logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fostul deputat Cristian Boureanu, la DNA

Imagine din galeria Agerpres

Fostul deputat Cristian Boureanu s-a prezentat miercuri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat, cel mai probabil, în dosarul în care este acuzat şi Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor.

El a fost chemat şi marţi la DNA, fiind audiat mai bine de patru ore de anchetatori.

Pe 18 aprilie, DNA a anunţat că cere încuviinţarea urmăririi penale faţă de Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor, faţă de care există indicii că ar fi săvârşit două infracţiuni de luare de mită, în acelaşi dosar fiind urmărit penal şi Cristian Boureanu, acuzat de trafic de influenţă.

În aceeaşi cauză mai sunt urmăriţi penal Mircea-Ionuţ Costea, fost angajat în Ministerul Finanţelor, şi Mihaela Mititelu, la data faptelor persoană apropiată de conducerea CN CFR, ambii acuzaţi de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, dar şi Constantin Dascălu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

"Infracţiunile de corupţie care fac obiectul cauzei au fost comise în legătură cu încheierea şi executarea contractelor de reabilitare a liniei ferate Bucureşti - Constanţa, precum şi cu recuperarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) restante, pentru lucrări de reabilitare efectuate la o altă linie de cale ferată. Astfel, a rezultat că, în perioada 2005 - 2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti - Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie. Banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la compania CN CFR)", arăta DNA.

Procurorii susţin că activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat în două etape, în perioadele 2005 - 2014 şi 2009 - 2014.

Conform DNA, Vlădescu a primit, în perioada noiembrie 2011 - septembrie 2013, 65.000 de euro din suma de 2 milioane de euro pretinsă, sub forma finanţării activităţii unei companii offshore unde avea calitatea de asociat.

La rândul său, Constantin Dascălu a primit, în decembrie 2010 şi mai 2011, suma totală de 1.114.000 de euro în conturile bancare ale unor firme situate într-un paradis fiscal controlate de persoane apropiate, iar în perioada 2010 - 2017, Cristian Boureanu ar fi primit aproximativ 2,2 milioane de euro (din care 1.053.500 euro în numerar, iar restul sub forma altor beneficii materiale, respectiv plata unor servicii turistice, plata aportului la capitalul a două firme la care era asociat şi alte plăţi solicitate de către acesta), mai susţin anchetatorii.

DNA a stabilit în cazul lui Boureanu o cauţiune de 200.000 euro, în cazul lui Mircea-Ionuţ Costea - 1.500.000 euro, faţă de Mihaela Mititelu - un milion de euro, iar în cazul lui Constantin Dascălu - 500.000 euro. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 51

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 16-10-2026 17:04

Cinci persoane din România, trimise în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 1,8 milioane de euro

Parchetul European (EPPO) din București a trimis în judecată cinci persoane acuzate că au constituit un grup infracțional cu scopul de a frauda programe finanțate de UE pentru localități rurale din județul Dolj. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București, iar prejudiciul se ridică la 1,8 milioane de euro. Conform unui c

Justitie si interne 16-10-2026 15:16

PNL pierde definitiv procesul cu AEP și trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiți în campania lui Ciucă

Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP) și trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi recursul PNL, după

Justitie si interne 16-10-2026 14:18

Caraș-Severin: Un sirian și un român, reținuți pentru trafic de cocaină

Două persoane, un cetățean sirian și unul român, au fost reținute, vineri, de DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin după ce au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Caransebeș, în timp ce ar fi tranzacționat 1 kilogram de cocaină, pentru 60.000 de euro. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, polițiștii Se

Justitie si interne 16-10-2026 14:08

Procuror trimis în judecată după ce a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive

Un procuror a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost depistat de polițiști, anul trecut, conducând un autoturism sub influența a două substanțe psihoactive, amfetamină și ketamină.

Justitie si interne 16-10-2026 13:53

Covasna: Tânăr omorât într-o pădure de lângă Malnaș; inculpatul - arestat și trimis în judecată

Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat, fiind acuzat că ar fi înjunghiat mortal un tânăr de 22 de ani într-o pădure din apropierea localității Malnaș, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. Potrivit proc

Justitie si interne 16-10-2026 11:14

Constanța: O tânără care a agresat 5 femei pe stradă și în spații publice - reținută; ea avea discernământ

O tânără în vârstă de 20 de ani care a agresat fizic cinci femei pe străzi din municipiul Constanța, precum și în diverse spații publice a fost reținută pentru 24 de ore, experții stabilind că ea avea discernământ. 'Tânăra de 20 de ani cunoscută cu istoric medical, care, în urma examinării medicale

Justitie si interne 16-10-2026 10:41

Intermediar din dosarul lui Georgescu, la DIICOT

Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a fost vineri la sediul DIICOT pentru a asista la percheziții informatice asupra unor dispozitive ridicate de la el de către procurori în dosarul de înșelăciune în care a fost arestat Călin Georgescu. Este vorba de Ion Negoescu, fost ofițer în MAI, cel care i-

Justitie si interne 15-10-2026 16:39

ICCJ: Restanțele de un 1 miliard de euro către magistrați se pot stinge prin plata efectivă, titluri de valoare

Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că statul poate să achite restanțele către judecători, care se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis î

Justitie si interne 15-10-2026 16:20

Harghita: Incendiile la locuințe au crescut cu aproximativ 55%; ISU avertizează asupra riscurilor odată cu venirea iernii

Numărul incendiilor produse la locuințe a crescut cu aproximativ 55% în trimestrul trei al anului 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele prezentate joi, într-o conferință de presă, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'În trimestrul III 2026 s-a intervenit pentru stinger

Justitie si interne 15-10-2026 14:28

Alba: Cinci persoane reținute pentru trafic de droguri

Patru bărbați și o femeie au fost reținuți, în două cauze penale, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de droguri, introducerea în țară de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AG

Justitie si interne 15-10-2026 14:23

Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri

O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției

Justitie si interne 15-10-2026 14:18

ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei

Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec

Justitie si interne 15-10-2026 13:30

Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică

Polițiștii și procurorii DIICOT au pus în aplicare, joi, mandate de percheziție în județele Constanța, Galați, Alba și Iași la domiciliile unor minori cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de accesare în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, precum și

Justitie si interne 15-10-2026 11:50

Prahova: Șase persoane, inclusiv soția unui fost primar, reținute într-un dosar de înșelăciune (surse)

Șase persoane, între care și soția unui fost primar al unei comune din județul Prahova, au fost reținute într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. 'În urma probatoriului administrat

Justitie si interne 15-10-2026 11:16

Bistrița-Năsăud: Un bărbat care a amenințat o fată de 18 ani și apoi a agresat un polițist, reținut pentru 24 de ore

Un bărbat de 37 de ani din orașul Beclean, care a amenințat o fată de 18 ani și ulterior, după intervenția polițiștilor, a agresat fizic un agent, a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit informațiilor transmise joi de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, acesta mai este acuzat că a condus pe drumurile publice fără a deține permis și că a