Jandarmeria Capitalei: Opt amenzi, după manifestația de joi din Piața Victoriei
Jandarmii au întocmit două acte de sesizare a organelor de urmărire penală și au aplicat opt sancțiuni contravenționale în valoare totală de 13.100 de lei, în urma neregulilor constatate cu ocazia protestului de joi din Piața Victoriei.
'În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare', a informat, vineri, Biroul de presă al Direcției Generale de Jandarmeriei a Municipiului București (DGJMB).
Jandarmeria Capitalei a folosit pulverizatoarele de mână cu substanță iritant-lacrimogenă pentru detensionarea unora dintre manifestanții din Piața Victoriei, care au aruncat joi cu recipiente din plastic și bulgări de zăpadă în direcția forțelor de ordine, precum și cu două panouri metalice.
Potrivit sursei citate, nicio persoană nu a fost rănită.
'În jurul orei 20:45, unii dintre manifestanții din Piața Victoriei au aruncat cu recipiente din plastic și bulgări de zăpadă în direcția forțelor de ordine. Totodată, aceștia au aruncat în direcția jandarmilor și două panouri metalice. (...) Subliniem faptul că, din informațiile disponibile la acest moment, nicio persoană nu a fost rănită și, pentru detensionarea situației și redobândirea caracterului pașnic, au fost folosite, pentru scurt timp, pulverizatoarele de mână cu substanță iritant-lacrimogenă', se precizează în informarea transmisă de Jandarmeria Capitalei.
Conform sursei citate, jandarmii însărcinați cu dialogul cu reprezentanții manifestanților au făcut apel la calm și cooperare între protestatari și forțele de ordine.
Mii de persoane au protestat, joi seara, în Piața Victoriei, scandând lozinci împotriva Guvernului Bolojan. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DIICOT pune din nou sechestru pe apartamentele Nordis
DIICOT a dispus reinstituirea sechestrului asupra apartamentelor Nordis din Mamaia, după ce Curtea de Apel București a ridicat săptămâna trecută măsurile asigurătorii privind bunurile companiilor Nordis Management și Nordis Mamaia. 'La data de 19 octombrie 2026, prin ordonanță, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus luarea măsurii sechestru
DGPMB: Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală de 4,5 milioane de lei
Polițiștii Capitalei - Brigada de Investigare a Criminalității Economico-Financiare au pus în executare, marți, nouă mandate de percheziție domiciliară și 17 mandate de aducere, în municipiul București și județele Dâmbovița și Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, în perioada
Marta Cartabia: Anularea alegerilor prezidențiale din România, un prilej de reflecție pentru Comisia de la Veneția
Președinta Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, a declarat marți că experiența României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidențiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecție asupra noilor provocări la adresa securității și democrației. Ea a atras atenția în special asupra influenței rețelelor de socializare și a noilor forme de putere
Gorj: 15 percheziții domiciliare în dosare penale de evaziune fiscală; mai mulți lăutari, vizați
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj au efectuat, marți, 15 percheziții domiciliare, în cadrul unor dosare penale ce vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Bistrița-Năsăud: Dosar penal pentru divulgarea imaginilor cu atacul comis de elevul de 13 ani într-o școală
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru divulgare de date nepublice, după ce imaginile atacului cu cuțitul comis, luni, de elevul de 13 ani de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, înregistrate de camerele de supraveghere ale unității de învățământ, au ajuns în spațiul public și au circulat intens pe rețelele de soci
Prahova: Doi bărbați, reținuți pentru lipsire de libertate și lovire; unul e 'Justițiarul din Berceni' (surse)
Doi bărbați de 25 de ani, respectiv 35 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Secției 4 Ploiești într-un dosar de lipsire de libertate și lovire sau alte violențe, unul dintre ei fiind cel cunoscut în mediul online drept 'Justițiarul din Berceni', au precizat, marți, surse judiciare. 'Din cercetările efe
Președinta Comisiei de la Veneția, la CCR: Instituțiile democratice sunt întotdeauna afectate de slăbirea independenței sistemului de justiție
Președinta Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, a afirmat, în cadrul unei vizite la Curtea Constituțională a României, că instituțiile democratice sunt întotdeauna afectate de slăbirea independenței sistemului de justiție. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, Curtea Constituțională a României a primit lu
DIICOT critică dur dezincriminarea deținerii de droguri: Deschide traficanților multe căi de a scăpa de răspunderea penală
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) critică dur inițiativa legislativă depusă la Senat privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, susținând că această reglementare nu reduce traficul de droguri, ci deschide traficanților mai multe căi de a scăpa de răspunderea penală. În
Contestația DIICOT în cazul plasării lui Călin Georgescu în arest la domiciliu se judecă vineri
Curtea de Apel București va judeca vineri contestația depusă de DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București de a-l plasa pe Călin Georgescu în arest la domiciliu. 'În această dimineață, am primit pe cale oficială încheierea motivată. Dosarul a fost înaintat astăzi (n.r. - luni) către Curtea de Apel București, în ved
Neamț: Un minor aflat pe Barajul Bicaz cu intenții suicidale, salvat de doi polițiști
Un minor în vârstă de 15 ani care se afla pe Barajul Bicaz cu intenții suicidale a fost salvat de doi polițiști, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Situația s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 03:34, fiind anunțată printr-un apel la 112. 'Ajunși de
Arad: Polițiștii au căutat două mașini declarate furate de proprietarii care au uitat unde le-au parcat
Polițiștii arădeni au fost nevoiți să caute, timp de mai multe ore, două autoturisme care au fost declarate furate de către proprietari, dar care uitaseră de fapt unde le-au parcat, acestea fiind găsite abia după ce parcarea din jurul unei piețe s-a golit. Incidentul a avut loc duminică, la Piața Obor din Arad, unde sute de autoturisme sunt pa
Constanța: Șoferul care a provocat accidentul de la Lumina avea carnetul suspendat
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a anunțat că șoferul autoutilitarei implicate, luni dimineața, în accidentul înregistrat în apropiere de satul Lumina, are suspendat dreptul de a conduce vehicule în perioada în curs. Potrivit unui comunicat al IPJ, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, cet
Bistrița-Năsăud: Dosar pentru tentativă de omor, în cazul elevului de 13 ani care a atacat o profesoară și un alt copil
Cazul elevului de 13 ani de la Școala gimnazială ''Ștefan cel Mare'' din Bistrița, care luni dimineața a atacat cu un cuțit o profesoară și un alt elev, de 12 ani, a intrat în atenția Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, fiind demarate cercetări pentru tentativă de omor calificat. ''În c
Bistrița-Năsăud: Cadru didactic, atacat cu un cuțit de un elev de gimnaziu, la o școală din Bistrița
Un elev de clasa a șaptea de la Școala gimnazială ''Ștefan cel Mare'' din Bistrița a atacat cu un cuțit, luni dimineața, o profesoară și a rănit și un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. ''În dimineața zilei de 19 octombrie, în jurul orei 08:40, polițiștii au fost sesiz
Uniunea Barourilor: Un răspuns al inteligenței artificiale nu oferă, prin el însuși, garanțiile profesiei de avocat
Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) atrage atenția că modul de furnizare a serviciilor juridice s-a schimbat, platformele online și inteligența artificială aduc informația juridică la un click distanță, dar odată cu aceste posibilități, cetățeanul are nevoie să știe cine îi analizează problema, cine formulează recomandarea și ci









