logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Vlad Cosma, audiat la Parchetul General: Am depus noi dovezi; am fost citat şi de IJ

Imagine din galeria Agerpres

Fostul deputat Vlad Cosma s-a prezentat marţi la Parchetul General pentru a fi audiat în legătură cu plângerea pe care a depus-o împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, el declarând că a depus noi dovezi, documente şi fotografii.

''Am depus documente, am făcut un proces verbal şi urmează să fiu audiat. (...) Documente scrise şi poze. (...) Înţeleg că IJ s-a sesizat în legătură cu dezvăluirile pe care le-am prezentat în spaţiul public. O să depun aceleaşi documente. Sunt foarte mulţi martori care au declarat în diverse instanţe despre abuzuri şi metode ilegale folosite. (...) Săptămâna viitoare am sa dau o declaraţie completă. (...) Vreau să se facă dreptate'', a spus Cosma la ieşirea de la PG, adăugând că a fost citat şi la Inspecţia Judiciară pentru ora 13,00.

Cosma acuză patru procurori de la DNA Ploieşti de compromiterea intereselor Justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat.

"O să aduc în săptămânile următoare cât mai multe documente pe măsură ce le strâng (...) referitor la aceiaşi patru procurori pe care i-am enumerat în plângerea penală depusă la Parchetul General. (...) Nu deţin decât înregistrări cu oamenii care au încercat să îmi facă rău mie şi familiei mele. Am adus înregistrări cu cei patru procurori care arată natura discuţiilor purtate în cadrul Biroului DNA Prahova (...) Toate înregistrările pe care le depun mă includ şi pe mine, nu există înregistrări în care eu să nu apar", a declarat Vlad Cosma la intrarea în PG.

Acesta a mai spus că în plângerea depusă la Parchetul General a enumerat dosarele penale în care poate prezenta dovezi şi în care erau vizaţi Sebastian Ghiţă, Victor Ponta, Daniel Savu, Andrei Volosevici, precum şi alţi oameni politici.

"În principal, eu am fost folosit de domnul Negulescu în dosarele cu oameni politici, în alte dosare aveau alţi martori pe care îi folosea cu diferite identităţi în funcţie de interesele pe care le avea. Nu era o situaţie în care mă lăsam folosit, era o situaţie în care eram obligat, constrâns, şantajat (...) Eu cred că doamna Kovesi a fost foarte mult minţită de aceşti patru procurori. Eu nici astăzi nu cred că s-au dus la şefa lor, cu toate că domnul Niculescu aşa susţinea (...), nu cred că s-au dus să îi spună că dublează martori, că inventează stick-uri, prejudicii, asta e părerea mea. Eu nu cred că s-au dus să informeze mai departe", a mai spus Vlad Cosma.

Potrivit acestuia, în anul 2013 el l-ar fi informat pe prim-ministrul de atunci, pe ministrul Justiţiei şi procurorul ierarhic superior în legătură cu aceste aspecte, iar sora sa le-ar fi prezentat în ianuarie 2017 în Parlament, la Comisia SRI.

Potrivit unor oficiali ai Parchetului General, Vlad Cosma a depus plângerea pe 9 februarie şi îi vizează pe procurorii Lucian Onea, Giluela Diaconu, Alfred Savu şi Mircea Negulescu (exclus recent din magistratură).

În urma acestei plângeri, pe 12 februarie a fost înregistrat un dosar pe rolul Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului General. Postul Antena 3 a difuzat o înregistrare în care fostul deputat PSD Vlad Cosma susţine că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să "inventeze dosare în baza unor probe fabricate" unor importanţi oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă.

În replică, DNA a difuzat un comunicat de presă în care spune că Vlad Cosma a prezentat denaturat situaţia, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal.

De asemenea, DNA susţine că persoane din anturajul lui Vlad Cosma s-au prezentat în mod repetat la DNA Ploieşti, cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă tatălui său, Mircea Cosma, trimis în judecată pentru corupţie. În acest sens, DNA a dat publicităţii două înregistrări în care persoane din anturajul familiei Cosma discută cu un poliţist şi un procuror de la DNA Ploieşti.

Persoanele respective, mai spune DNA, au atras atenţia procurorilor că, în caz contrar, vor fi difuzate la diverse posturi de televiziune înregistrări video din anchetele acestora, constând în montaje, colaje special realizate pentru compromiterea procurorilor şi ofiţerilor de poliţie care au instrumentat dosarele în care au fost trimişi în judecată Vlad Cosma, Mircea Cosma şi Sebastian Ghiţă. AGERPRES/(A/AS - autor:Oana Mălina Negrea, editor: Cristina Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 63

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 08-11-2026 12:40

Prahova: Tânăr reținut după ce ar fi încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție Câmpina

Un tânăr de 31 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova. Potrivit acestora, sâmbătă, candidatul a intrat în sala de e

Justitie si interne 08-11-2026 10:50

Giurgiu: Adolescent reținut de polițiști, după ce ar fi bătut crunt un alt tânăr

Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reținut, duminică, de polițiștii din Giurgiu, după ce vineri seară ar fi bătut crunt un alt adolescent, de aceeași vârstă cu el, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu. Potrivit oficialilor IPJ, adolescentul reținut este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii

Justitie si interne 08-11-2026 10:37

Aproape 5.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, 148.000 de țigarete fără timbru - depistate de polițiștii de frontieră la Giurgiu

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit, în urma unor controale desfășurate pe DN 5, 4.890 de articole susceptibile a fi contrafăcute, peste 148.000 de țigarete fără timbru fiscal și 350 de grame de bijuterii din metal care pare a fi aur și argint, valoarea totală estimată a bunurilor d

Justitie si interne 08-11-2026 10:06

Operațiunea 'Jupiter 6' a ajuns la un număr record de 1.652 de percheziții; alte 55 de descinderi au loc duminică

Operațiunea 'Jupiter 6' continuă cu 11 acțiuni operative și 55 de percheziții domiciliare desfășurate la nivel național, duminică, anchetele vizând infracțiuni de corupție, înșelăciune, camătă, spălare de bani, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și infracțiuni silvice și furt calificat. 'În cursul

Justitie si interne 07-11-2026 22:36

UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv

Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în

Justitie si interne 07-11-2026 20:15

Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital

Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru

Justitie si interne 07-11-2026 14:54

Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act

Justitie si interne 07-11-2026 11:58

Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții

Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar

Justitie si interne 07-11-2026 11:34

VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar

Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu

Justitie si interne 07-11-2026 10:12

Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare

Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic

Justitie si interne 06-11-2026 20:54

Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu

Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș

Justitie si interne 06-11-2026 18:06

Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat

Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v

Justitie si interne 06-11-2026 17:48

Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal

O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu

Justitie si interne 06-11-2026 16:33

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030

Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți

Justitie si interne 06-11-2026 16:31

Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală

Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități