Bistriţa-Năsăud: Percheziţii în dosare de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 2 milioane lei
Poliţiştii bistriţeni, având sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, au efectuat percheziţii şi prinderi în flagrant delict în dosare de evaziune fiscală şi spălare a banilor, cu un prejudiciu total de peste 2 milioane lei, potrivit unui comunicat de presă remis, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.
În perioada 11-17 ianuarie, în cadrul a două dosare de natură economică aflate în lucru la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, poliţiştii au desfăşurat două acţiuni de prindere în flagrant şi 32 de percheziţii domiciliare în judeţele Bistriţa-Năsăud, Galaţi, Iaşi, Buzău şi în municipiul Bucureşti.
Anchetatorii susţin că, în perioada 2015-2017, mai multe persoane ar fi comercializat facturi cu un caracter fictiv, ajutând astfel cumpărătorii să se sustragă de la plata taxei pe valoare adăugată şi a impozitului pe profit. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este în valoare de 2.150.000 lei.
Doi bărbaţi au fost surprinşi în flagrant de către poliţişti în timp ce încercau să comercializeze facturi cu un caracter fictiv, reprezentând operaţiuni nereale, contra unor sume de bani. Cei doi au primit iniţial mandate de reţinere pentru 24 de ore, după care instanţa a decis să îi plaseze sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală, complicitate la spălarea banilor, complicitate la delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Cele 32 de percheziţii au fost efectuate la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală, spălare a banilor, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Cu ocazia percheziţiilor, au fost ridicate documente de evidenţă contabilă şi alte categorii de înscrisuri şi au fost puse în aplicare 20 de mandate de aducere, persoanele fiind conduse la audieri.
La acţiuni au participat poliţişti din cadrul inspectoratelor judeţene din Bistriţa-Năsăud, Iaşi, Galaţi şi Buzău şi din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti, care au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi al jandarmilor. AGERPRES/(AS - autor: Tina Ţucui, editor: Nona Jalbă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Bărbat urmărit pentru furt și conducere fără permis, prins după o urmărire pe A2 și un accident rutier
Un bărbat în vârstă de 26 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă pentru furt și conducere fără permis, a fost prins de polițiști după ce a refuzat să oprească la semnalele acestora pe Autostrada A2 și a fost implicat într-un accident rutier, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Prahova: Bărbat cercetat pentru ultraj, după ce și-a instigat câinele să-i atace pe polițiști
Polițiștii Secției Rurale Puchenii Mari au intervenit vineri pentru punerea în executare a unui ordin de protecție emis de instanță, în comuna Gorgota, județul Prahova. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Prahova, persoanei protejate i-au fost comunicate măsurile dispuse de instanță, iar bărbatului împotriva căruia fusese emis ordinul i-au fost
Poliția Română: Peste 8.400 de sancțiuni și aproape 3.000 de intervenții în ultimele 24 de ore
Poliția Română a intervenit în ultimele 24 de ore la aproape 2.900 de solicitări ale cetățenilor și a constatat peste 8.400 de fapte contravenționale, în cadrul acțiunilor desfășurate la nivel național pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Potrivit datelor transmise de IGPR, polițiștii au organizat 516 acțiuni și a
MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave și muniție, în cadrul Programului SAFE
Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Direcția Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore de înzestrare a Armatei Române, în cadrul Programului SAFE (Acțiunea pentru Securitatea Europei), a anunțat instituția. 'Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția generală pentru armamente, a semnat
Prahova: Antrenorul de înot acuzat de agresarea sexuală a unei minore a fost arestat preventiv
Antrenorul de înot din cadrul Clubului Sportiv (CS) Câmpina acuzat de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Conform datelor de pe portalul instanțelor de judecată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Câmpina a admis propunerea formulată de Parc
VIDEO Dronă căzută la Galați/ Predoiu anunță că ofițerii criminaliști au încheiat cercetarea la fața locului
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat vineri seară că, în cazul dronei care a lovit un bloc de locuințe la Galați, ofițerii criminaliști au încheiat cercetarea la fața locului, urmând ca datele să fie transmise procurorilor care se ocupă de ancheta penală.
Argeș: Încă doi suspecți reținuți într-un dosar de furturi de mărfuri cu prejudiciu de 3 milioane de euro
Încă doi suspecți au fost reținuți într-un dosar de furturi de mărfuri cu prejudiciu de 3 milioane de euro, în care au fost efectuate mai multe percheziții la sfârșitul lunii martie, a anunțat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Dosarul este instrumentat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminal
Argeș: Turistul bulgar mușcat de urs pe Transfăgărășan, amendat de jandarmi cu 20.000 de lei
Turistul bulgar care a fost mușcat de un urs pe DN 7C - Transfăgărășan, în ziua de 27 mai, a fost amendat de jandarmi cu 20.000 de lei. Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Argeș, sancțiunea contravențională a fost aplicată pentru hrănirea urșilor aflați în libertate.
Cei doi procurori din Constanța acuzați de corupție rămân în arest; o judecătoare a făcut opinie separată
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri menținerea arestului preventiv în cazul procurorilor Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța, acuzați de corupție. Contestația celor doi procurori față de decizia de arestare, luată în primă instanță pe 15 mai, s-a judecat la ICCJ pe parcursul a tr
Pastor penticostal, trimis în judecată sub acuzația că a violat o fată de 15 ani
Un pastor penticostal, în vârstă de 72 de ani, a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația că a agresat sexual și a violat o fată de 15 ani. ''În cauză s-a reținut că, în perioada 2021 - 2022, inculpatul, având calitatea de pastor la o biserică penticostală situată în București, a supus
Asistent medical ATI, judecat pentru ucidere din culpă în legătură cu decesul unui pacient
Un asistent medical ATI de la o clinică privată din Capitală a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, fiind acuzat de procurori că a efectuat unui pacient o transfuzie de sânge fără a verifica grupa sanguină a acestuia, fapt ce a dus la instalarea unui șoc hemolitic și insuficiențe multiple de organe, pacientul decedând în august 20
Parchetul General preia ancheta în cazul dronei rusești care a lovit un bloc în Galați
Parchetul General anunță că preia ancheta în cazul dronei de proveniență rusească, care a lovit un bloc de locuințe situat în centrul municipiului Galați și a explodat la impact. Inițial, dosarul a fost deschis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați. ''În continuarea comunicatului de presă
Bacău: Două persoane au fost reținute pentru trafic de droguri de risc și mare risc (GALERIE FOTO)
Două persoane au fost reținute de polițiști sub acuzația de trafic de droguri de risc și mare risc, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. ''Din actele de urmărire penală a reieșit că, în perioada martie - mai 2026, o persoană ar fi procurat, deținut și vândut, în județul Bacău, diferite ca
Un medic de la Spitalul Floreasca recunoaște că a primit mită de la pacienți; va primi o pedeapsă cu suspendare
Un medic ortoped de la Spitalul Floreasca a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care a acceptat să primească o pedeapsă cu suspendare pentru că ar fi primit mită de la pacienți. ''Procurorii au dispus sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu un inculpat (un bărba
Patru polițiști rutieri din Capitală, acuzați că au primit mită pentru a mușamaliza un accident auto
Patru polițiști de la Brigada Rutieră a Capitalei au fost plasați în arest la domiciliu de către judecători, într-un dosar în care sunt acuzați că ar fi primit aproximativ 2.000 de euro pentru a mușamaliza un accident rutier provocat de un șofer aflat sub influența alcoolului. Cei patru au fost reținuți în urmă cu două






