Hunedoara: Directorul Muzeului Naţional de Istorie, propus ca expert în procesul matriţei dacice
Directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberlander, a fost propus luni, la Tribunalul Hunedoara, să efectueze expertiza de evaluare a matriţei dacice pentru care o arădeancă a dat în judecată mai multe instituţii ale statului şi solicită o recompensă de 500.000 de lei, susţinând că ar fi fost prima persoană care a descoperit piesa dacică în perimetrul Cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia.
Propunerea a venit din partea părţii reclamante, iar instanţa Tribunalului Hunedoara a hotărât, la termenul de luni, să fie transmisă o adresă expertului, următoarea înfăţişare în acest proces fiind stabilită pentru 25 iunie.
"S-a fixat termen pentru data de 25 iunie pentru a se emite o adresă domnului Ernest Oberlander, cu solicitarea de a comunica dacă îndeplineşte condiţiile legale pentru efectuarea raportului de expertiză în cauză şi, totodată, pentru a-şi exprima acordul în acest sens", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.
Contactat telefonic, avocatul reclamantei, Mihai Paşca, a precizat că propunerea pe care a formulat-o în numele clientei sale are la bază experienţa în domeniu pe care o deţine Ernest Oberlander.
"Domnul Oberlander este o personalitate ştiinţifică şi am înţeles că a mai făcut expertize. Noi am identificat un expert care are competenţele şi specializările necesare să efectueze această expertiză, totodată fiind şi membru în Corpul experţilor de patrimoniu cultural mobil şi expert arheolog", a spus avocatul.
Procesul "Matriţa dacică" are ca obiect cererea unei femei din Arad, care solicită mai multor instituţii ale statului o recompensă de 500.000 de lei, susţinând că în luna iunie 2013 ar fi descoperit întâmplător o matriţă dacică de bijutier în perimetrul cetăţii Samizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei.
Reclamanta în acest dosar solicită, în baza Legii 182/2000, privind protejarea patrimoniului cultural naţional, plata unei sume de bani pe care a estimat-o că ar reprezenta o cotă de 1/7 din 45% din valoarea obiectului descoperit în Munţii Orăştiei.
La dosarul cauzei există o evaluare potrivit căreia matriţa ar valora circa 560.000 de lei, însă expertiza este contestată de avocatul reclamantei în acest dosar.
La termenul din luna ianuarie, instanţa a fost de acord cu efectuarea unei noi expertize a matriţei dacice, prin care să fie atestată valoarea materială a acesteia.
Matriţa bijutierului de la Sarmizegetusa Regia a fost descoperită în iunie 2013 la rădăcina unui copac doborât de o furtună puternică, din grupul care se afla în zonă făcând parte şi femeia din Arad.
Pe de altă parte, administratorul sitului arheologic, Vladimir Brilinsky, a declarat, ca martor în proces, că el ar fi cel care a descoperit artefactul şi că nu este nevoie de acordarea unei recompense, deoarece piesa se afla în perimetrul stabilit al unui monument istoric.
Matriţa este apreciată de specialişti ca fiind extrem de valoroasă, pentru că era folosită la confecţionarea de bijuterii de către un meşter din cetate, ceea ce arată gradul de civilizaţie la care ajunseseră dacii acum 2.000 de ani.
În prezent, matriţa este expusă într-o sală special amenajată şi securizată a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor:Diana Dumitru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci persoane din România, trimise în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 1,8 milioane de euro
Parchetul European (EPPO) din București a trimis în judecată cinci persoane acuzate că au constituit un grup infracțional cu scopul de a frauda programe finanțate de UE pentru localități rurale din județul Dolj. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București, iar prejudiciul se ridică la 1,8 milioane de euro. Conform unui c
PNL pierde definitiv procesul cu AEP și trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiți în campania lui Ciucă
Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP) și trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi recursul PNL, după
Caraș-Severin: Un sirian și un român, reținuți pentru trafic de cocaină
Două persoane, un cetățean sirian și unul român, au fost reținute, vineri, de DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin după ce au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Caransebeș, în timp ce ar fi tranzacționat 1 kilogram de cocaină, pentru 60.000 de euro. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, polițiștii Se
Procuror trimis în judecată după ce a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive
Un procuror a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost depistat de polițiști, anul trecut, conducând un autoturism sub influența a două substanțe psihoactive, amfetamină și ketamină.
Covasna: Tânăr omorât într-o pădure de lângă Malnaș; inculpatul - arestat și trimis în judecată
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat, fiind acuzat că ar fi înjunghiat mortal un tânăr de 22 de ani într-o pădure din apropierea localității Malnaș, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. Potrivit proc
Constanța: O tânără care a agresat 5 femei pe stradă și în spații publice - reținută; ea avea discernământ
O tânără în vârstă de 20 de ani care a agresat fizic cinci femei pe străzi din municipiul Constanța, precum și în diverse spații publice a fost reținută pentru 24 de ore, experții stabilind că ea avea discernământ. 'Tânăra de 20 de ani cunoscută cu istoric medical, care, în urma examinării medicale
Intermediar din dosarul lui Georgescu, la DIICOT
Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a fost vineri la sediul DIICOT pentru a asista la percheziții informatice asupra unor dispozitive ridicate de la el de către procurori în dosarul de înșelăciune în care a fost arestat Călin Georgescu. Este vorba de Ion Negoescu, fost ofițer în MAI, cel care i-
ICCJ: Restanțele de un 1 miliard de euro către magistrați se pot stinge prin plata efectivă, titluri de valoare
Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că statul poate să achite restanțele către judecători, care se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis î
Harghita: Incendiile la locuințe au crescut cu aproximativ 55%; ISU avertizează asupra riscurilor odată cu venirea iernii
Numărul incendiilor produse la locuințe a crescut cu aproximativ 55% în trimestrul trei al anului 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele prezentate joi, într-o conferință de presă, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'În trimestrul III 2026 s-a intervenit pentru stinger
Alba: Cinci persoane reținute pentru trafic de droguri
Patru bărbați și o femeie au fost reținuți, în două cauze penale, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de droguri, introducerea în țară de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AG
Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri
O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției
ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei
Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec
Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică
Polițiștii și procurorii DIICOT au pus în aplicare, joi, mandate de percheziție în județele Constanța, Galați, Alba și Iași la domiciliile unor minori cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de accesare în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, precum și
Prahova: Șase persoane, inclusiv soția unui fost primar, reținute într-un dosar de înșelăciune (surse)
Șase persoane, între care și soția unui fost primar al unei comune din județul Prahova, au fost reținute într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. 'În urma probatoriului administrat
Bistrița-Năsăud: Un bărbat care a amenințat o fată de 18 ani și apoi a agresat un polițist, reținut pentru 24 de ore
Un bărbat de 37 de ani din orașul Beclean, care a amenințat o fată de 18 ani și ulterior, după intervenția polițiștilor, a agresat fizic un agent, a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit informațiilor transmise joi de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, acesta mai este acuzat că a condus pe drumurile publice fără a deține permis și că a








