UPDATE CSM: Proiectul de modificare a legilor Justiţiei şi propunerile ulterioare au un potenţial ridicat de afectare a întregului sistem judiciar
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) consideră că proiectul de modificare a legilor Justiţiei transmis de Ministerul Justiţiei şi propunerile ulterioare înaintate spre avizare de către Camera Deputaţilor au conţinut o serie de prevederi cu potenţial ridicat de afectare a luptei împotriva corupţiei şi a întregului sistem judiciar.
Secţia pentru procurori a CSM îşi prezintă, printr-un comunicat transmis luni AGERPRES, poziţia faţă de modalitatea în care decurge procesul legislativ pentru adoptarea propunerilor de modificare a Legilor Justiţiei şi precizează că nevoia de modificare a legilor care interesează buna organizare şi funcţionare a sistemului judiciar a fost semnalată în mai multe rânduri de către Consiliul Superior al Magistraturii, existând analize şi dezbateri ce au implicat colectivele instanţelor şi parchetelor, precum şi asociaţiile profesionale, finalizate cu propuneri concrete de modificare formulate atât în cursul anului 2015 cât şi în primăvara anului 2017, fiind firesc ca un număr însemnat de modificări şi amendamente pentru modificarea Legilor Justiţiei să provină din interiorul sistemului judiciar, prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii.
Cu toate acestea, arată sursa citată, atât proiectul de modificare a Legilor Justiţiei transmis de Ministerul Justiţiei spre avizare la 23 august 2017, cât şi propunerile legislative ulterioare transmise spre avizare de către Camera Deputaţilor au conţinut o serie de propuneri cu potenţial ridicat de afectare a luptei împotriva corupţiei, a independenţei procurorilor şi a întregului sistem judiciar, vizând aspecte care nu au fost niciodată anterior supuse vreunei dezbateri publice sau analizei Consiliului Superior al Magistraturii.
"Toate aceste propuneri 'surpriză' au fost lipsite de orice notă de fundamentare, nu au fost realizate studii de impact şi nici nu au fost explicate de către iniţiatori cauzele care ar genera nevoia unor astfel de modificări. În egală măsură, nu a existat nicio explicaţie clară şi argumentată cu privire la urgenţa adoptării unor astfel de măsuri legislative despre care nu s-a făcut vorbire niciodată în spaţiul dezbaterilor publice", se menţionează în comunicat.
Secţia pentru procurori explică faptul că respectivele aspecte au fost doar o parte din motivele care au determinat Consiliul Superior al Magistraturii să avizeze negativ atât proiectul iniţial depus de Ministerul Justiţiei, cât şi propunerile legislative promovate ulterior în procedură parlamentară.
"Argumentele pentru care Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ propunerile legislative iniţiate în procedura parlamentară au fost expuse pe larg în hotărârea Plenului Consiliului care a însoţit avizul. Chiar dacă acestea sunt consultative, Secţia pentru procurori constată că în cadrul procedurii legislative ce se desfăşoară în regim de urgenţă nu este analizat şi luat în considerare niciunul din aceste argumente, deşi acestea au evidenţiat cauzele pentru care unele propuneri vor fi de natură a afecta lupta împotriva corupţiei, precum şi independenţa procurorilor şi a întregului sistem judiciar", mai arată sursa citată.
Cu privire la implicarea unor asociaţii profesionale ale judecătorilor şi procurorilor în procesul legislativ, Secţia pentru procurori precizează că este necesar a se sublinia că doar Consiliul Superior al Magistraturii este organismul constituţional reprezentativ pentru întreg corpul magistraţilor, adăugând că poziţia instituţională a acestui organism colectiv s-a conturat ca urmare a centralizării şi analizării tuturor opiniilor exprimate de adunările generale ale judecătorilor şi ale procurorilor de la toate instanţele şi parchetele din ţară, inclusiv a opiniilor transmise de asociaţiile profesionale ale magistraţilor.
În acelaşi timp, arată Secţia, asociaţiile profesionale ale judecătorilor sau ale procurorilor care participă la procesul legislativ exprimă puncte de vedere ale unor părţi minoritare ale judecătorilor sau procurorilor şi nu beneficiază de reprezentativitate pentru întreg corpul profesional al magistraţilor. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Uniunea Barourilor: Un răspuns al inteligenței artificiale nu oferă, prin el însuși, garanțiile profesiei de avocat
Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) atrage atenția că modul de furnizare a serviciilor juridice s-a schimbat, platformele online și inteligența artificială aduc informația juridică la un click distanță, dar odată cu aceste posibilități, cetățeanul are nevoie să știe cine îi analizează problema, cine formulează recomandarea și ci
Sibiu: Bărbat reținut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu sârmă
Un bărbat de 47 de ani a fost reținut duminică pentru schingiuirea animalelor, după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu sârmă, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu într-un comunicat de presă. Polițiștii Postului de Poliție Sadu au fost sesizați sâmbătă, în jurul orei
IGPR - acțiuni de destructurare a grupărilor de criminalitate organizată: Aproximativ 17,5 kg de canabis și peste 1 kg de cocaină, confiscate
Peste 70 de acțiuni operative, dintre care 24 de amploare, au fost efectuate de polițiști în ultimele două săptămâni, pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic și consum ilicit de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani, fiind confiscate aproximativ 17,5 kilograme de canabis și peste 1 kilogram d
Cinci persoane din România, trimise în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 1,8 milioane de euro
Parchetul European (EPPO) din București a trimis în judecată cinci persoane acuzate că au constituit un grup infracțional cu scopul de a frauda programe finanțate de UE pentru localități rurale din județul Dolj. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București, iar prejudiciul se ridică la 1,8 milioane de euro. Conform unui c
PNL pierde definitiv procesul cu AEP și trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiți în campania lui Ciucă
Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP) și trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi recursul PNL, după
Caraș-Severin: Un sirian și un român, reținuți pentru trafic de cocaină
Două persoane, un cetățean sirian și unul român, au fost reținute, vineri, de DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin după ce au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Caransebeș, în timp ce ar fi tranzacționat 1 kilogram de cocaină, pentru 60.000 de euro. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, polițiștii Se
Procuror trimis în judecată după ce a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive
Un procuror a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost depistat de polițiști, anul trecut, conducând un autoturism sub influența a două substanțe psihoactive, amfetamină și ketamină.
Covasna: Tânăr omorât într-o pădure de lângă Malnaș; inculpatul - arestat și trimis în judecată
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat, fiind acuzat că ar fi înjunghiat mortal un tânăr de 22 de ani într-o pădure din apropierea localității Malnaș, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. Potrivit proc
Constanța: O tânără care a agresat 5 femei pe stradă și în spații publice - reținută; ea avea discernământ
O tânără în vârstă de 20 de ani care a agresat fizic cinci femei pe străzi din municipiul Constanța, precum și în diverse spații publice a fost reținută pentru 24 de ore, experții stabilind că ea avea discernământ. 'Tânăra de 20 de ani cunoscută cu istoric medical, care, în urma examinării medicale
Intermediar din dosarul lui Georgescu, la DIICOT
Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a fost vineri la sediul DIICOT pentru a asista la percheziții informatice asupra unor dispozitive ridicate de la el de către procurori în dosarul de înșelăciune în care a fost arestat Călin Georgescu. Este vorba de Ion Negoescu, fost ofițer în MAI, cel care i-
ICCJ: Restanțele de un 1 miliard de euro către magistrați se pot stinge prin plata efectivă, titluri de valoare
Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că statul poate să achite restanțele către judecători, care se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis î
Harghita: Incendiile la locuințe au crescut cu aproximativ 55%; ISU avertizează asupra riscurilor odată cu venirea iernii
Numărul incendiilor produse la locuințe a crescut cu aproximativ 55% în trimestrul trei al anului 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele prezentate joi, într-o conferință de presă, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'În trimestrul III 2026 s-a intervenit pentru stinger
Alba: Cinci persoane reținute pentru trafic de droguri
Patru bărbați și o femeie au fost reținuți, în două cauze penale, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de droguri, introducerea în țară de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AG
Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri
O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției
ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei
Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec









