Avocatul Poporului solicită relocarea unor deţinuţi de la Ploieşti, după ce Liviu Luca a intrat în greva foamei
Avocatul Poporului solicită conducerii ANP relocarea unor deţinuţi de la Penitenciarul Ploieşti la alte închisori din ţară, după ce fostul lider de sindicat Liviu Luca a intrat în greva foamei în semn de nemulţumire faţă de tratamentul care i-a fost aplicat în timpul unei percheziţii ce a avut loc în celula sa.
Potrivit unui comunicat remis luni, Avocatul Poporului a adresat o recomandare conducerii Penitenciarului Ploieşti, în care solicită să se dispună măsurile legale pentru relocarea unor deţinuţi la unităţi penitenciare similare, concomitent cu sporirea numărului de gardieni pentru a acoperi necesarul de activităţi specifice (pază, escortă), fie prin detaşare temporară, fie prin demararea procedurilor de angajare în sistem.
Aceeaşi solicitare a fost adresată şi ministrului Justiţiei.
Recomandarea este urmarea sesizării din oficiu şi a anchetei efectuate de Avocatul Poporului după apariţia în presă a unor relatări conform cărora mai mulţi deţinuţi din Penitenciarul Ploieşti ar fi fost ţinuţi dezbrăcaţi pe un hol de acces, cu ocazia unei percheziţii care ar fi avut loc în celula în care aceştia erau cazaţi. Din acest motiv, Liviu Luca, unul dintre deţinuţi, care şi-ar fi exprimat anterior nemulţumirea faţă de condiţiile din penitenciar, a intrat în greva foamei.
În urma anchetei desfăşurate de Avocatul Poporului la Penitenciarul Ploieşti, a reieşit că încăperea în care este deţinut Liviu Luca, împreună cu încă trei persoane, are o suprafaţă de 11 mp şi nu respectă dispoziţiile legale.
Avocatul Poporului susţine că, pe 22 martie 2018, în camera în care erau patru deţinuţi, a fost adus un pat nou şi încă un deţinut. Acesta s-a plâns de lipsa de aer şi deschidea fereastra încăperii, motiv pentru care ceilalţi deţinuţi au răcit.
"Deţinutul Liviu Luca a sesizat situaţia şefului de secţie şi a formulat o plângere la judecătorul de supraveghere pe aceste aspecte. Totodată, a anunţat că va intra în refuz de hrană până la soluţionarea problemei asigurării condiţiilor de detenţie. În data de 23 martie 2018, persoanele custodiate în camera sus-menţionată au fost anunţate că se efectuează o percheziţie şi au fost invitate pe hol. Percheziţia a fost efectuată de către persoane de acelaşi sex cu deţinuţii percheziţionaţi şi în condiţii în care să nu fie afectată demnitatea deţinuţilor. Desfăşurarea percheziţiei corporale amănunţite s-a realizat cu respectarea dreptului persoanei percheziţionate la viaţa intimă. Nu au fost percheziţionate cavităţile corporale ale deţinuţilor. Persoanele custodiate s-au plâns de faptul că percheziţia a fost făcută pe hol, după un frigider şi un paravan, în camera în care sunt amplasate frigiderele cu hrana personală a deţinuţilor. În plus, deţinutul Liviu Luca a anunţat, imediat după percheziţie, că va intra în refuz de hrană, urmare a faptului că obiectele personale au fost aruncate pe jos, că s-a considerat umilit faţă de faptul că a fost obligat să se dezbrace complet, spre deosebire de ceilalţi deţinuţi supuşi acestei examinări fizice externe", spune Avocatul Poporului.
Pe 25 martie, Liviu Luca a fost mutat la infirmerie, unde a fost examinat periodic de medic, iar în data 26 martie, în urma unei discuţii cu directorul penitenciarului şi judecătorul de supraveghere, el a decis să iasă din greva foamei.
"Poziţia conducerii penitenciarului a fost în sensul că atât percheziţia, cât şi procedura legată de refuzul de hrană au fost soluţionate cu respectarea normelor legale în materie. În urma anchetei efectuate, Avocatul Poporului a constatat că, la 27 martie 2018, populaţia custodiată era de 430 de persoane la o capacitate legală de 259 de locuri, înregistrând o depăşire cu 66%, în timp ce efectivele de pază ale Penitenciarului Ploieşti se compuneau dintr-un număr de 209 cadre, faţă de o schemă de personal care reclamă existenţa unui număr de 244 de cadre. Drept urmare, Avocatul Poporului a concluzionat faptul că gradul de ocupare a Penitenciarului Ploieşti este cu mult peste numărul de locuri prevăzute de schemă, în timp ce numărul de gardieni este mai mic faţă de schema de personal, motiv pentru care a fost emisă recomandarea sus-menţionată", anunţă sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IGPR - acțiuni de destructurare a grupărilor de criminalitate organizată: Aproximativ 17,5 kg de canabis și peste 1 kg de cocaină, confiscate
Peste 70 de acțiuni operative, dintre care 24 de amploare, au fost efectuate de polițiști în ultimele două săptămâni, pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic și consum ilicit de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani, fiind confiscate aproximativ 17,5 kilograme de canabis și peste 1 kilogram d
Cinci persoane din România, trimise în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 1,8 milioane de euro
Parchetul European (EPPO) din București a trimis în judecată cinci persoane acuzate că au constituit un grup infracțional cu scopul de a frauda programe finanțate de UE pentru localități rurale din județul Dolj. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București, iar prejudiciul se ridică la 1,8 milioane de euro. Conform unui c
PNL pierde definitiv procesul cu AEP și trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiți în campania lui Ciucă
Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP) și trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi recursul PNL, după
Caraș-Severin: Un sirian și un român, reținuți pentru trafic de cocaină
Două persoane, un cetățean sirian și unul român, au fost reținute, vineri, de DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin după ce au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Caransebeș, în timp ce ar fi tranzacționat 1 kilogram de cocaină, pentru 60.000 de euro. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, polițiștii Se
Procuror trimis în judecată după ce a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive
Un procuror a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost depistat de polițiști, anul trecut, conducând un autoturism sub influența a două substanțe psihoactive, amfetamină și ketamină.
Covasna: Tânăr omorât într-o pădure de lângă Malnaș; inculpatul - arestat și trimis în judecată
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat, fiind acuzat că ar fi înjunghiat mortal un tânăr de 22 de ani într-o pădure din apropierea localității Malnaș, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. Potrivit proc
Constanța: O tânără care a agresat 5 femei pe stradă și în spații publice - reținută; ea avea discernământ
O tânără în vârstă de 20 de ani care a agresat fizic cinci femei pe străzi din municipiul Constanța, precum și în diverse spații publice a fost reținută pentru 24 de ore, experții stabilind că ea avea discernământ. 'Tânăra de 20 de ani cunoscută cu istoric medical, care, în urma examinării medicale
Intermediar din dosarul lui Georgescu, la DIICOT
Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a fost vineri la sediul DIICOT pentru a asista la percheziții informatice asupra unor dispozitive ridicate de la el de către procurori în dosarul de înșelăciune în care a fost arestat Călin Georgescu. Este vorba de Ion Negoescu, fost ofițer în MAI, cel care i-
ICCJ: Restanțele de un 1 miliard de euro către magistrați se pot stinge prin plata efectivă, titluri de valoare
Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că statul poate să achite restanțele către judecători, care se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis î
Harghita: Incendiile la locuințe au crescut cu aproximativ 55%; ISU avertizează asupra riscurilor odată cu venirea iernii
Numărul incendiilor produse la locuințe a crescut cu aproximativ 55% în trimestrul trei al anului 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele prezentate joi, într-o conferință de presă, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'În trimestrul III 2026 s-a intervenit pentru stinger
Alba: Cinci persoane reținute pentru trafic de droguri
Patru bărbați și o femeie au fost reținuți, în două cauze penale, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de droguri, introducerea în țară de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AG
Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri
O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției
ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei
Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec
Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică
Polițiștii și procurorii DIICOT au pus în aplicare, joi, mandate de percheziție în județele Constanța, Galați, Alba și Iași la domiciliile unor minori cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de accesare în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, precum și
Prahova: Șase persoane, inclusiv soția unui fost primar, reținute într-un dosar de înșelăciune (surse)
Șase persoane, între care și soția unui fost primar al unei comune din județul Prahova, au fost reținute într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. 'În urma probatoriului administrat








