Predoiu: IML trebuie să comunice în 72 de ore rezultatul analizelor toxicologice în cazul şoferilor cu permisele suspendate
Guvernul a aprobat joi ordonanţa de urgenţă care instituie obligaţia ca, în cazul în care rezultatul testelor antidrog efectuate în laboratoarele de medicină legală nu vine în maximum 72 de ore, şoferii cărora le-au fost suspendate permisele le primesc înapoi, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
DIICOT: Şase persoane reţinute într-un dosar de trafic de minori şi viol
Şase persoane au fost reţinute de procurori într-un dosar în care sunt acuzate, printre altele, de trafic de minori şi viol, a informat, joi, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
IGPR: Bucureştean urmărit internaţional pentru omor - prins în Germania
Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Capitală, care se sustrăgea unei condamnări de 20 ani de închisoare pentru un omor comis în anul 2008, a fost prins şi arestat în Germania, a informat, joi, Poliţia Română. El a mai fost depistat de autorităţile germane şi în anul 2016, însă la acea vreme a fost refuzată preda
Arad: Percheziţii la traficanţi de canabis şi ecstasy; doi suspecţi, audiaţi
Procurorii DIICOT Arad şi poliţişti de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate au făcut, miercuri, opt percheziţii domiciliare, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de canabis şi ecstasy. "În anul 2024, trei făptuitori au iniţiat şi constituit un grup inf
Proiect: Şoferilor să li se restituie pemisul dacă nu primesc rezultatul analizelor în termen de 72 de ore
Guvernul a publicat, miercuri, în transparenţă decizională, un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede reţinerea permisului de conducere pentru şoferii care refuză sau ies pozitiv la testarea pentru alcool sau substanţe psihoactive şi restituirea acestuia dacă nu primesc rezultatul analizelor în termen de 72 de ore de la recoltare.
Sesizarea privind Legea ''fugarilor'', pe agenda CCR
Curtea Constituţională a României discută, joi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu Legea "fugarilor". Instanţa supremă a decis, la finalul anului trecut, să atace la CCR Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptată de Camera Deputaţilor pe 29 noiembrie 2023, care pre
Doi traficanţi, prinşi de DIICOT cu droguri aduse din Olanda
Un traficant de droguri a fost prins de procurorii DIICOT în timp ce ridica un pachet primit din Olanda, în care se afla aproape o jumătate de kilogram de cocaină. În acest caz a fost reţinut şi un alt traficant, care l-a ajutat pe primul să aducă drogurile din Olanda. Potrivit unui comunicat al DIICOT, pe parc
O delegaţie a Administraţiei Penitenciarelor a răspuns întrebărilor judecătorului din Malta învestit cu speţa lui Paul al României
O delegaţie a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) s-a deplasat în Malta pentru a răspunde întrebărilor judecătorului învestit cu soluţionarea speţei lui Paul al României, pe tema condiţiilor de detenţie din ţara noastră, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul general al ANP, Dan Halchin. El a pre
Cluj: Un bărbat a fost arestat pentru trafic de droguri de risc; a deţinut mai multe kilograme de canabis
Un bărbat a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Cluj şi apoi arestat preventiv de Tribunalul Cluj pentru trafic de droguri de risc. "La data de 09.07.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizat
Prahova: Urs văzut pe străzi din satul Păuleşti, localitate aflată lângă Ploieşti
Un urs a fost văzut pe două străzi din satul Păuleşti, aflat în apropierea municipiului Ploieşti, autorităţile făcând, miercuri, apel la prudenţă. "A fost identificată prezenţa unui urs în satul Păuleşti, pe strada Colinei, respectiv Măgurei! Dacă îl vedeţi, vă rugăm să păstraţi distanţa faţă de animal şi nu încercaţi să vă f
Vrancea: Bărbat din Goleşti monitorizat cu brăţară electronică pentru violenţă în familie - găsit spânzurat
Un bărbat de 38 de ani din Goleşti, care era monitorizat cu brăţară electronică după ce fosta concubină obţinuse un ordin de protecţie împotriva sa pentru fapte de violenţă în familie, a fost găsit spânzurat în locuinţa sa, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea. "La data de 10 iulie 2024, ora 08,16,
Mureş: Un adolescent de 17 ani şi-a prins braţul într-o presă de balotat; cazul e anchetat de poliţişti şi DGASPC
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat, miercuri, că a fost deschis un dosar de cercetare penală în cazul unui tânăr de 17 ani care a suferit răni grave după ce şi-a prins un braţ într-o presă de balotat folosită pe un teren agricol, fiind sesizată în acest sens şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC)
Prahova: Dosar penal şi pentru braconaj, după împuşcarea ursului care a ucis o tânără
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi braconaj cinegetic, după ce un urs a ucis, marţi, o tânără aflată pe traseul turistic Jepii Mici din Bucegi, animalul fiind apoi împuşcat, în c
Constanţa: Directorul societăţii de termoficare din Mangalia, reţinut pentru trafic de influenţă
Directorul societăţii de termoficare ce aparţine Consiliului Local Mangalia - Goldterm SA, Doru Colgiu, a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru trafic de influenţă, au informat miercuri procurorii anticoruţie constănţeni. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) - Serviciul teritorial Constanţa a anunţat, printr-un comunicat de presă, că procurorii instituţiei au
Fritz, după decizia ANI: Am să combat în instanţă toată bizareria menită să mi se lipească o etichetă de pătat politic
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, găsit în conflict de interese de Agenţia Naţională de Integritate, a declarat miercuri că va ataca în instanţă decizia ANI. ''Mi-au făcut şi mie un dosărel. Agen