DGPMB: Cercetări pentru stabilirea vinovatului în cazul scandalului dintre mai mulţi şoferi şi un taximetrist
Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 14 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, efectuează cercetări într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare, în urma unei plângeri formulate la data de 19 ianuarie 2018 de un bărbat în vârstă de 46 de ani, de profesie taximetrist, informează un comunicat de presă al instituţiei.
La acest moment se efectuează investigaţii şi cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi pentru tragerea la răspunderea penală a persoanei/persoanelor implicate.
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) a semnalat vineri o altercaţie între şoferii UBER şi taximetrişti ce a avut loc joi, în Bucureşti.
"Trei şoferi ai firmei UBER au bătut un taximetrist, în faţa unui club din Bucureşti. Taximetristul a cerut ajutorul colegilor, care au ajuns la locul faptei să-l salveze pe cel atacat şi au sunat la serviciul unic de urgenţă 112. Şoferii UBER au fugit până la sosirea poliţiştilor şi a ambulanţei SMURD. Am ajuns la bătăi de stradă şi la anarhie, din cauza intereselor politicienilor are au blocat în ultimii ani modificarea Legii Taximetriei. Asistăm la începutul haosului în România, ca urmare a incompetenţei politicienilor din ultimii ani. Se ştie cine conduce firma UBER în România, se ştie că se face lobby, fără a exista o lege în acest sens în România, dar niciun politician nu doreşte să modifice legea, astfel încât să lase autorităţile să oprească pirateria. Ordonanţa de urgenţă promisă de ultimii trei miniştri ai Transporturilor nu s-a mai dat, iar pentru noi este foarte clar că nu există voinţă politică în acest sens. În campania electorală din 2016 am constatat că absolut toţi liderii politici au preluat această temă, de interes la momentul respectiv, apoi au abandonat subiectul. Deputaţii USR au promis că vor depune un proiect de lege, dar nu au mai spus nimic despre această iniţiativă, în ultimele trei luni", a spus Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR, într-un comunicat de presă.
COTAR cere măsuri de urgenţă şi anunţă că va continua protestele, în perioada următoare, pentru eliminarea din lege a sintagmei 'în mod repetat', cea care din 2015 face imposibilă intervenţia organelor competente pentru amendarea şi eliminarea de pe piaţă a celor care fac piraterie în transporturile rutiere de persoane, pentru respectarea hotărârii Curţii Europene de Justiţie, hotărâre care spune foarte clar că aceste aplicaţii gen UBER sunt de fapt firme de transport, intermediază comanda dintre un potenţial client şi 'şofer' sau taximetrist.
Ca urmare a anunţului COTAR conform căruia trei parteneri UBER ar fi atacat un şofer de taxi în Bucureşti, compania susţine că informaţia nu se confirmă.
"Informaţia nu este adevărată. Am făcut verificări şi cele trei numere de înmatriculare care apar în înregistrarea video nu se află în baza noastră de date cu şoferi parteneri. Întotdeauna vom condamna ferm orice formă de violenţă şi credem că Bucureştiul are nevoie şi de servicii de taxi şi de soluţii alternative de transport, precum UBER" , se arată într-un comunicat de presă semnat de oficialii UBER România. AGERPRES/(AS- autor: Mihaela Tudorache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Uniunea Barourilor: Un răspuns al inteligenței artificiale nu oferă, prin el însuși, garanțiile profesiei de avocat
Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) atrage atenția că modul de furnizare a serviciilor juridice s-a schimbat, platformele online și inteligența artificială aduc informația juridică la un click distanță, dar odată cu aceste posibilități, cetățeanul are nevoie să știe cine îi analizează problema, cine formulează recomandarea și ci
Sibiu: Bărbat reținut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu sârmă
Un bărbat de 47 de ani a fost reținut duminică pentru schingiuirea animalelor, după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu sârmă, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu într-un comunicat de presă. Polițiștii Postului de Poliție Sadu au fost sesizați sâmbătă, în jurul orei
IGPR - acțiuni de destructurare a grupărilor de criminalitate organizată: Aproximativ 17,5 kg de canabis și peste 1 kg de cocaină, confiscate
Peste 70 de acțiuni operative, dintre care 24 de amploare, au fost efectuate de polițiști în ultimele două săptămâni, pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic și consum ilicit de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani, fiind confiscate aproximativ 17,5 kilograme de canabis și peste 1 kilogram d
Cinci persoane din România, trimise în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 1,8 milioane de euro
Parchetul European (EPPO) din București a trimis în judecată cinci persoane acuzate că au constituit un grup infracțional cu scopul de a frauda programe finanțate de UE pentru localități rurale din județul Dolj. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București, iar prejudiciul se ridică la 1,8 milioane de euro. Conform unui c
PNL pierde definitiv procesul cu AEP și trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiți în campania lui Ciucă
Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP) și trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi recursul PNL, după
Caraș-Severin: Un sirian și un român, reținuți pentru trafic de cocaină
Două persoane, un cetățean sirian și unul român, au fost reținute, vineri, de DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin după ce au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Caransebeș, în timp ce ar fi tranzacționat 1 kilogram de cocaină, pentru 60.000 de euro. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, polițiștii Se
Procuror trimis în judecată după ce a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive
Un procuror a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost depistat de polițiști, anul trecut, conducând un autoturism sub influența a două substanțe psihoactive, amfetamină și ketamină.
Covasna: Tânăr omorât într-o pădure de lângă Malnaș; inculpatul - arestat și trimis în judecată
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat, fiind acuzat că ar fi înjunghiat mortal un tânăr de 22 de ani într-o pădure din apropierea localității Malnaș, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. Potrivit proc
Constanța: O tânără care a agresat 5 femei pe stradă și în spații publice - reținută; ea avea discernământ
O tânără în vârstă de 20 de ani care a agresat fizic cinci femei pe străzi din municipiul Constanța, precum și în diverse spații publice a fost reținută pentru 24 de ore, experții stabilind că ea avea discernământ. 'Tânăra de 20 de ani cunoscută cu istoric medical, care, în urma examinării medicale
Intermediar din dosarul lui Georgescu, la DIICOT
Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a fost vineri la sediul DIICOT pentru a asista la percheziții informatice asupra unor dispozitive ridicate de la el de către procurori în dosarul de înșelăciune în care a fost arestat Călin Georgescu. Este vorba de Ion Negoescu, fost ofițer în MAI, cel care i-
ICCJ: Restanțele de un 1 miliard de euro către magistrați se pot stinge prin plata efectivă, titluri de valoare
Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că statul poate să achite restanțele către judecători, care se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis î
Harghita: Incendiile la locuințe au crescut cu aproximativ 55%; ISU avertizează asupra riscurilor odată cu venirea iernii
Numărul incendiilor produse la locuințe a crescut cu aproximativ 55% în trimestrul trei al anului 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele prezentate joi, într-o conferință de presă, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'În trimestrul III 2026 s-a intervenit pentru stinger
Alba: Cinci persoane reținute pentru trafic de droguri
Patru bărbați și o femeie au fost reținuți, în două cauze penale, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de droguri, introducerea în țară de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AG
Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri
O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției
ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei
Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec









