Judecătorii resping definitiv cererea DNA de arestare a lui Vanghelie

Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv joi solicitarea procurorilor DNA de a înlocui măsura controlului judiciar cu arestul preventiv în cazul lui Marian Vanghelie.
CAB a respins contestaţia DNA şi a menţinut decizia dată pe 16 martie de Tribunalul Bucureşti.
DNA a solicitat magistraţilor înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul preventiv în cazul lui Marian Vanghelie, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, după ce acesta ar fi luat legătură cu un martor în dosarul în care fostul primar al sectorului 5 este judecat pentru fapte de corupţie.
Un procuror de la DNA explica pe 16 martie, la Tribunalul Bucureşti, că Vanghelie se află sub control judiciar şi are obligaţia de a nu contacta martorii din dosar.
La unul dintre termenele de judecată ale procesului, Vanghelie s-ar fi apropiat pe holurile instanţei de unul dintre martorii din dosar, Marius Păun, cu care a stat de vorbă, întâlnirea fiind surprinsă de camerele de luat vederi de la tribunal.
"Nu este vorba doar de rea-credinţă, ci de influenţarea procesului. Înainte de a fi audiat, martorul relatează că în mod repetat a fost interpelat. A venit chiar şi o ofertă de angajare pentru martor. Modalitatea la vedere la care a apelat inculpatul duce la necesitatea unei alte măsuri. Inculpatul este persoană publică şi cauza este intens mediatizată, iar instanţa trebuie să sancţioneze derapajele, pentru că alţi inculpaţi pot face la fel. În luna februarie, instanţa l-a audiat pe martor. Martorul şi-a schimbat declaraţia şi procurorul s-a sesizat din oficiu. Inculpatul l-a abordat chiar pe holurile instanţei cu solicitarea de a-şi schimba declaraţia oferindu-i perspectiva angajării", spunea atunci procurorul.
De cealaltă parte, avocatul lui Vanghelie arăta că, din imaginile de pe camere, se poate vedea cum fostul primar se apropie de un automat de pe holul instanţei, de unde ia o sticlă cu apă.
"Vanghelie introduce în automat bani şi se vede cum ia o sticlă cu apă. Apare Păun, urcând scările. Vanghelie vine din partea opusă şi cu greu se vede dacă au purtat o discuţie. Şi, dacă s-a purtat o discuţie, a durat 11 secunde. Ce zice Parchetul: 'Vine martorul şi spune că Vanghelie l-a întrebat dacă are emoţii. Vanghelie l-a întrebat unde lucrează'. În mod logic, în 11 secunde, în afară de bună ziua şi o strângere de mână, nu poţi spune multe. (...) Martorul spune că Vanghelie l-a întrebat unde lucrează şi i-a zis că urmează să îşi deschidă un restaurant şi dacă doreşte să lucreze acolo. Îi dă un număr şi martorul i-a zis că nu. Deci, mobilul nu există. Faptul că, în cele 11 secunde, s-a purtat un dialog nu arată maniera fără scrupule a lui Vanghelie de a încerca să influenţeze un martor", a spus avocatul.
Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani.
În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), Sorin Ştefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL, şi omul de afaceri Marin Dumitru, toţi sub control judiciar.
Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un "comision" de 20% din încasări).
Aceste foloase au fost pretinse şi primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei). AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Constanța: Fost director al Spitalului Cernavodă, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru luare de mită
Fostul director al Spitalului Cernavodă, Marius Sponoche, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită, a informat miercuri Direcția Națională Anticorupție (DNA) Constanța. Conform sursei citate, procurorii DNA - Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv,
Ziua Forțelor Terestre - Tîlvăr: Fiecare militar român - foarte important pentru asigurarea securității noastre
Fiecare militar român este foarte important pentru asigurarea securității, indiferent unde își desfășoară activitatea - în misiunile NATO de poliție aeriană din țările baltice, în operațiile NATO sau în cadrul Grupurilor de Luptă NATO, a declarat, miercuri, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, în cadrul ceremoniei organizate de
CSM: Este inacceptabil ca într-un stat de drept independența justiției să constituie o temă în campania electorală
Consiliul Superior al Magistraturii cataloghează drept 'inacceptabil' faptul că într-un stat de drept, membru al Uniunii Europene, independența justiției să constituie în mod recurent o temă predilectă de discuție în campania electorală. Reacția CSM vine în contextul procedurii parlamentare derulate în legătură cu propuner
Dolj: Bebeluș de 3 luni decedat într-un spital din Craiova; tatăl reclamă erori medicale
O fetiță în vârstă de trei luni a murit în urmă cu două zile, în timp ce se afla internată în Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, iar tatăl reclamă erori comise de către personalul medical al spitalului, motiv pentru care IPJ Dolj a declanșat cercetări pentru ucidere din culpă. 'În cursul zilei de ieri, 2
Educatoare de la o grădiniță de stat din Sectorul 1 - trimisă în judecată după ce ar fi lovit șase copii
O educatoare de la o grădiniță de stat din Capitală a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, fiind acuzată că ar fi lovit, tras sau împins șase copii. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, prin rechizitoriul emis de procurorul de caz s-a dispus trimiterea în judecată
Gorj: Incendiu la un siloz de rumeguș al unui operator economic din Însurăței
Pompierii intervin, miercuri, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un siloz de rumeguș din satul Însurăței al municipiului Motru, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj, Florin Chisim. Potrivit acestuia, la locul incendiului s-au deplasat două autospeciale ale pompierilor.
Planul 'Blocada'/DGPMB: 1.370 de sancțiuni aplicate, în valoare de peste 610.000 lei; 143 de permise, reținute
Polițiștii Capitalei au aplicat, în perioada 17 - 22 aprilie, în baza planului ''Blocada'', 1.370 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 610.000 lei, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și pentru nerespectarea ordonanței privind circulația pe drumurile publice. &
Mureș: Un mort și trei răniți în urma accidentului de la Apold
Un bărbat a murit și alte trei persoane au fost rănite, marți, în urma evenimentului rutier produs în zona comunei Apold, la locul accidentului fiind mobilizate elicopterele SMURD din Târgu Mureș și Brașov, două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Mureș și un echipa SMURD. 'La data de 22 aprilie 2025, în jurul orei 13:30,
IGPF: 524 de fapte ilegale înregistrate la frontiere în perioada minivacanței de Paște; bunuri de 1,3 milioane de lei - confiscate
Polițiștii de frontieră au constatat, în perioada minivacanței de Paște, 524 de fapte ilegale și au ridicat, în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproximativ 1,3 milioane lei. ''În perioada minivacanței prilejuită de Sărbătorile Pascale, 17- 21 aprilie, aproximativ 3.500 de polițiști de frontieră au efec
Tulcea: Surori minore dispărute, date în urmărire la nivel național
Polițiștii caută două surori minore care au plecat de acasă și nu au mai revenit, acestea fiind date în urmărire la nivel național, a anunțat luni IPJ Tulcea. Foto: (c) IPJ Tulcea ''Po
Predoiu: Combaterea traficului de droguri - prioritate clară a MAI; lupta este dusă cu fermitate și rezultate concrete
Combaterea traficului de droguri este 'o prioritate clară' a Ministerului Afacerilor Interne, iar lupta este dusă 'cu fermitate' și 'rezultate concrete', a transmis vineri ministrul Cătălin Predoiu, potrivit unui comunicat de presă al MAI remis AGERPRES. 'Deși nu am vorbit public până acum despre această tragedie, sunt profund
Poliția Română: 23 de grupuri infracționale organizate destructurate în primele trei luni ale anului
Polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate au desfășurat în primele trei luni ale anului peste 400 de acțiuni operative, în urma cărora au fost destructurate 23 de grupuri infracționale organizate, formate din 173 persoane. Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române transmis vineri AGERPRES, în cadrul dosa
'Maru' - arestat preventiv, după moartea prietenului său de la o supradoză de metadonă
Tribunalul București a dispus joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Tudor Duma, zis 'Maru', după ce prietenul său de 20 de ani, Rareș Ion, cunoscut sub porecla de 'Castron', a murit în urmă cu două zile de la o supradoză de metadonă. Tudor Duma este acuzat de procurorii DIICOT că i-a pus la dispoziție lui Rareș
Constanța: Directorul DSVSA Tulcea, arestat preventiv pentru luare de mită
Directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Tulcea, Mitică Tuchilă, a fost arestat preventiv pentru luare de mită, după ce ar fi pretins 50.000 de euro reprezentantului unei firme, au informat, joi, procurorii anticorupție. Conform sursei citate, procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Ser
Arad: Un pescar prins cu un somn de 40 de kilograme în barcă, amendat cu 10.000 de lei
Un bărbat din Arad care a fost prins de autorități că avea în barcă un somn de 40 de kilograme, deși este perioadă de prohibiție, a fost amendat cu 10.000 de lei, în timp ce peștele a fost eliberat în apele Mureșului. Pescarul a fost prins în timpul unei acțiuni desfășurate de polițiștii din Săvârșin, reprezentanț