Argeş: Percheziţii la suspecţi de vânzare de substanţe psihoactive, în legătură cu moartea unui tânăr abandonat dintr-o maşină

Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT şi poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au efectuat, joi, trei percheziţii la persoane suspectate de vânzare de substanţe psihoactive, descinderile având legătură cu cazul unui tânăr mort în condiţii suspecte şi abandonat dintr-o maşină, pe o stradă din municipiul Piteşti.
Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES, percheziţiile domiciliare au fost efectuate în municipiile Piteşti şi Slatina, într-o cauză vizând săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni comerciale cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv şi ucidere din culpă.
"În cauză există suspiciunea rezonabilă că suspectul C. I. C. a achiziţionat online diverse substanţe cu efect psihoactiv, substanţe care ajungeau la acesta prin intermediul firmelor de coletărie, sub formă lichidă. În continuare, suspectul a procurat material vegetal din farmacii, ceai de salvie sau 'damiana', pe care îl stropea cu lichidul cumpărat în modul mai sus menţionat, folosind o proporţie de aproximativ 10 miligrame de lichid la 30 de grame de material vegetal", se precizează ăn comunicat.
Conform aceleiaşi surse, suspectul a comercializat materialul vegetal către diverşi consumatori din judeţul Argeş, în cantităţi de de 0,25 de grame de substanţă pentru care încasa câte 25 de lei.
"La data de 11.03.2018, patru tineri consumatori din municipiul Piteşti s-au deplasat cu un autoturism în municipiul Slatina, de unde au achiziţionat de la suspectul C. I. C. cinci plicuri de substanţă vegetală psihoactivă, pentru suma totală de 50 lei. Pe drumul de întoarcere către Piteşti, aceştia au consumat întreaga cantitate de etnobotanice, iar unul dintre ei a intrat în stare de somnolenţă, fără a fi conştient. În această stare, victima a fost coborâtă din autoturism şi aşezată pe un trotuar (...), loc în care, la scurt timp, a fost găsită decedată", se mai menţionează în comunicat.
În urma percheziţiilor, anchetatorii au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor aproximativ un kilogram de fragmente vegetale, suma de 4.500 de lei, telefoane mobile şi ustensile folosite la porţionarea şi ambalarea substanţelor interzise.
După finalizarea descinderilor, la sediul DIICOT Piteşti vor fi aduse trei persoane pentru a fi audiate.
La acţiune au participat poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Argeş şi Olt, precum şi luptători ai serviciilor pentru acţiuni speciale din cele două judeţe, suportul de specialitate fiind asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Diana Dumitru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bacău: O sabie de patrimoniu veche de circa 3.500 de ani, găsită în urma unei percheziții
O sabie care ar putea face parte din patrimoniul național a fost găsită în urma unei percheziții domiciliare, a anunțat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. Polițiștii au pus în executare, în urmă cu o zi, un mandat de percheziție domiciliară emis de către Judecătoria Podu Turcului, într-un dosar penal privind săvâ
Dâmbovița: Aproximativ 550 de infracțiuni de violență domestică; peste o treime au avut loc în spațiul public
Peste 550 de infracțiuni de violență domestică au fost înregistrate în Dâmbovița în primele cinci luni ale acestui an, mai mult de o treime dintre ele având loc în spațiul public, informează, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. 'În perioada ianuarie - mai 2025, la nivelul județului Dâ
Senatorul PSD Marius Humelnicu, trimis în judecată pentru că a condus o mașină cu permisul suspendat (surse)
Senatorul PSD Marius Humelnicu a fost trimis în judecată de Parchetul General, după ce în martie 2024 a condus în București o mașină având permisul suspendat, au declarat joi, pentru AGERPRES, surse judiciare. Parchetul General a anunțat joi că a trimis în judecată un senator pentru săvârșirea infracțiunii d
Arad: Tatăl care și-ar fi abuzat copiii, ce obținuseră ordin de protecție, a fost reținut
Tatăl celor doi copii de 13 și 15 ani din comuna Bîrsa care obținuseră ordin de protecție față de părinți, după ce ar fi fost abuzați de-a lungul timpului, a fost reținut miercuri seară, în urma audierilor de la parchet. Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu au declarat joi, pentru AGERPRES, că bărba
Prahova: Elena Udrea și-a retras cererea de liberare condiționată (surse)
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea și-a retras cererea de liberare condiționată care fusese înregistrată la Judecătoria Ploiești, au declarat, joi, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit acestora, Udrea va formula o nouă cerere după ce va intra în comisia de liberare condiționată a Penitenciarului Târgșor, care va
DNA: Percheziții în București și județul Dâmbovița în legătură cu fapte de corupție comise de medici militari (oficial)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează, joi, percheziții în București și în județul Dâmbovița într-un dosar în care cadre medicale militare sunt acuzate de corupție. Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că percheziții au loc și la
Percheziții DNA la Spitalul Militar 'Carol Davila'; medici suspectați că luau mită (surse)
Procurorii DNA efectuează, joi dimineață, percheziții la Spitalul Militar 'Carol Davila' din Capitală, într-un dosar în care mai mulți medici sunt suspectați că luau mită de la pacienți, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Conform surselor, în acest caz ar fi implicați medici de la secția de Neurochirurgie a
Brigada Rutieră a Capitalei: Aproape 50 de sancțiuni contravenționale în urma controalelor în trafic efectuate miercuri
Polițiștii rutieri au aplicat 49 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 25.100 de lei, în urma controalelor în trafic efectuate, miercuri, în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice din Capitală și pentru prevenirea producerii accidentelor de circulație. 'Au fost verificate
Fostul deputat Vlad Cosma și oameni de afaceri, obligați să plătească daune fostului procuror Mircea Negulescu
Fostul deputat PSD Vlad Cosma și mai mulți oameni de afaceri care au fost anchetați de fostul procuror Mircea Negulescu sunt obligați să îi plătească acestuia din urmă daune morale în valoare de un milion de lei. Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul București îi obligă pe pârâții Cosma Vlad Alexandru, Alexe Răzv
DGPMB: Percheziții în șase județe într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de 535.000 de lei
Polițiștii Capitalei, alături de colegii lor din Inspectoratele de Poliție Județene Vaslui, Vrancea, Galați, Tulcea, Argeș și Iași, au efectuat, miercuri, 23 de percheziții într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. 'În perioada ianuarie 2024 - prezent, bănuiții, prin fol
Vaslui: Nelu Tătaru solicită strămutarea la Iași a dosarului în care este judecat pentru luare de mită
Fostul ministru al Sănătății și președinte al PNL Vaslui, Nelu Tătaru, solicită strămutarea la Iași a dosarului în care este judecat pentru luare de mită. La termenul care a avut loc, miercuri, la Tribunalul Vaslui, avocata Sandra Grădinaru a cerut, pe lângă strămutarea cauzei, și depunerea la dosar a tuturor înregistrărilor efectuate î
Mai multe ONG-uri, invitate la Parchetul General pentru a discuta despre problema violenței domestice
Conducerea Parchetului General a organizat miercuri o întâlnire pe tema prevenirii, combaterii și investigării infracțiunilor de violență domestică și a celor contra vieții, la care au participat mai multe ONG-uri specializate în domeniu. În urma dezbaterilor, s-a desprins necesitatea creării unui grup de lucru la nivelul Parchetului Ge
Galați: Trei persoane reținute pentru furturi comise în Austria de 620.000 de euro
Trei bărbați cu vârste între 21 și 51 de ani, din Slobozia Conachi și Cuza Vodă, au fost reținuți de către polițiștii gălățeni, în urma unor percheziții domiciliare, fiind cercetați pentru că ar fi furat scule industriale de la mai multe societăți comerciale din Austria, cauzând un prejudiciu de 620.000 de euro, a informat, miercuri, Inspectoratul de
Timiș: Bărbat reținut pentru furtul unor bijuterii în valoare de 300.000 lei
Un bărbat de 45 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri, de polițiștii timișeni, pentru furt, după ce ar fi sustras bijuterii din aur în valoare de 300.000 de lei, dintr-un magazin din centrul municipiului Timișoara. Potrivit unei informări transmisă miercuri de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș, polițiștii Secției 1
Buzău: Dosar penal pentru posibil abuz în serviciu în cazul unor eventuale abuzuri la secția Ojasca
Polițiștii buzoieni au deschis un dosar penal in rem pentru posibile fapte de abuz în serviciu, în cazul mai multor pacienți ai Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Săpoca, secția exterioară Ojasca, care ar fi fost abuzați, autoritățile fiind sesizate de către inspectorii de la Consiliul de Monitorizare. Potrivit IPJ Buz