Ovidiu Marincea: Protocolul încheiat de SRI cu Parchetul General în 2009 va fi publicat vineri pe site-ul instituţiei
Protocolul de colaborare încheiat de Serviciul Român de Informaţii (SRI) cu Parchetul General în anul 2009 va fi publicat în cursul zilei de vineri pe site-ul instituţiei, a anunţat, joi seară, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.
"Eu consider că nu veţi avea surprize citind acest protocol, pentru că veţi constata (...) că în acest protocol şi în preambulul său se vorbeşte despre regulile pe care trebuie să le respecte ambele instituţii atunci când aplică legea, se vorbeşte despre drepturile şi libertăţile cetăţenilor, care trebuie respectate. În acest protocol sunt invocate decizii ale CSAT (...) şi nu cred că veţi găsi ceva ilegal. Dacă cineva, oricare, din ambele părţi, a făcut vreodată, în activitatea sa, ceva ilegal, acest lucru ar trebui, de îndată, să ajungă pe masa procurorilor", a declarat Marincea, într-un interviu difuzat de B1 TV.
El a precizat că, după decizia 51/2016 a Curţii Constituţionale a României, protocolul de colaborare între SRI şi Parchetul General nu s-a mai aplicat.
Purtătorul de cuvânt al SRI a explicat şi în ce au constat "echipele mixte" care au funcţionat în baza protocolului de colaborare.
"E foarte interesant că termenul de 'echipă mixtă' (...) nu a apărut în 2009, odată cu semnarea acestui protocol, prima oară acest termen a fost folosit într-o hotărâre a CSAT înainte de 2005. (...) Acest termen a născut foarte multe controverse, pentru că foarte mulţi oameni şi-au imaginat că ofiţerii SRI ar fi putut să-şi depăşească atribuţiile. Însă ofiţerii SRI, într-o echipă mixtă, furnizau informaţii, potrivit legii, procurorilor, iar procurorii cu acele informaţii, tot potrivit legii, trebuiau să producă probe, pe care să le furnizeze ulterior instanţelor de judecată", a precizat Marincea.
El a prezentat şi motivul pentru care protocolul încheiat cu Parchetul General, ca şi alte protocoale de colaborare încheiate între SRI şi diferite instituţii ale statului, a fost clasificat.
"Potrivit legii (...), mijloacele şi metodele prin care acţionează Serviciul Român de Informaţii sunt informaţii clasificate. Ori ce să vedeţi, în protocoale, în aceste acorduri bilaterale, se vorbeşte despre mijloace şi metode pe care le foloseşte SRI în general. (...) Nu cred că este în interesul statului român ca mijloacele şi metodele pe care le foloseşte serviciul în acel acord bilateral să fie făcute publice. Din acest motiv sunt clasificate toate", a mai spus purtătorul de cuvânt al SRI.
Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, şi-a exprimat disponibilitatea pentru desecretizarea, în perioada următoare, a protocolului dintre SRI şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a declarat, pe 19 martie, preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda.
"Am avut astăzi o discuţie cu directorul SRI, domnul Eduard Hellvig. Domnia sa m-a sunat şi mi-a spus că îşi exprimă toată disponibilitatea ca, în perioada imediat următoare, să purceadă la desecretizarea acelui protocol dintre Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Şi-a exprimat dorinţa de a ne vedea la comisie înainte de a-l desecretiza pentru a discuta anumite aspecte care ţin de mecanisme interne ale SRI. Sunt elemente pe care dorim să le discutăm şi, după aceea, din partea SRI există toată această disponibilitate. Cred că este un lucru lăudabil în ceea ce priveşte actuala conducere a SRI", a spus Manda, la Parlament.
Întrebat în legătură cu comunicatul CSAT care preciza că nu poate desecretiza protocolul, Claudiu Manda a spus: "Am văzut comunicatul CSAT, am spus la momentul respectiv că este o abordare corectă că CSAT nu poate desecretiza. Noi am văzut şi decizia CSAT care spune clar că nu obligă sau nu stabileşte că ar trebui să existe protocoale între aceste instituţii. Nu am intrat în detalii cu domnul Hellvig despre o posibilă discuţie cu cineva, indiferent dacă vorbim de preşedintele României. Domnia sa m-a înştiinţat de această intenţie a SRI şi de intenţia de a ne vedea la comisie înainte de a se face public acest protocol".
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat pe 16 martie că va solicita desecretizarea de către Ministerul Public - DNA a protocoalelor încheiate cu SRI. AGERPRES / (AS - autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Tânăr reținut după ce ar fi încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție Câmpina
Un tânăr de 31 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova. Potrivit acestora, sâmbătă, candidatul a intrat în sala de e
Giurgiu: Adolescent reținut de polițiști, după ce ar fi bătut crunt un alt tânăr
Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reținut, duminică, de polițiștii din Giurgiu, după ce vineri seară ar fi bătut crunt un alt adolescent, de aceeași vârstă cu el, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu. Potrivit oficialilor IPJ, adolescentul reținut este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii
Aproape 5.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, 148.000 de țigarete fără timbru - depistate de polițiștii de frontieră la Giurgiu
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit, în urma unor controale desfășurate pe DN 5, 4.890 de articole susceptibile a fi contrafăcute, peste 148.000 de țigarete fără timbru fiscal și 350 de grame de bijuterii din metal care pare a fi aur și argint, valoarea totală estimată a bunurilor d
Operațiunea 'Jupiter 6' a ajuns la un număr record de 1.652 de percheziții; alte 55 de descinderi au loc duminică
Operațiunea 'Jupiter 6' continuă cu 11 acțiuni operative și 55 de percheziții domiciliare desfășurate la nivel național, duminică, anchetele vizând infracțiuni de corupție, înșelăciune, camătă, spălare de bani, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și infracțiuni silvice și furt calificat. 'În cursul
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități










