Olt: Cercetări pentru vătămare corporală din culpă în cazul poliţistului împuşcat în cap de prietenă
Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă în cazul poliţistului împuşcat în cap de prietena lui, în cursul nopţii trecute, potrivit procurorului şef al instituţiei, Anca Anuţa.
Aceasta a precizat că poliţistul a fost împuşcat de prietena sa, fără intenţie, cu pistolul fără piedică, deţinut legal de bărbat, conform informaţiilor deţinute până acum de anchetatori. Poliţistul s-ar fi aflat cu spatele la femeie atunci când aceasta a descărcat arma accidental, iar glonţul a penetrat mâna tinerei şi apoi calota craniană a bărbatului.
Incidentul s-a produs la domiciliul poliţistului, unde anchetatorii au găsit şi o sticlă cu băuturi alcoolice.
Bărbatul este internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Craiova, iar prietena lui este internată la Slatina. Ei nu au putut fi audiaţi, bărbatul fiind în comă, iar femeia părea a fi în stare de şoc, agitată, conform anchetatorilor.
"N-am reuşit pe el nici atât să-l audiem, era în convulsii, şi, de asemenea, nici pe prietena lui, potenţiala autoare, la nivelul acesta discutăm acum, n-am reuşit să o audiem, era şi ea în stare de şoc, cu un comportament destul de agitat, destul de greu de explicat, în sensul că profera injurii tuturor celor din jur. Ne-a fost imposibil să o audiem, credem că a fost vorba de o stare de şoc. N-am audiat-o nici până în prezent şi aşteptăm să i se administreze calmante, să vedem cum evoluează lucrurile în continuare ca să o putem audia. Cert este că, până în acest moment, cercetările sunt pe vătămare corporală din culpă", a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
Anchetatorii au audiat, în schimb, doi martori, prieteni ai poliţistului, la care acesta şi prietena lui au fost în vizită seara trecută şi unde poliţistul şi femeia au luat masa şi au consumat băuturi alcoolice.
"Am prelevat probe de sânge pentru a stabili starea din acel moment, (...) cert este că s-au consumat băuturi alcoolice, la cercetarea la faţa locului s-a găsit şi o sticlă de băutură. Nu erau decât ei doi în locuinţă. S-au audiat doi martori, esenţiali. În prealabil au mers în vizită la nişte prieteni unde au servit masa, s-au consumat şi băuturi alcoolice, au plecat. În momentul în care s-a întâmplat fapta erau doar ei în domiciliu, al lui. După ceea ce s-a întâmplat, (femeia - n.r.) a sunat acei prieteni la care mersese în vizită şi aceştia sunt martori cheie, aş spune, care ne-au putut da detalii. Ne-au spus că relaţia dintre ei nu a fost una tensionată nici pe parcursul vizitei, nici ulterior, când au plecat. Din informaţiile pe care le deţinem până în prezent, putem afirma că fapta nu s-a produs cu intenţie. Nu era o relaţie veche (între poliţist şi prietena lui - n.r.), era o relaţie destul de fragedă", a menţionat Anca Anuţa.
În cauză, procurorii vor efectua expertiza balistică a pistolului şi vor verifica şi apelurile telefonice efectuate în seara incidentului.
"Un singur glonţ (a fost tras - n.r.). Era arma personală a poliţistului, deţinută legal. Este un pistol. Nu este prevăzut cu piedică. A fost o singură împuşcătură, accidentală aş spune din informaţiile pe care le avem, primul impact a fost în mâna autoarei, a penetrat mâna şi, mai departe, a penetrat craniul victimei, calota craniană. Glonţul a ieşit, a străpuns craniul cumva diagonal. Împuşcătura a fost din spate spre lateral, deci era cumva cu spatele (poliţistul - n.r.). Noi vom verifica şi telefoanele, să vedem când s-au făcut apeluri, către cine. Arma a fost ridicată, urmează să facem expertiza balistică", a mai declarat Anca Anuţa.
Un poliţist de 33 de ani, de la SCCO, este în comă la un spital din Craiova, după ce a fost împuşcat în cap de către prietena sa, care s-a rănit la mână cu acelaşi pistol.
"În cursul acestei nopţi (marţi spre miercuri - n.r.), în jurul orei 00,54, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au fost sesizaţi, prin apel unic de urgenţă SNUAU 112, de către un bărbat de 38 ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt, cu privire la faptul că acesta a fost sunat de către o tânără de 28 ani, tot din municipiu, care i-a comunicat faptul că, în timp ce manevra un pistol, care aparţinea legal prietenului ei, ofiţer în cadrul SCCO Olt, pistolul s-a descărcat, rănind-o pe aceasta la mână, iar pe prietenul ei, în zona capului", se arată într-un comunicat al IPJ Olt. AGERPRES / (A, AS - autor: Cristina Matei, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Tânăr reținut după ce ar fi încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție Câmpina
Un tânăr de 31 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova. Potrivit acestora, sâmbătă, candidatul a intrat în sala de e
Giurgiu: Adolescent reținut de polițiști, după ce ar fi bătut crunt un alt tânăr
Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reținut, duminică, de polițiștii din Giurgiu, după ce vineri seară ar fi bătut crunt un alt adolescent, de aceeași vârstă cu el, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu. Potrivit oficialilor IPJ, adolescentul reținut este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii
Aproape 5.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, 148.000 de țigarete fără timbru - depistate de polițiștii de frontieră la Giurgiu
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit, în urma unor controale desfășurate pe DN 5, 4.890 de articole susceptibile a fi contrafăcute, peste 148.000 de țigarete fără timbru fiscal și 350 de grame de bijuterii din metal care pare a fi aur și argint, valoarea totală estimată a bunurilor d
Operațiunea 'Jupiter 6' a ajuns la un număr record de 1.652 de percheziții; alte 55 de descinderi au loc duminică
Operațiunea 'Jupiter 6' continuă cu 11 acțiuni operative și 55 de percheziții domiciliare desfășurate la nivel național, duminică, anchetele vizând infracțiuni de corupție, înșelăciune, camătă, spălare de bani, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și infracțiuni silvice și furt calificat. 'În cursul
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități










