IGPR: 69 de percheziţii în ultimele două săptămâni pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată

Poliţia Română şi DIICOT au efectuat în ultimele două săptămâni 69 de percheziţii pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată, informează IGPR.
Potrivit unui comunicat de presă, în urma acestor activităţi au fost ridicate aproape 500 de grame de cocaină, peste 700 de grame şi 35 de doze de rezină de cannabis, 7 grame de heroină, 1.000 de grame de substanţe psihoactive, peste 1.000 de comprimate diverse, precum şi alte droguri şi bunuri folosite în activităţi ilicite.
În perioada 1 - 14 martie, aproape 300 de poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au acţionat pentru destructurarea grupurilor infracţionale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic şi consum ilicit de droguri şi spălare de bani.
Astfel, poliţiştii au organizat în această perioadă 43 de acţiuni operative, în cadrul cărora au fost efectuate 69 de percheziţii domiciliare. Au fost derulate activităţi investigative pentru probarea activităţii infracţionale a 126 de persoane, dintre care 40 au fost reţinute sau arestate, iar 2 au fost plasate sub control judiciar.
Au fost ridicate 442 de grame de cocaină, 685 de grame de cannabis, 25 de grame de muguri de cannabis, 35 de doze de rezină de cannabis, 4,5 grame de MDMA, 4 comprimate de ecstasy, 7 grame de heroină, 1.000 de grame de substanţe psihoactive, peste 1.000 de comprimate diverse, o pipă, un litru de acetonă, 8 cântare electronice şi 10 grindere.
De asemenea, au fost indisponibilizaţi 60.000 de lei, 15.560 de euro, 100 de dolari, 200 de lire sterline, 9 bancnote de 200 de lei false, un autoturism, 6 HDD-uri, 27 de laptopuri, 4 tablete, 58 de telefoane mobile, 32 de cartele SIM, 25 de medii de stocare, o armă, un cartuş şi 491 de pachete de ţigări de contrabandă.
În activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, luptători de la acţiuni speciale şi jandarmi, se mai arată în comunicatul IGPR. AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Vaslui: Avocații cer revocarea măsurii controlului judiciar în cazul lui Dumitru Buzatu
Avocații au cerut, luni, revocarea măsurii preventive a controlului judiciar în cazul fostului președinte al Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, judecat pentru luare de mită. În timp ce reprezentantul DNA a susținut în fața instanței necesitatea prelungirii controlului judiciar pe motiv că mai sunt de audiat mar
Arad: Bărbat sub control judiciar după ce a încercat să mituiască un polițist cu 600 de euro
Un bărbat a fost plasat sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, fiind acuzat că ar fi încercat să mituiască un polițist din orașul Lipova cu 600 de euro pentru ca acesta să nu-i deschidă un dosar penal deoarece fusese prins că a condus un autovehicul fără permis, sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise.
Giurgiu: Bulgar cercetat după ce a încercat să introducă în România, prin metoda capac, aproximativ 340.000 de țigarete
Un cetățean bulgar, în vârstă de 44 de ani, care transporta dulciuri din Bulgaria pentru Olanda și Belgia, este cercetat penal după ce a încercat să introducă în România, prin metoda capac, cantitatea de 338.500 de țigarete, ascunse în microbuzul pe care îl conducea. 'La sfârșitul săptăm&acir
IPJ Ilfov: Șoferul care a accidentat mortal un pieton în Afumați, reținut de polițiști
Șoferul care a accidentat mortal un pieton în Afumați și a fugit de la locul accidentului, precum și o altă persoană care ar fi încercat îngreunarea cercetărilor au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore și vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Soț și soție depistați cu 1,4 milioane de dolari ascunși pe corp, în PTF Siret
Doi soți care au încercat să intre în România din Ucraina, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret au fost descoperiți având asupra lor ascunși pe corp 1,4 milioane de dolari, întreaga sumă fiind reținută în vederea continuării cercetărilor, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră transmis, duminică, AGERPRES. Ba
Nouă străini fără drept de a călători în spațiul Schengen, depistați ascunși într-o semiremorcă în apropiere de Nădlac
Nouă cetățeni străini din Siria, Egipt și Sri Lanka, fără drept de a călători în spațiul Schengen, au fost depistați de către polițiștii de frontieră din Nădlac, în urma controalelor efectuate în zona de competență, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, duminică, de Poliția de Frontieră Română. Cei nouă erau ascunși în semire
Sibiu: Trei tineri prinși în timp ce tăiau un cablu de cupru de pe linia tramvaiului din Pădurea Dumbrava
Trei tineri au fost prinși, sâmbătă dimineață, de polițiștii sibieni în timp ce tăiau un cablu de cupru, destinat alimentării cu energie electrică a liniei de tramvai din zona Pădurii Dumbrava, informează un comunicat de presă al Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Intervenția a avut loc în jurul orei 3:30, pe DJ 1
Dâmbovița: Tânăr arestat preventiv după ce a sechestrat-o și a agresat-o pe fosta iubită
Un tânăr în vârstă de 32 de ani a fost arestat preventiv, după ce, pe fondul geloziei, a urmărit-o pe fosta iubită, în vârstă de 18 ani, a sechestrat-o și a lovit-o cu un bici, informează, sâmbătă, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. Pe numele tânărului de 23 de ani a fost deschis un dosar penal pe
IGPR: Aproximativ 500 de permise de conducere reținute în ultimele 24 de ore
Aproximativ 500 de permise de conducere au fost reținute au fost reținute de polițiști, vineri, peste 30 fiind pentru consum de alcool, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). Potrivit unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, polițiștii au acționat vineri, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organ
IGPR: Amenzi de peste 38.000 de lei în urma unei acțiuni privind transportul de persoane în zona aeroporturilor
Peste 100 de amenzi au fost aplicate de polițiști în urma unor acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). Potrivit unui comunicat al IGPR transmis sâmbătă AGERPRES, Direcția de Poliție Transporturi a organizat marți, 10 iunie, o acțiune de con
IGPR: Aproximativ 2.200 de amenzi aplicate de polițiștii Brigăzii Autostrăzi în prima săptămână a lunii iunie
Aproximativ 2.200 de amenzi au fost aplicate de polițiștii Brigăzii Autostrăzi, în prima săptămână a lunii iunie, în urma verificărilor făcute pentru siguranța traficului. Potrivit unui comunicat al Poliției Române, transmis sâmbătă AGERPRES, în perioada 2 - 8 iunie polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenire
Bacău: Patru suspecți de trafic internațional și intern de droguri de risc, arestați preventiv
Cei patru suspecți de trafic internațional și intern de droguri de risc, vizați de mai multe percheziții, au fost arestați preventiv pentru 30 zile, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. Este vorba de trei bărbați și o femeie cu vârste de 26, 30, 37, respectiv 56 de ani, cercetați în două dosare penale.
Procuror pus sub acuzare pentru că ar fi sustras documente într-un dosar de viol și le-ar fi înlocuit cu altele
Un procuror a fost pus, vineri, sub acuzare pentru că ar fi sustras mai multe documente dintr-un dosar de viol asupra unui minor și le-ar fi înlocuit cu altele întocmite ulterior. 'În cursul zilei de azi, 13 iunie 2025, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii față de un procuror al unui parchet de pe l&ac
Botoșani: Administratorul locului de joacă al cărui tavan s-a prăbușit în timpul unei petreceri, reținut de polițiști
Administratorul locului de joacă din municipiul Botoșani al cărui tavan s-a prăbușit, la finalul săptămânii trecute, în timpul unei petreceri a fost reținut de polițiști, au anunțat, vineri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ). Potrivit acestora, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au em
Ministrul Angel Tîlvăr: Exercițiul Saber Guardian testează limitele în situații reale
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a declarat, vineri, la Suraia, că exercițiul Saber Guardian 25 testează limitele în situații reale care pot să apară în teren. 'Armata României se pregătește în permanență. Cred că este important să se știe că la acest exercițiu, la Saber Guardian, care este parte a