logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DNA a extins urmărirea penală faţă de compania Tel Drum

Imagine din galeria Agerpres

Procurorii DNA au dispus extinderea urmăririi penale faţă de compania Tel Drum pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.

Iniţial, în noiembrie 2017, compania Tel Drum a fost pusă sub acuzare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene din judeţul Teleorman.

Procurorii arată că, potrivit dispoziţiilor art. 135 Cod de procedură penală, persoana juridică răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

Conform unui comunicat al DNA transmis miercuri, în dosar a fost pus sechestru asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale SC Tel Drum SA, precum şi poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în conturile bancare deţinute aceasta, până la concurenţa sumei de 32.118.589 lei, reprezentând suma foloaselor necuvenite şi suma cu care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat.

În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, DNA arată că persoana juridică Tel Drum SA a fost implicată în mod direct în activitatea grupului iniţiat în cursul anului 2001 de Liviu Dragnea, la acea vreme preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, în sensul în care în jurul societăţii "au fost construite schemele frauduloase de obţinere a fondurilor publice".

Procurorii susţin că, în interesul societăţii Tel Drum SA şi în derularea obiectului său de activitate, au fost desfăşurate mai multe acţiuni, care intră în scopul grupului infracţional organizat:

- privatizarea Tel Drum SA şi transferarea acestei persoane juridice din proprietatea CJ Teleorman în sfera de influenţă şi control a lui Liviu Dragnea, prin persoane interpuse;

- înstrăinarea către Tel Drum SA a unui utilaj (staţie de mixture asfaltice) care fusese achiziţionat de către CJ Teleorman;

- acordarea către Tel Drum SA, în perioada 2002 - 2005, a lucrărilor de reabilitare şi întreţinere a structurii rutiere aflate în administrarea CJ Teleorman, fără a exista o procedură concurenţială de atribuire, deşi societatea comercială devenise persoană juridică cu capital privat;

- asigurarea câştigării de către Tel Drum SA a contractelor de lucrări finanţate din fonduri publice, prin influenţa de care se bucurau membrii grupului infracţional organizat, prin furnizare de informaţii confidenţiale privind licitaţiile publice înainte de momentul publicării anunţurilor şi prin inserarea condiţiilor restrictive în caietele de sarcini (utilajul pe care CJ Teleorman l-a înstrăinat către Tel Drum SA era unul dintre criteriile de calificare în cazul lucrărilor de reabilitare a drumurilor judeţene);

- obţinerea, în mod preferenţial şi fraudulos, de finanţări din bugetul naţional, prin intermediul suspectului Liviu Dragnea şi obţinerea în mod nelegal de fonduri din bugetul UE prin furnizarea de documente false şi inexacte, bani care ulterior erau direcţionaţi către Tel Drum SA;

- folosirea Tel Drum SA ca entitate care facilita transferul sumelor de bani către alte societăţi comerciale controlate de suspecţi şi către suspecţi în mod direct.

În legătură cu infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, DNA arată că la proiectul de reabilitare a drumului judeţean DJ 701, societatea Tel Drum a fost desemnată câştigătoare a unei licitaţii publice, în condiţiile în care au fost inserate condiţii restrictive care dezavantajau firmele concurente. Astfel, a fost obţinut un folos necuvenit pentru Tel Drum SA în valoare de 25.600.927 lei, fiind creat un prejudiciu echivalent în dauna bugetului public (diferenţa dintre preţul ofertat de Tel Drum SA şi preţul cel mai mic ofertat).

"La proiectul de reabilitare a drumului judeţean DJ 506, printr-o schemă infracţională similară, prin care, în plus, au fost falsificate şi înlocuite date din documentaţia necesară participării la licitaţie şi a fost majorat artificial devizul, societatea Tel Drum SA a fost desemnată câştigătoare a unei licitaţiei publice, în condiţiile în care au fost inserate condiţii restrictive care dezavantajau firmele concurente. Astfel, a fost obţinut un folos necuvenit pentru Tel Drum SA de 5.742.872,19 lei (diferenţa dintre devizul real prevăzut în proiect şi devizul modificat), fiind creat un prejudiciu echivalent în dauna bugetului public", indică DNA.

Procurorii mai spun că infracţiunile nu ar fi putut fi comise fără aportul persoanelor care scriptic erau reprezentanţi ai Tel Drum, suspecţii Florea Neda şi Petre Pitiş.

"Săvârşirea infracţiunilor de complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu ar fi fost imposibilă fără folosirea persoanei juridice Tel Drum SA în calitate de participant la licitaţie; contractul (şi inerent transferul sumelor) nu putea fi încheiat altfel decât prin angajarea Tel Drum SA ca parte contractantă, în derularea obiectului de activitate al acesteia, respectiv construcţia şi reparaţia drumurilor", precizează DNA.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, în realizarea obiectului său de activitate, pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, folosind patru societăţi comerciale cu comportament de tip fantomă, compania Tel Drum, prin reprezentant Petre Pitiş, în perioada 2010 - 2012, a simulat operaţiuni de achiziţie pe teritoriul naţional (purtătoare de TVA) în valoare totală de 3.228.293 lei, pe care le-a înregistrat în documentele contabile.

În acest mod, Tel Drum s-a sustras de la plata sumei de 774.790 lei reprezentând taxă pe valoare adăugată aferentă operaţiunilor comerciale. În aceeaşi perioadă, sumele aferente operaţiunilor evidenţiate cu societăţile cu comportament de tip fantomă au fost transferate din conturile bancare ale Tel Drum în conturile bancare ale acestor firme, fiind retrase în numerar la scurt timp după transfer şi restituite (fără comisionul pentru intermediere) persoanelor care le-au virat iniţial, explică procurorii.

DNA precizează că reprezentanţii legali ai Tel Drum SA au luat la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, precum şi conţinutul ordonanţei privind dispunerea măsurilor asigurătorii.

Pe 13 noiembrie 2017, DNA anunţa că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul "Tel Drum" în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. 

 

AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 43

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 08-11-2026 12:40

Prahova: Tânăr reținut după ce ar fi încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție Câmpina

Un tânăr de 31 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova. Potrivit acestora, sâmbătă, candidatul a intrat în sala de e

Justitie si interne 08-11-2026 10:50

Giurgiu: Adolescent reținut de polițiști, după ce ar fi bătut crunt un alt tânăr

Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reținut, duminică, de polițiștii din Giurgiu, după ce vineri seară ar fi bătut crunt un alt adolescent, de aceeași vârstă cu el, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu. Potrivit oficialilor IPJ, adolescentul reținut este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii

Justitie si interne 08-11-2026 10:37

Aproape 5.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, 148.000 de țigarete fără timbru - depistate de polițiștii de frontieră la Giurgiu

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit, în urma unor controale desfășurate pe DN 5, 4.890 de articole susceptibile a fi contrafăcute, peste 148.000 de țigarete fără timbru fiscal și 350 de grame de bijuterii din metal care pare a fi aur și argint, valoarea totală estimată a bunurilor d

Justitie si interne 08-11-2026 10:06

Operațiunea 'Jupiter 6' a ajuns la un număr record de 1.652 de percheziții; alte 55 de descinderi au loc duminică

Operațiunea 'Jupiter 6' continuă cu 11 acțiuni operative și 55 de percheziții domiciliare desfășurate la nivel național, duminică, anchetele vizând infracțiuni de corupție, înșelăciune, camătă, spălare de bani, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și infracțiuni silvice și furt calificat. 'În cursul

Justitie si interne 07-11-2026 22:36

UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv

Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în

Justitie si interne 07-11-2026 20:15

Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital

Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru

Justitie si interne 07-11-2026 14:54

Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act

Justitie si interne 07-11-2026 11:58

Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții

Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar

Justitie si interne 07-11-2026 11:34

VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar

Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu

Justitie si interne 07-11-2026 10:12

Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare

Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic

Justitie si interne 06-11-2026 20:54

Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu

Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș

Justitie si interne 06-11-2026 18:06

Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat

Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v

Justitie si interne 06-11-2026 17:48

Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal

O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu

Justitie si interne 06-11-2026 16:33

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030

Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți

Justitie si interne 06-11-2026 16:31

Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală

Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități