ÎCCJ ar putea da sentinţa în dosarul fostului deputat Cristian Rizea
În acelaşi dosar a fost judecat Lucian Colţea, cetăţean american, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în formă continuată.
Cristian Rizea este acuzat de DNA că a pretins în mod direct de la omul de afaceri Lucian Colţea suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive. Banii au fost ceruţi în schimbul promisiunii lui Rizea, îndeplinită ulterior, că va interveni la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) şi Primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi.
"Potrivit înţelegerii anterioare, în cursul lunii decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colţea Lucian suma totală de 300.000 euro, pentru ca în schimb să intervină la nivelul celor două autorităţi, astfel încât o persoană din familia lui Colţea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv ca omul de afaceri să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna", susţin procurorii.
Pentru a se ascunde adevărata provenienţă a sumei de 300.000 de euro primită de Rizea, au fost întocmite patru contracte de împrumut cu caracter fictiv.
Rizea mai este acuzat că în decembrie 2015, după declanşarea anchetei penale, i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a cerut să nu spună adevărul organelor de urmărire penală. El le-a promis celor doi că, dacă va deveni primar al sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici.
În martie 2016, DNA a decis ca Rizea să depună o cauţiune în valoare de 1,5 milioane lei. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niţă)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Protest în Piața Victoriei/ Bărbat reținut după ce a fost prins având un cuțit asupra sa
Un bărbat de 34 de ani a fost reținut, marți, după ce a fost prins de jandarmi la protestul din Piața Victoriei având asupra sa un cuțit de 20 de centimetri. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliția Capitalei, acesta este cercetat într-un dosar penal deschis pentru infracțiunea de portul sau folosirea fără drept de obie
Protest în Piața Victoriei/Jandarmeria: 47 de persoane care au săvârșit fapte antisociale, conduse la secțiile de poliție
Un număr de 47 de persoane, participante la protestul din Piața Victoriei, care au săvârșit fapte antisociale, au fost conduse la secțiile de poliție, a informat marți seara Jandarmeria Capitalei. Sursa citată precizează că, în același timp, în baza filmărilor operative și a celor din spațiul public urmează să fie identificat
Protest în Piața Victoriei/Predoiu: Ordinea publică a fost restabilită; violența, agresarea forțelor de ordine nu pot fi acceptate
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, anunță că ordinea publică a fost restabilită după protestele din Piața Victoriei și subliniază că violența, agresarea forțelor de ordine și transformarea unui protest într-o confruntare de stradă nu pot fi acceptate. 'Piața Victoriei și bulevardele din jur au fost redate circulației, iar
Maramureș: Doi bărbați din orașul Borșa care au rănit cu fragmente de rocă doi polițiști, reținuți
Doi bărbați din orașul Borșa au fost reținuți după ce ar fi aruncat cu fragmente de rocă într-o autospecială în care se aflau doi polițiști, a informat, marți seara, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Maramureș, Mihaela Ardelean. Conform sursei citate, marți, procurorul de caz din cadrul Parchet
Brașov: Parchetul confirmă că încă se lucrează la dosarul de racolare de minori în scopuri sexuale înregistrat în noiembrie 2025
Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a confirmat, marți, că are în lucru un dosar în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de racolare a minorilor în scopuri sexuale, după o sesizare primită, în noiembrie anul trecut, de poliție, cu privire la faptul că un bărbat, care atunci preda la o școală din Predeal
Un procuror CSM îl critică pe Nicușor Dan: Dacă urmăm linia desenată de președinte nu mai e nimeni corupt
Procurorul Claudiu Sandu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, îl critică pe președintele Nicușor Dan în legătură cu un interviu dar recent în care șeful statului susține că este 'un mic pas înainte' faptul că presa nu a mai relatat în ultimul an despre un caz de mare corupție. 'Sunt si
Ministerul Justiției: Înregistrările audio din sălile de judecată - transformate automat în text
Ministerul Justiției a anunțat marți că înregistrările audio din sălile de judecată vor fi transformate automat în text, cu ajutorul tehnologiei speech-to-text, 'reducând semnificativ timpul necesar pentru transcrierea acestora'. Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, proiectul 'Dezvoltarea de sisteme in
Protest în Piața Victoriei/Jandarmerie: Patru protestatari, duși la poliție; trei persoane au primit îngrijiri medicale
Patru persoane participante la protestul de marți din Piața Victoriei au fost conduse la sediul Secției 4 Poliție, în urma violențelor înregistrate între forțele de ordine și protestatari, iar doi bărbați și o femeie au primit îngrijiri medicale de la ambulanțele SMURD ca urmare a expunerii la gaze lacrimogene. ''Participanții a
Iaşi: Valeriu Iftime a declarat că a fost audiat la DNA ca martor, dar nu e implicat în cazul dosarului
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, liberalul Valeriu Iftime, a declarat marţi, la ieşirea din sediul Serviciului Teritorial Iaşi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a fost citat în calitate de martor în dosarul în care fostul preşedinte al filialei din Vaslui al Partidului Naţional Liberal (PNL), Mihai Barbu, şi omul de afaceri Fănel
CSM: Mecanismul privind normarea numărului de dosare nu restrânge accesul la Justiție
Pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii are, începând de marți, o interfață publică dedicată accesului tuturor cetățenilor la mecanismul de gestionare a cauzelor în funcție de capacitatea de procesare pentru fiecare instanță de judecată, accesibilă pe https://www.csm190
Brașov: Percheziții în șapte județe și în Capitală într-un dosar de înșelăciune cu aparate self-pay
Polițiștii brașoveni de Investigații Criminale au pus în aplicare, marți, 24 de mandate de percheziție domiciliară, în șapte județe și municipiul reședință, într-un dosar de înșelăciune prin utilizarea aparatelor self-pay și spălare a banilor. Conform unui comunicat transmis, marți, de IPJ Brașov, din noiembrie 2024 au fost înregi
Președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, chemat la DNA, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Iași, 15 sep /Agerpres/ - Președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Valeriu Iftime, a fost chemat, marți, la sediul Serviciului Teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care fostul președinte al PNL Vaslui, Mihai Barbu, și omul de afaceri Fănel Bogos sunt cercetați pentru fapte de corupție.
Dolj: 12 cetățeni străini, descoperiți ascunși într-un camion cu alune, la Calafat
Polițiștii de frontieră din Calafat au descoperit 12 cetățeni străini, 11 iranieni și un egiptean, ascunși în compartimentul de marfă al unui camion care transporta alune din Turcia spre Belgia. Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu, camionul a fost oprit pentru control în data de 14 septembrie, în cadrul
Normarea numărului de dosare care îi pot fi repartizate unui judecător într-o zi - intrată în vigoare marți
Judecătoriile, tribunalele și curțile de apel din România implementează de marți normarea numărului de dosare care îi pot fi repartizate unui judecător într-o zi. Potrivit procedurii pentru gestionarea activității instanțelor în raport de capacitatea de procesare, principiile de normare sunt următoarele: - ajustarea volum
Arad: Zeci de percheziții în două dosare de trafic de droguri; peste 40 de persoane - duse la audieri
Zeci de percheziții au fost efectuate marți în județul Arad, în două dosare de trafic de droguri de mare risc și efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept, peste 40 de persoane urmând să fie duse la audieri la sediul DIICOT Arad. Potrivit unui comunicat transmis de Poliția Română, poliți









