CCR va analiza, marţi, obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de ÎCCJ şi PNL pe modificările aduse legilor justiţiei
Plenul Curţii Constituţionale a României (CCR) va analiza, marţi, obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi PNL cu privire la modificările aduse legilor justiţiei.
Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul CCR, pe ordinea de zi a şedinţei de plen se află obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară (formulată de 29 de senatori PN), obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (formulată de 56 de deputaţi PNL), obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (formulată de 52 de deputaţi PNL), precum şi trei obiecţii de neconstituţionalitate referitoare la aceleaşi legi formulate de Înalta Curte.
ÎCCJ a anunţat pe 21 decembrie 2017 că a decis să sesizeze CCR în legătură cu neconstituţionalitatea a 12 articole modificate de Parlament din Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor.
În sesizare se arată, printre altele, că modificările aduse în legătură cu răspunderea materială a magistraţilor încalcă Constituţia şi reglementări internaţionale, deoarece au un conţinut "neclar" şi "confuz", nu corespund cerinţelor de previzibilitate şi vor ridica în practică probleme de interpretare.
În opinia Curţii supreme, sub un alt aspect, se constată că sintagmele cuprinse în alin. (3) al propunerii referitoare la "înfăptuirea actului de justiţie" şi "se determină o desfăşurare greşită a unei proceduri judiciare" nu corespund cerinţelor de previzibilitate şi claritate a legii, deoarece ambele sunt vagi şi generale şi vor ridica în practică probleme de interpretare, încălcând astfel, dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
În plus, alin. (8) al art. 96 din proiect ridică probleme de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte art. 1 alin. (5) din Constituţia României, deoarece prevede că acţiunea în regres se exercită împotriva judecătorului sau procurorului care a determinat eroarea judiciară, competenţa de judecată revenind Curţii de Apel Bucureşti, dispoziţiile Codului de procedură civilă fiind pe deplin aplicabile.
În aceeaşi zi, PNL a anunţat că a contestat la CCR modificările aduse legii privind statutul magistraţilor.
"Prin această sesizare arătăm dezastrul în materie de legiferare pe care îl face coaliţia majoritară PSD-ALDE. (...) În mod evident, sunt încălcări care ţin de autonomia de reglementare a fiecărei Camere parlamentare în parte; de asemenea, avem argumente în privinţa încălcării principiului bicameralismului, cât şi alte chestiuni care ţin de procedură. Există însă şi motive intrinseci pe care le-am invocat, care ţin de conţinutul legii, printre care încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi cel care vizează independenţa judecătorilor şi procurorilor", a precizat, la acel moment, deputatul PNL Gabriel Andronache.
Pe 22 decembrie 2017, ÎCCJ a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu neconstituţionalitatea unor articole modificate de Parlament din alte două legi, respectiv Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
"Eliminarea formei anterioare a alineatului (2) al art. 2, în conţinutul căruia sunt menţionate expres instanţele care funcţionează în cadrul sistemului naţional de justiţie, este de natură a atrage încălcarea prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, care impun cerinţa ca instanţele judecătoreşti să fie stabilite de lege. Or, în condiţiile în care însăşi legea privind organizarea judiciară omite să stabilească, printr-o enumerare concretă, instanţele judecătoreşti care au atributul realizării justiţiei, obligaţia instituită de Constituţia României privitoare la stabilirea prin lege a instanţelor judecătoreşti rămâne nerealizată", se arată în sesizarea privind Legea 304/2004.
Conform aceleiaşi surse, înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie reprezintă o măsură neconstituţională, contravenind prevederilor art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii.
Printre criticile aduse Legi 317/2004 se numără cea referitoare la modul de verificare a veridicităţii declaraţiilor date de membrii CSM.
"Aceste dispoziţii sunt neconstituţionale, întrucât stabilirea comisiilor speciale parlamentare pentru controlul activităţii serviciilor de informaţii, ca organe abilitate să efectueze verificarea veridicităţii datelor din declaraţiile date de judecătorii şi procurorii aleşi, încalcă principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat consacrat prin art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală şi al independenţei justiţiei stabilit în art. 124 alin. (3) din Constituţie", se precizează în sesizare.
În aceeaşi zi, PNL a înregistrat la CCR o sesizare referitoare la viciile de neconstituţionalitate ale legii de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
"Există amendamente certe care sunt adoptate cu încălcarea prevederilor constituţionale şi a unor angajamente europene ale României în privinţa acestei legi. Am identificat critici de neconstituţionalitate care ţin de procedură. A fost încălcat principiul autonomiei parlamentare. Ne-am trezit în situaţia în care o comisie specială, în loc să fie sesizată de Birourile permanente reunite ale Parlamentului, a fost sesizată atât pentru dezbatere în Cameră, cât şi pentru dezbatere în Senat doar de Birouri permanente individuale ale celor două Camere. (...) Am identificat, de asemenea, vicii de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte autonomia parlamentară şi încălcarea dreptului la iniţiativă legislativă", declara, atunci, senatorul liberal Iulia Scântei.
Obiecţia de neconstituţionalitate privind modificarea Legii 317/2004 pentru funcţionarea CSM a fost depusă de liberali la CCR pe 27 decembrie 2017.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, PNL a identificat vicii de neconstituţionalitate de natură a invalida proiectul de lege în ansamblul său, atât în raport cu modalitatea de adoptare a acestuia, cât şi în raport cu reglementări contrare Constituţiei, care fac referire la procedura de alegere a conducerii CSM.
AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Uniunea Barourilor: Un răspuns al inteligenței artificiale nu oferă, prin el însuși, garanțiile profesiei de avocat
Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) atrage atenția că modul de furnizare a serviciilor juridice s-a schimbat, platformele online și inteligența artificială aduc informația juridică la un click distanță, dar odată cu aceste posibilități, cetățeanul are nevoie să știe cine îi analizează problema, cine formulează recomandarea și ci
Sibiu: Bărbat reținut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu sârmă
Un bărbat de 47 de ani a fost reținut duminică pentru schingiuirea animalelor, după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu sârmă, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu într-un comunicat de presă. Polițiștii Postului de Poliție Sadu au fost sesizați sâmbătă, în jurul orei
IGPR - acțiuni de destructurare a grupărilor de criminalitate organizată: Aproximativ 17,5 kg de canabis și peste 1 kg de cocaină, confiscate
Peste 70 de acțiuni operative, dintre care 24 de amploare, au fost efectuate de polițiști în ultimele două săptămâni, pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic și consum ilicit de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani, fiind confiscate aproximativ 17,5 kilograme de canabis și peste 1 kilogram d
Cinci persoane din România, trimise în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 1,8 milioane de euro
Parchetul European (EPPO) din București a trimis în judecată cinci persoane acuzate că au constituit un grup infracțional cu scopul de a frauda programe finanțate de UE pentru localități rurale din județul Dolj. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București, iar prejudiciul se ridică la 1,8 milioane de euro. Conform unui c
PNL pierde definitiv procesul cu AEP și trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiți în campania lui Ciucă
Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP) și trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi recursul PNL, după
Caraș-Severin: Un sirian și un român, reținuți pentru trafic de cocaină
Două persoane, un cetățean sirian și unul român, au fost reținute, vineri, de DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin după ce au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Caransebeș, în timp ce ar fi tranzacționat 1 kilogram de cocaină, pentru 60.000 de euro. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, polițiștii Se
Procuror trimis în judecată după ce a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive
Un procuror a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost depistat de polițiști, anul trecut, conducând un autoturism sub influența a două substanțe psihoactive, amfetamină și ketamină.
Covasna: Tânăr omorât într-o pădure de lângă Malnaș; inculpatul - arestat și trimis în judecată
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat, fiind acuzat că ar fi înjunghiat mortal un tânăr de 22 de ani într-o pădure din apropierea localității Malnaș, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. Potrivit proc
Constanța: O tânără care a agresat 5 femei pe stradă și în spații publice - reținută; ea avea discernământ
O tânără în vârstă de 20 de ani care a agresat fizic cinci femei pe străzi din municipiul Constanța, precum și în diverse spații publice a fost reținută pentru 24 de ore, experții stabilind că ea avea discernământ. 'Tânăra de 20 de ani cunoscută cu istoric medical, care, în urma examinării medicale
Intermediar din dosarul lui Georgescu, la DIICOT
Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a fost vineri la sediul DIICOT pentru a asista la percheziții informatice asupra unor dispozitive ridicate de la el de către procurori în dosarul de înșelăciune în care a fost arestat Călin Georgescu. Este vorba de Ion Negoescu, fost ofițer în MAI, cel care i-
ICCJ: Restanțele de un 1 miliard de euro către magistrați se pot stinge prin plata efectivă, titluri de valoare
Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că statul poate să achite restanțele către judecători, care se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis î
Harghita: Incendiile la locuințe au crescut cu aproximativ 55%; ISU avertizează asupra riscurilor odată cu venirea iernii
Numărul incendiilor produse la locuințe a crescut cu aproximativ 55% în trimestrul trei al anului 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele prezentate joi, într-o conferință de presă, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'În trimestrul III 2026 s-a intervenit pentru stinger
Alba: Cinci persoane reținute pentru trafic de droguri
Patru bărbați și o femeie au fost reținuți, în două cauze penale, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de droguri, introducerea în țară de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AG
Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri
O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției
ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei
Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec









