Drept", precizează comunicatul.
*** Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Ialomiţa au efectuat 5 percheziţii domiciliare într-o cauză penală în care se efectuează cercetări faţă de un grup infracţional organizat care în perioada 2017 - 2018 a comercializat droguri de risc şi substanţe cu efect psihoactiv în municipiul Feteşti şi comunelor limitrofe de pe raza judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi.
*** Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Teleorman au efectuat şapte percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Teleorman, Cluj, Hunedoara, Dolj şi în municipiul Bucureşti, în trei dosare penale vizând săvârşirea de către mai multe persoane a unor infracţiuni de pornografie infantilă, fraudă informatică şi trafic de droguri de risc.

Sursa foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO
*** Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Călăraşi au efectuat 5 percheziţii domiciliare în municipiul Călăraşi într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. În cauză s-a reţinut că membrii grupului, format din 7 suspecţi, au recrutat şi transportat în Olanda mai multe persoane, în scopul practicării prostituţiei.
*** Urmare a activităţilor de urmărire penală desfăşurate de DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava, s-a stabilit că în perioada anilor 2010 - 2014 un număr de 16 suspecţi de pe raza municipiilor Suceava şi Botoşani s-au ocupat în mod curent de recrutarea, adăpostirea, transportarea, transferarea sau preluarea de tinere minore sau majore în vederea exploatării acestora prin determinare sau obligare la practicarea prostituţiei.
Potrivit sursei citate, în cauză au fost identificate două grupări infracţionale organizate specializate în săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism, unii sau unul dintre membrii primului grup fiind legătura cu cel de-al doilea grup. Membrii acestor grupări au acţionat împreună sau separat în diferite perioade de timp de timp, în scopul exploatării sexuale a mai multor tinere minore sau majore.
*** Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Botoşani au efectuat 15 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava, în cadrul unei acţiuni vizând combaterea traficului de droguri de risc, de mare risc şi de substanţe cu efect psihoactiv.
În cauză s-a reţinut că, începând cu anul 2016, în Cartierul Primăverii din municipiul Botoşani, o grupare de persoane, organizată pe baza relaţiilor de rudenie, de amiciţie ori generate de interese financiare, a pus bazele şi a dezvoltat în judeţul Botoşani o reţea complexă de distribuţie a drogurilor de risc şi mare risc şi a substanţelor cu efect psihoactiv către numeroase persoane consumatoare, în special tineri.
*** Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi au efectuat 12 percheziţii domiciliare în mai multe locaţii de pe raza judeţului Iaşi, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional care a desfăşurat activităţi ilicite în sfera contrabandei cu ţigări. S-a reţinut că membrii grupului au introdus în România, peste râul Prut, importante cantităţi de pachete cu ţigarete care erau transportate în localităţi de pe raza judeţului Iaşi unde erau depozitate în imobilele folosite de către membrii grupării, care ulterior le valorificau pe piaţa ilicită din România.
* * *
Acţiunea de miercuri a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, inspectoratelor de poliţie judeţene şi luptători ai structurilor de intervenţii şi acţiuni speciale ale Poliţiei Române. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi al Direcţiei Generale Anticorupţie, precum şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
DIICOT precizează că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Andreea Rotaru, editori online: Simona Aruştei, Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Tânăr reținut după ce ar fi încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție Câmpina
Un tânăr de 31 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova. Potrivit acestora, sâmbătă, candidatul a intrat în sala de e
Giurgiu: Adolescent reținut de polițiști, după ce ar fi bătut crunt un alt tânăr
Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reținut, duminică, de polițiștii din Giurgiu, după ce vineri seară ar fi bătut crunt un alt adolescent, de aceeași vârstă cu el, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu. Potrivit oficialilor IPJ, adolescentul reținut este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii
Aproape 5.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, 148.000 de țigarete fără timbru - depistate de polițiștii de frontieră la Giurgiu
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit, în urma unor controale desfășurate pe DN 5, 4.890 de articole susceptibile a fi contrafăcute, peste 148.000 de țigarete fără timbru fiscal și 350 de grame de bijuterii din metal care pare a fi aur și argint, valoarea totală estimată a bunurilor d
Operațiunea 'Jupiter 6' a ajuns la un număr record de 1.652 de percheziții; alte 55 de descinderi au loc duminică
Operațiunea 'Jupiter 6' continuă cu 11 acțiuni operative și 55 de percheziții domiciliare desfășurate la nivel național, duminică, anchetele vizând infracțiuni de corupție, înșelăciune, camătă, spălare de bani, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și infracțiuni silvice și furt calificat. 'În cursul
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități










