Marcu (CSM): Înainte de a critica alte puteri ale statului, să ne facem noi înşine o radiografie realistă
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Simona Marcu, a afirmat miercuri, la prezentarea Raportului de activitate al Inspecţiei Judiciare pe anul 2017, că înainte de a critica alte puteri ale statului, magistraţii au datoria să îşi facă ei înşişi o "radiografie realistă", pentru a stabili problemele sistemului judiciar.
"Buna funcţionare a justiţiei presupune în primul rând credibilitate, iar credibilitatea se câştigă prin activitatea judecătorilor şi procurorilor desfăşurată în deplină concordanţă cu legislaţia în vigoare şi cu standardele profesionale şi morale. Plenul CSM şi-a cristalizat practica de a solicita verificarea temeinică a situaţiilor şi împrejurărilor de natură a afecta independenţa şi imparţialitatea magistraţilor ori a sistemului judiciar în ansamblul său. Înainte de a critica alte puteri ale statului sau pe reprezentanţii acestora, avem datoria să ne facem noi înşine o radiografie realistă, să stabilim cu onestitate problemele sistemului judiciar şi să luăm măsurile adecvate", a declarat Simona Marcu.
Ea a adăgat că magistraţii îşi fac datoria conform legii, iar activitatea acestora nu trebuie criticată în mod excesiv, dar nici idealizată.
"Activitatea judecătorilor şi procurorilor nu trebuie criticată în mod excesiv, dar nici idealizată şi cu atât mai puţin glorificată. Magistratul îşi face datoria, conform legii şi potrivit propriei conştiinţe, asumându-şi poziţia pe care o ocupă în societate şi efectele faptelor şi deciziilor sale, fiind dator a răspunde ori de câte ori acţiunile ori inacţiunile sale exced cadrului legal ori deontologic. Nu trebuie să ne fie teamă să identificăm, să acceptăm şi să sancţionăm abaterile de la normele legale şi deontologice. 'Dacă reprimi o greşeală, corectezi 100', spune un dicton latin înţelept. Numai în aparenţă recunoaşterea unor astfel de situaţii este prejudiciabilă pentru imaginea sistemului judiciar, în realitate, opinia publică va şti că noi avem curajul şi capacitatea de a identifica şi de a ne rezolva singuri problemele", a spus preşedintele CSM.
Simona Marcu a mai precizat că s-a înregistrat o creştere accentuată a interesului opiniei publice faţă de sistemul judiciar în toate componentele sale, ceea ce a adus în prim plan aspecte care trebuie lămurite, iar rolul Inspecţiei Judiciare în această privinţă este major. "Sistemul judiciar trebuie să demonstreze că se poate autoregla", a susţinut Marcu. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cluj: Doi bărbați, arestați pentru trafic de droguri de mare risc
Doi bărbați, de 43 și 49 de ani, au fost arestați pentru trafic de droguri de mare risc, în urma a 11 percheziții domiciliare efectuate de polițiști, a anunțat IPJ Cluj. 'Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Or
Cinci persoane, reținute pentru braconaj piscicol, după efectuarea de percheziții în Arad și Timiș
Șase percheziții domiciliare au fost efectuate în județele Arad și Timiș la persoane suspectate de braconaj piscicol, cinci bărbați fiind reținuți, a informat duminică IPJ Arad. Perchezițiile au fost efectuate sâmbătă de polițiștii Serviciului de Ordine Publică împreună cu cei ai Biroului de Ordine Publică, sub coordonarea pr
Ziua Jandarmeriei, marcată în Parcul Carol; exerciții demonstrative, expoziții, standuri de promovare
Ziua Jandarmeriei Române va fi marcată duminică, în Parcul Carol I din Capitală, printr-o serie de evenimente, publicul fiind așteptat cu exerciții demonstrative, expoziție cu uniforme militare, muzică de promenadă. Manifestările încep la ora 10:00. ''O să avem o zi plină de energie, demonstrații specta
Mureș: Primarul din Sânpetru de Câmpie, plasat sub control judiciar în dosarul de furt de energie electrică
Primarul comunei Sânpetru de Câmpie, Spiru Șerban Crăciun, a fost plasat, vineri, sub control judiciar pentru 60 de zile în dosarul care vizează executarea sau folosirea de instalații clandestine de racordare la rețeaua electrică sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prejudiciul estimat în cauză fiind de circa 750.000 lei.
Călin Georgescu scapă definitiv de controlul judiciar și poate să părăsească România
Tribunalul București a decis, vineri, revocarea măsurii controlului judiciar în cazul fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară. Decizia tribunalului este definitivă, astfel încât Georgescu scapă de toate interdicțiile pe care le avea d
Șefii unei companii care furnizează arme MApN și MAI, trimiși în judecată pentru trageri ilegale
Șefii unei companii care importă armament și muniție pentru Armată și Ministerul Afacerilor Interne au fost trimiși în judecată de Parchetul General pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și pentru uz de armă fără drept. Potrivit unor oficiali ai Parchetului, este vorba despre Dinu Solojan și Bogdan Diaconu, adminis
Iași: Neurochirurg din Constanța, trimis în judecată pentru înșelăciune în cazul unui pacient
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au dispus trimiterea în judecată a unui medic neurochirurg, pentru 'înșelăciune', după ce ar fi indus în eroare un pacient pentru a obține sume importante de bani. Potrivit unui comunicat de presă remis vineri de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, me
Bacău: Ofițer din cadrul IPJ - arestat la domiciliu sub acuzația de luare de mită
Șeful Biroului de investigare a criminalității din mediul de afaceri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău a fost arestat la domiciliu sub acuzația de luare de mită, a informat, vineri, Direcția Națională Anticorupție (DNA). Anterior, procurorii au dispus reținerea ofițerului pentru 24 de ore. 'În contex
Iași: Doi minori și un adult, reținuți pentru trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism
Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore și sunt cercetate pentru trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, ca urmare a unei cercetări făcute de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iași. Potrivit
Mureș: Primarul din Sânpetru de Câmpie, reținut în dosarul de folosire de instalații clandestine de energie electrică (surse)
Primarul comunei Sânpetru de Câmpie, Spiru Șerban Crăciun, în vârstă de 32 de ani, a fost reținut, împreună cu alte două persoane, în urma celor 20 de percheziții efectuate într-un dosar de executare sau folosire de instalații clandestine de racordare la rețeaua electrică, susțin surse judiciare. 'În urma cel
Mureș: Polițist rănit în timpul intervenției la un scandal; s-a făcut uz de armă, fiind împușcat în picior agresorul
Un polițist a fost rănit, joi, în timpul intervenției la un scandal izbucnit în comuna Vătava, județul Mureș, în aceste condiții făcându-se uz de armă, agresorul fiind împușcat în zona piciorului. ''La data de 2 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Brâncovenești au fost
Dosarul privind livrarea de kerosen neconform la MApN și degradarea unor MIG-uri - judecat la Curtea de Apel Ploiești
Judecata în dosarul care vizează livrarea a mii de tone de kerosen neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN), fapt care a dus la degradarea unor avioane militare de luptă MIG 21 Lancer, punând în pericol securitatea națională, va avea loc la Curtea de Apel Ploiești. Curtea de Apel Constanța, pe rolul căreia a fost &ici
Sibiu: Femeie din comuna Cristian, reținută; peste 100 de bijuterii suspecte de contrafacere, ridicate de la ea de acasă
O femeie în vârstă de 30 de ani, din comuna Cristian, a fost reținută de polițiștii sibieni, în urma unei percheziții în casa acesteia, de unde au fost ridicate peste 100 de bijuterii suspecte de contrafacere, ea comercializând aceste obiecte pe un site de internet, informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție al Județu
CAB dispune începerea judecății pe fond în dosarul Georgescu - gruparea Potra
Curtea de Apel București a dispus, joi, începerea judecății pe fond în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Un complet de cameră preliminară de la CAB a constatat legalitatea ses
Coiful de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice de aur - predate autorităților române (FOTO/VIDEO)
Coiful de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice de aur au fost predate autorităților române, joi, la sediul Muzeului Drents din Țările de Jos. Foto: (c) SEM VAN DER WAL / EPA Potrivit unui comun










