AMR: Susţinem demersul Secţiei pentru judecători din cadrul CSM de a cere clarificări Comisiei Europene

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) a anunţat, miercuri, că susţine demersul Secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de a transmite Comisiei Europene o scrisoare în care să ceară clarificări referitoare la solicitările de informaţii cu privire la anumite cazuri de corupţie.
"În primul rând, în deplin acord cu Secţia pentru judecători, AMR îşi exprimă convingerea cu privire la rolul Comisiei Europene în evaluarea progreselor României în domeniul justiţiei, dar, în acelaşi timp, astfel cum Secţia pentru Judecători a punctat, nu poate fi ignorată dezbaterea publică angajată de apariţia în spaţiul public a documentului purtând data de 10 octombrie 2012 şi transmis Ministerului Justiţiei de către Comisia Europeană", se arată într-un comunicat al AMR remis, miercuri, AGERPRES.
Conform sursei citate, AMR apreciază orice demers care reafirmă necesitatea respectării garanţiilor unei Justiţii independente.
"Astfel cum AMR a subliniat în repetate rânduri, independenţa puterii judecătoreşti nu este un scop în sine, nu este un privilegiu de care beneficiază judecătorii, cu titlu individual şi personal, ci se justifică pe deplin prin necesitatea de a le permite să îşi îndeplinească misiunea", se precizează în comunicat.
AMR subliniază că nu poate susţine în acest moment, raportându-se strict la conţinutul scrisorii din data de 10 octombrie 2012, că solicitările Comisiei Europene aduc atingere principiului independenţei Justiţiei, dar nici nu poate trata cu indiferenţă acţiuni care au potenţialul de a încălca această independenţă.
"O asemenea perspectivă nu înseamnă că magistraţii se consideră infailibili, nici că independenţa puterii judecătoreşti este un scut faţă de lume şi nici că ar fi o calitate personală! Ci înseamnă că avem dreptul să primim lămuriri, clarificări, explicaţii suplimentare înainte de a formula o concluzie şi de a decide asupra acţiunilor de urmat", se mai arată în comunicatul AMR. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Proiect management Savonea (ICCJ): În spațiul public, eșecurile procurorilor pentru rechizitoriile slabe - imputate instanței
Judecătoarea Lia Savonea, care candidează la funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, susține că, frecvent, în spațiul public, se constată că eșecurile procurorilor pentru rechizitoriile slabe sunt imputate instanței de judecată, confuzia afectând 'grav' încrederea în actul de justiție. De-a lungul ti
Judecătoarea Lia Savonea - singurul candidat pentru funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție
Judecătoarea Lia Savonea este singurul candidat care s-a înscris în cursa pentru funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a anunțat, marți, Consiliul Superior al Magistraturii. Pe 19 mai, Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat declanșarea procedurii privind numirea unui nou șef al ICCJ. Potrivit anu
Tribunalul Vaslui a menținut controlul judiciar în cazul lui Dumitru Buzatu
Tribunalul Vaslui a menținut măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile în cazul lui Dumitru Buzatu, judecat pentru luare de mită, hotărârea nefiind definitivă. Decizia vine după ce, în cursul zilei de luni, avocații fostului lider PSD și președinte al Consiliului Județean Vaslui au solicitat înlocuirea măs
Giurgiu: Trupul tânărului care a intrat în apele Canalului Plantelor a fost găsit la patru metri adâncime
Trupul tânărului în vârstă de 20 de ani care a intrat în apele Canalului Plantelor la Dunăre, în zona Plaja Veche din municipiul Giurgiu, a fost găsit de scafandri la o adâncime de patru metri.
Ministrul Apărării: Prezența militară a Statelor Unite în România este un pilon esențial al securității Flancului estic
Prezența militară a Statelor Unite ale Americii în România este un pilon esențial al securității Flancului estic și un semnal clar de solidaritate aliată, a afirmat, marți, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, care a avut o întrevedere, la sediul MApN, cu însărcinatul cu afaceri ad interim la Ambasada SUA de la București, Michael Dickerso
Covasna: Militari și civili urcă din nou pe vârful Caraiman pentru a cinsti memoria eroilor
Un grup de militari și civili va urca, miercuri, la Crucea Eroilor de pe vârful Caraiman din Munții Bucegi, pentru a aduce un omagiu soldaților căzuți în timpul Primului Război Mondial. Este al șaselea an în care militarii Batalionului Vânători de Munte 'Cireșoaia' din Sfântu Gheorghe organizează acest eveniment, pentru a
Patronul clubului 'Expirat' din Capitală, reținut pentru trafic de droguri (surse)
Andrei Șoșa, patronul clubului 'Expirat' din București, în vârstă de 46 de ani, a fost reținut marți de procurorii DIICOT pentru trafic intern și internațional de droguri, după ce în autoturismul și locuința lui au fost găsite aproape 300 de comprimate de Zolpidem, droguri pe care le-a adus din Marea Britanie, au declarat surse judiciare pentru AGER
Parchetul General: 15 persoane, plasate sub control judiciar pentru evaziune fiscală în domeniul transportului de lemne
Parchetul General a dispus plasarea sub control judiciar a 15 persoane acuzate de evaziune fiscală, într-un dosar în care o grupare este investigată că a efectuat 145 de transporturi de cherestea fără documente justificative - facturi, avize de însoțire material lemnos. Doi lideri ai acestei grupări au fost plasați sub măsura controlului judi
Timiș: Dosar penal pentru vătămare din culpă în cazul liftului prăbușit în gol
Polițiștii timișeni au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și nerespectarea /neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă, după ce patru persoane, între care un copil, au ajuns la spital, marți, în urma prăbușirii în gol a liftului în care se aflau. Polițiștii Secției 2 Timișoara au fo
Percheziții DNA la Primăria Iași privind verificarea unor documente de la Serviciul Resurse Umane
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni asimilate faptelor de corupție, mai multe percheziții având loc, marți, în cadrul Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei I
Giurgiu: Agent de poliție trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru luare de mită
Un agent de poliție din cadrul IPJ Giurgiu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție după ce ar fi pretins și primit sume de bani de la două persoane pe care le cerceta în dosare penale pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier. ''La data de 12.06.2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de
VIDEO Percheziții la locuința unui german din București, acuzat că a înființat o platformă de vânzare droguri pe Darknet
Procurori DIICOT și polițiști de la Serviciul Antidrog au efectuat, în urmă cu câteva zile, o percheziție domiciliară la locuința unui cetățean german din București, acuzat că a înființat o platformă pe rețeaua Darknet, prin intermediul căreia erau vândute droguri (cocaină, heroină, LSD și fentanil), plata efectuându-se exclusiv în
Arad: Aproximativ 1.400.000 de țigarete de contrabandă, descoperite în urma unor percheziții
Aproximativ 1.400.000 de țigarete de contrabandă au fost descoperite de polițiștii arădeni în urma a zece percheziții făcute la adrese din București și Călărași, trei persoane fiind audiate și reținute pentru 24 de ore. Perchezițiile au fost făcute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad și procurori de l
VIDEO Prahova: Percheziții la o persoană care organiza lupte ilegale între câini
Polițiștii prahoveni de la Biroul pentru Protecția Animalelor efectuează, marți, o percheziție domiciliară în comuna Tinosu într-un dosar privind organizarea de lupte ilegale între câini.
IGPR: Peste 260 de percheziții și 230 de mandate de aducere în cadrul operațiunii 'Ziua Z'
Polițiștii, alături de procurori și jandarmi, au efectuat, în perioada 10 - 13 iunie, peste 260 de percheziții, iar 230 de mandate de aducere au fost puse în aplicare în cadrul operațiunii 'Ziua Z' care a vizat destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și minori,