Curtea de Apel Bucureşti se delimitează de protestul magistraţilor din faţa instanţei
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/4293713.jpg)
Curtea de Apel Bucureşti a anunţat luni seară că se delimitează de acţiunile de protest organizate în faţa acestei instanţe de câteva sute de magistraţi.
"Curtea de Apel Bucureşti se delimitează de acţiunile de protest desfăşurate în data de 18 decembrie 2017, lângă sediul acestei instituţii, la iniţiativa individuală a unor judecători. Totodată, Curtea de Apel Bucureşti subliniază necesitatea respectării prevederilor legale care reglementează statutul magistratului, a separaţiei puterilor în stat şi folosirea doar a pârghiilor pe care legea şi regulamentele le găsesc adecvate pentru exprimarea opiniilor", se arată într-un comunicat al Curţii de Apel Bucureşti.
Aproximativ 700 de magistraţi au participat, luni, pe treptele din faţa Palatului de Justiţie, unde funcţionează Curtea de Apel Bucureşti, la un protest "tăcut" faţă de modificările aduse în Parlament legilor Justiţiei şi Codurilor penale.
Protestul a avut loc în afara orelor de program, în Palatul de Justiţie nefiind niciun proces pe rol.
Manifestarea s-a desfăşurat în linişte şi a durat circa o oră. Protestatarii au purtat în mâini foi cu prevederi din legile Justiţiei, dar şi cu jurământul de magistrat. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Constanța: Dan Diaconescu, condamnat la peste 8 ani de închisoare prin contopirea a trei pedepse
Fostul patron al OTV, Dan Diaconescu, a fost condamnat la opt ani și patru luni de închisoare cu executare, în dosarul penal în care a fost cercetat pentru act sexual cu un minor și folosirea prostituției infantile, a informat joi Judecătoria Constanța. Diaconescu a primit condamnarea de opt ani și patru luni de detenție după
Cluj: Tânăr arestat după ce a fost prins încercând să vândă cocaină
Un tânăr de 26 de ani a fost arestat pentru trafic de droguri de mare risc,după ce a fost prins în flagrant când încerca să vândă cocaină. 'Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizat
Dolj: Aproximativ 90.000 de țigarete de contrabandă, indisponibilizate de polițiști; un bărbat a fost reținut
Aproximativ 90.000 de țigarete de contrabandă au fost indisponibilizate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Dolj, un bărbat de 35 de ani fiind reținut pentru 24 de ore în acest caz. Potrivit IPJ Dolj, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj au desfășurat o acțiu
Dâmbovița: Percheziții la persoane bănuite de camătă și șantaj; dobânda cerută era între 30 și 100%
Polițiștii din Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în executare, joi dimineață, patru mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului, la persoane bănuite de camătă și șantaj, informează IGPR. Perchezițiile au avut loc la patru persoane din
Instanța supremă decide dacă soții Laura Vicol - Vladimir Ciorbă rămân în arest
Înalta Curte de Casație și Justiție dezbate joi contestațiile depuse de fosta deputată PSD Laura Vicol și de soțul acesteia, Vladimir Ciorbă, împotriva deciziei instanței prin care au fost arestați preventiv. În același dosar, au depus contestații și ceilalți trei arestați preventiv din dosar - Gheorghe Emanuel Poștoacă, Cris
Percheziții în Bacău și Satu Mare la suspecți de skimming, infracțiuni comise pe teritoriul Franței
Polițiști și procurori de combatere a criminalității organizate au efectuat, marți, trei percheziții domiciliare în județele Bacău și Satu Mare, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni informatice pe teritoriul Franței, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. Acțiunea a fost efectuată în cadrul
DIICOT: A crescut considerabil participarea minorilor la traficul de droguri; platformele online - tot mai utilizate
Numărul minorilor implicați în traficul de droguri a crescut considerabil în ultima perioadă, iar traficanții folosesc noi metode de a aduce și vinde substanțe interzise în România: platforme online specializate, amfetamină și ecstasy comandate prin Darknet cu plata în criptomonede, distribuția prin intermediul unor clanuri, arată DIICOT î
Harghita: Vicepreședintele CJ, Barti Tihamer, arestat preventiv într-un dosar de corupție
Vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Barti Tihamer, a fost arestat, miercuri, într-un dosar de corupție, instrumentat de DNA-Serviciul Teritorial Târgu Mureș, în care mai este cercetat și Kurko Andras, fost șef la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita. Într-un comunicat transmis presei se arată că procurorii d
Hunedoara: Anchetați pentru că exploatau ilegal cărbune în Valea Jiului
Trei bărbați din orașul Vulcan, în Valea Jiului, sunt cercetați penal după ce au fost prinși că exploatau ilegal cărbune folosindu-se de o groapă adâncă de cinci metri pe care au săpat-o în zona Valea Arsă, cunoscută ca bogată în huilă. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, cei trei suspecți, care au vârste
DIICOT: România a fost vizată de acțiuni de 'sabotaj' și atacuri hibride specifice Rusiei
România a fost vizată, în anul 2024, alături de alte state europene, de acțiuni de 'sabotaj' specifice arsenalului de tehnici hibride ale Federației Ruse, scopul atacurilor hibride fiind de a testa pregătirea de apărare a țărilor din NATO și a găsi slăbiciuni în infrastructură, susține DIICOT în raportul de activitate pe anul trecut.
Giurgiu: Trei bărbați reținuți; la domiciliile lor polițiștii au descoperit ogari și arbalete
Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 42 de ani, din municipiul Giurgiu, au fost reținuți pentru 24 de ore după ce, în urma a 11 mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile lor polițiștii au găsit 26 de câini rasa ogar, un pistol neletal supus autorizării, patru dispozitive de vedere pe timp de noapte (cu termoviziune), ei fiind
DNA: Managerul Spitalului Orășenesc Cernavodă, reținut după ce ar fi primit 15.000 de euro mită
Marius Sponoche, manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, a fost reținut de procurorii anticorupție, după ce a fost prins când primea 15.000 de euro mită. Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și rețin
DGPMB: Unul dintre protestatarii din Piața Victoriei, arestat preventiv pentru că a lovit un jandarm
Un bărbat care a participat, luni, la protestul neautorizat din Piața Victoriei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru ultraj, după ce ar fi lovit un jandarm. 'Ieri, un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost reținut de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, într-un dosar pen
Poliția s-a autosesizat în cazul amenințărilor la adresa moderatoarei TV Anca Alexandrescu (surse)
Poliția Capitalei a întocmit, din oficiu, un dosar penal în cazul amenințărilor la adresa moderatoarei Anca Alexandrescu de la postul Realitatea TV, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit unei informări a Poliției, instituția este preocupată, în cel mai înalt grad, de orice tip de amenințări la adresa siguranței tuturor
Percheziții la șeful de campanie al lui Călin Georgescu și la sediul Asociației 'Pământul Strămoșesc'
Anchetatorii efectuează marți percheziții la apropiați ai lui Călin Georgescu, printre cei vizați fiind și șeful lui de campanie, Radu Pally. Călin Georgescu a confirmat, într-un mesaj pe Facebook, că au l