Augustin Lazăr a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul procurorului Bucurică, acuzat de agresiune sexuală

Procurorul general Augustin Lazăr a sesizat, joi, Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare de către procurorul George Bucurică, acuzat de o femeie că ar fi agresat-o sexual.
Procurorul George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa a fost chemat joi la Parchetul General, pentru a da explicaţii în legătură cu acuzaţiile de agresiune sexuală pe care i le aduce o femeie.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Augustin Lazăr a dispus efectuarea unui control în vederea verificării mai multor aspecte referitoare la conduita şi activitatea lui Bucurică.
De asemenea, Lazăr a sesizat Inspecţia Judiciară în acest caz, fiind decisă şi încetarea delegării lui Bucurică din funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa, urmând ca el să revină la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
"În cursul zilei de astăzi, 25 ianuarie 2018, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta de Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus încetarea delegării din funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa a lui Bucurică Radu George, urmând ca acesta să revină la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. Totodată, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta de Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la săvârşirea de către magistratul în cauză a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit.a şi lit.c din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii", afirmă Parchetul General.
Parchetul General precizează că se efectuează în continuare verificări cu privire la cauze instrumentate de procurorul Bucurică, dar şi cu privire la cauze înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara având ca obiect plângerile penale formulate împotriva acestuia.
Decizia lui Augustin Lazăr vine după ce în presă au apărut înregistrări în care George Bucurică ar face avansuri unei femei, care era parte vătămată într-un dosar instrumentat de procuror. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Alba: Șoferul unei ambulanțe SMURD, amendat și fără permis 120 de zile
Șoferul unei ambulanțe SMURD a rămas fără permis pentru 120 de zile după ce, duminică, în timpul unei deplasări la un accident rutier, soldat cu rănirea gravă a unui motociclist, a decis să treacă printre barierele coborâte la o trecere la nivel cu calea ferată între Aiud și Ciumbrud. Bărbatul și-a recunoscut greșeala, dar a
Constanța: Anchete după ce un minor cu afecțiuni medicale a fost găsit ținut de familie în condiții insalubre
Polițiștii fac cercetări după ce un minor de 14 ani, cu afecțiuni medicale, din localitatea constănțeană Gârlița, a fost găsit ținut în condiții insalubre de către familie, fiind sesizată totodată Asistența Socială. Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a informat că polițiști ai Secției 1 Rurală Băneasa au fost sesizați, s&a
IGPR: 528 de persoane depistate prin Sistemul Informatic Schengen, în perioada 30 mai - 5 iunie
Polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în perioada 30 mai - 5 iunie, 528 de persoane, 28 de autovehicule și 56 de documente care făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS). 'Au fost localizate pe teritoriul țării noastre 389 de persoane ca
Bacău: Cei patru bărbați din Teleorman care au răpit o tânără au fost arestați preventiv
Cei patru bărbați din Teleorman care au băgat cu forța o tânără într-o mașină și apoi au plecat au fost arestați preventiv, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. 'În urma probatoriului administrat, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bacău au reținut pentru
Bistrița-Năsăud: Două persoane plasate sub control judiciar, în dosarul de evaziune cu un prejudiciu de aproape un milion de lei
O femeie și un bărbat din Bistrița au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile în dosarul de evaziune fiscală și înșelăciune cu un prejudiciu estimat la aproape un milion de lei, cauzat printr-un site de vânzări online, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. În cauză au fost efect
Alba: Ordine de plasare în adăpost pentru 24 de câini, aflați pe o proprietate din Lupșa
Polițiștii din Alba au emis vineri patru ordine de plasare în adăpost pentru 24 de exemplare canine, după ce au constatat că spațiile în care se aflau erau necorespunzătoare din punctul de vedere al igienei iar bărbatul în grija căruia se găseau și care a fost executat silit să părăsească proprietatea pe care o folosea nu a luat și animalele.
Timiș: Dosar penal deschis pentru lovire și alte violențe, după incidentul de la școala din Tomnatic
Polițiștii timișeni au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe și purtare abuzivă, după incidentul de la Școala Gimnazială din Tomnatic, unde o profesoară i-a tras o palmă unei eleve de clasa a VII-a, după
Tulcea: Peste 120 de percheziții în 20 de județe, într-un dosar privind falsuri pentru obținerea unor autorizări
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea au pus în aplicare, vineri, 124 de mandate de percheziție domiciliară în 20 de județe și în municipiul București, într-un dosar privind folosirea de documente false pentru obținerea unor autorizări, instrumentat sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curt
Giurgiu: Traficul pe Podul Prieteniei se desfășoară pe o singură bandă; autoritățile recomandă rute alternative în perioada de Rusalii
Traficul pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse se desfășoară în continuare alternativ, pe o singură bandă, din cauza lucrărilor de reparații efectuate de partea bulgară, iar în contextul minivacanței de Rusalii (7-9 iunie) se estimează creșterea valorilor de trafic. Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu a transmis, vineri, că
Maramureș: Fostul ministru Sorina Pintea a fost ridicată de polițiști și va fi încarcerată la Penitenciarul Gherla
Fostul ministru al Sănătății și manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, Sorina Pintea, a fost ridicată de polițiștii din orașul Tăuții Măgherăuș și urmează a fi dusă la Penitenciarul Gherla, după ce a fost condamnată definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare printr-o decizie pronunțată vineri de Curtea de Apel din Cluj. 'Astăzi, 6 iunie
Mureș: Valorile sării din râul Târnava Mică, aproape similare celor înregistrate în zilele precedente
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Mureș a anunțat, vineri, că valorile concentrației de sare din râul Târnava Mică sunt aproape similare celor înregistrate în zilele precedente. 'Măsurătorile de cloruri și sodiu efectuate de Compania Aquaserv Mureș SA și ABA Mureș, chiar în condiția stopării încep&acir
Vâlcea/Operațiunea JUPITER: Șapte persoane cercetate pentru deținere ilegală de arme
Șapte persoane au fost duse la audieri, iar zeci de arme și mii de cartușe deținute ilegal au fost ridicate în urma a 19 percheziții domiciliare efectuate vineri, în Vâlcea, de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în cadrul operațiunii JUPITER. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ)
Bistrița-Năsăud: Bărbat arestat pentru amenințarea fostei concubine, care obținuse ordin de protecție
Un bărbat de 41 de ani din Bistrița a fost arestat preventiv după ce a amenințat-o pe fosta concubină, care obținuse încă din decembrie anul trecut un ordin de protecție împotriva lui, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Bărbatul a fost inițial reținut pentru 24 de ore, pentru încălcarea ordinului de p
Bacău: Trei bărbați din Teleorman, conduși la audieri după ce ar fi luat cu forța o tânără într-un autoturism
Trei bărbați din județul Teleorman au fost conduși la audieri de polițiștii băcăuani după ce, vineri, ar fi luat cu forța o tânără într-un autoturism, în municipiul Bacău, și apoi ar fi plecat, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Sesizarea a fost făcută la 112, iar polițiștii au început cercetările pentr
Galați: Avocat reținut de procurorii DNA pentru trafic de influență; el ar fi pretins o mită de 7.000 de euro
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 5 iunie, a unui avocat din cadrul Baroului Galați, pentru infracțiunea de trafic de influență. Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de DNA - Serviciul Teritorial Galați, &i