UPDATE CCR admite sesizarea lui Iohannis referitoare la menţinerea abrogării suspendării funcţionarilor publici trimişi în judecată
Curtea Constituţională a României a admis marţi sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la legea care menţine abrogarea suspendării funcţionarilor publici trimişi în judecată.
"Am avut o obiecţie de neconstituţionalitate a Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, obiecţie ridicată de preşedinte, pe care am admis-o şi am stabilit că - abrogarea textelor care vizau posibilitatea suspendării de drept a contractelor de muncă a funcţionarilor publici care au fost trimiţi în judecată - a fost abrogată ilegal", a anunţat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.
În 13 decembrie, Curtea a amânat dezbaterile în acest caz.
Luna trecută, şeful statului a transmis la CCR această sesizare cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Actul normativ menţinea abrogarea prevederii potrivit căreia funcţionarii publici sunt suspendaţi din funcţie în cazul în care sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni, inclusiv de corupţie şi de serviciu.
În sesizare, preşedintele Iohannis preciza că abrogarea suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public ca urmare a trimiterii în judecată încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4), art. 16 alin. (1) şi art. 54 alin. (2) din Constituţie.
"În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că sancţiunea prevăzută de art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999, cea a suspendării de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public", arăta şeful statului.
El susţinea că, ţinând cont de natura administrativă a acestei măsuri, "nu se pune problema nerespectării prezumţiei de nevinovăţie, care va trebui însă respectată pe tot parcursul desfăşurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcţionar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare".
"Această sancţiune este una temporară şi urmăreşte un scop legitim, fiind în concordanţă cu exigenţele constituţionale. Funcţionarul public al cărui raport de serviciu a fost suspendat îşi reia activitatea în conformitate cu art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal. De asemenea, respectivului funcţionar public îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. Prin raportare la scopul legitim avut în vedere de legiuitor, măsura este justificată de necesitatea asigurării autorităţii şi integrităţii funcţiei publice. Măsura suspendării raportului de serviciu vizează doar infracţiuni de o anumită gravitate: infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori situaţia unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face persoana ce deţine funcţia publică incompatibilă cu exercitarea respectivei funcţii publice", menţiona Iohannis.
Şeful statului arăta că, având în vedere că funcţia publică implică ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică, standardele privind integritatea şi deontologia funcţionarului public trebuie să fie astfel stabilite încât faptele penale săvârşite de acesta în timpul ocupării unei funcţii publice să nu se răsfrângă asupra instituţiei publice.
"Într-adevăr, suspendarea sa este obligatorie şi automată potrivit Legii nr. 188/1999, însă nimic din această lege nu arată că scopul măsurii de suspendare este punitiv, ci mai degrabă de precauţie şi provizoriu, în măsura în care priveşte apărarea interesului public, prin suspendarea din funcţie a unei persoane acuzate de comiterea unei infracţiuni de serviciu, şi, astfel, de prevenire a altor posibile acte similare sau consecinţe ale unor asemenea acte", se arăta în sesizare.
Cu privire la integritatea în funcţia publică, preşedintele Iohannis sublinia că CCR a dezvoltat o amplă jurisprudenţă, arătând că exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice trebuie să se realizeze în coordonatele statului de drept: "Statul de drept presupune, pe de o parte, capacitatea acestuia de a asigura cetăţenilor servicii publice de calitate şi de a crea premisele pentru încrederea cetăţenilor în instituţiile şi autorităţile publice. Aceasta presupune obligaţia statului de a impune standarde etice şi profesionale în special celor chemaţi să îndeplinească activităţi ori servicii de interes public şi, cu atât mai mult, celor care înfăptuiesc acte de autoritate publică, adică pentru acei agenţi publici sau privaţi care sunt învestiţi şi au abilitarea de a invoca autoritatea statului în îndeplinirea anumitor acte sau sarcini. Statul este dator să creeze toate premisele - iar cadrul legislativ este una dintre ele - pentru îndeplinirea funcţiilor statului de către profesionişti care îndeplinesc criterii profesionale şi de probitate morală".
Astfel, şeful statului aprecia că abrogarea unor dispoziţii din legea supusă controlului de constituţionalitate determină diminuarea standardelor de integritate cu privire la exercitarea unei funcţii publice şi afectează profund încrederea cetăţenilor în instituţii.
El menţiona că pentru protejarea integrităţii şi prestigiului funcţiei publice învestite cu autoritate de stat legiuitorul a prevăzut suspendarea din funcţie la momentul trimiterii în judecată sau al arestului preventiv pentru: membrii Guvernului; aleşii locali; salariaţi; judecători şi procurori; judecătorii constituţionali; notarii publici; practicienii în insolvenţă; personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, arătând că aceste considerente sunt valabile şi în cazul funcţionarilor publici, sancţiunea administrativă a suspendării de drept a raportului de serviciu fiind una care întăreşte efectul disuasiv al protejării integrităţii în funcţia publică şi al încrederii cetăţenilor în persoanele care sunt învestite cu autoritate de stat.
Şeful statului considera şi că introducerea posibilităţii de delegare a competenţei de organizare a concursului pentru ocuparea funcţiilor publice prin ordin al preşedintelui ANFP încalcă Legea fundamentală.
Preşedintele preciza că prin soluţia legislativă se ajunge la situaţia ca un aspect esenţial care vizează raportul de serviciu, reglementat de legea organică, să fie delegat printr-un act administrativ.
Pe 14 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare a Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, menţinând abrogarea prevederii potrivit căreia funcţionarii publici sunt suspendaţi din funcţie în cazul în care sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni, inclusiv de corupţie şi de serviciu.
Camera Deputaţilor a respins, astfel, obiecţiile preşedintelui Klaus Iohannis, conţinute în cererea de reexaminare asupra acestui proiect, adoptat iniţial de Parlament în iunie 2016.
AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cochinescu Verman, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Tânăr reținut după ce ar fi încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție Câmpina
Un tânăr de 31 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova. Potrivit acestora, sâmbătă, candidatul a intrat în sala de e
Giurgiu: Adolescent reținut de polițiști, după ce ar fi bătut crunt un alt tânăr
Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reținut, duminică, de polițiștii din Giurgiu, după ce vineri seară ar fi bătut crunt un alt adolescent, de aceeași vârstă cu el, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu. Potrivit oficialilor IPJ, adolescentul reținut este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii
Aproape 5.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, 148.000 de țigarete fără timbru - depistate de polițiștii de frontieră la Giurgiu
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit, în urma unor controale desfășurate pe DN 5, 4.890 de articole susceptibile a fi contrafăcute, peste 148.000 de țigarete fără timbru fiscal și 350 de grame de bijuterii din metal care pare a fi aur și argint, valoarea totală estimată a bunurilor d
Operațiunea 'Jupiter 6' a ajuns la un număr record de 1.652 de percheziții; alte 55 de descinderi au loc duminică
Operațiunea 'Jupiter 6' continuă cu 11 acțiuni operative și 55 de percheziții domiciliare desfășurate la nivel național, duminică, anchetele vizând infracțiuni de corupție, înșelăciune, camătă, spălare de bani, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și infracțiuni silvice și furt calificat. 'În cursul
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități










