Nelu Iordache, eliberat din penitenciar după ce CAB i-a redus din pedeapsă pe motiv de prescriere
Omul de afaceri Nelu Iordache a fost eliberat vineri din Penitenciarul Rahova, după ce a obținut la Curtea de Apel București o reducere a pedepsei primite în dosarul fraudei cu fonduri europene alocate pentru construcția autostrăzii Nădlac - Arad.
Concret, Curtea de Apel București a admis o contestație în anulare depusă de Nelu Iordache și i-a redus acestuia condamnarea de la 11 ani și 9 luni la 5 ani și 10 luni închisoare, după ce instanța a constatat că o parte dintre fapte s-au prescris.
El se afla în închisoare din septembrie 2021, fiind eliberat după ce a executat efectiv 4 ani și 4 luni de detenție.
Omul de afaceri a depus o contestație în anulare, admisă de Curtea de Apel București, instanță care a stabilit că pentru o parte dintre infracțiuni faptele s-au prescris, și anume pentru deturnare de fonduri și delapidare.
Judecătorii au reținut că nu a intervenit prescripția în cazul altor două infracțiuni: fals în înscrisuri sub semnătură privată (4 ani și 6 luni închisoare) și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave (2 ani închisoare), precum și în cazul unei condamnări de 2 ani aplicate de Tribunalul Giurgiu.
Prin contopire a rezultat o pedeapsă finală de 5 ani și 10 luni, din care se va scădea perioada petrecută în închisoare, și anume de la 8 septembrie 2021 până în prezent.
Trebuie menționat că Nelu Iordache a mai scăpat de o condamnare de 12 ani și 6 luni închisoare primită la instanța de fond în dosarul delapidării companiei de transport aerian Blue Air, tot prin prescrierea faptelor, precum și de un alt dosar de evaziune fiscală, care se referea la achiziții fictive de materiale de construcție în contul firmei Romstrade.
Nelu Iordache a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2013, fiind acuzat că a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de peste 31,5 milioane lei, reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR pentru proiectarea și execuția lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac - Arad (aproximativ 22,3 km), lucrarea fiind finanțată în proporție de 85% din fondul de coeziune al UE.
Romstrade SRL era lider al Asocierii Romstrade SRL - Monteadriano Engenharia E Construcao SA - SC Donrep Construct SRL, care a încheiat contractul cu CNADNR. Suma de 31.519.960 lei încasată de la CNADNR SA a fost utilizată în realitate pentru achitarea unor datorii restante ale societății Romstrade SRL, pentru a susține societățile din grupul de firme pe care Nelu Iordache le controla în mod direct sau prin persoane interpuse, precum și în scop personal, după retragerea unor sume în numerar.
Concret, banii au fost folosiți pentru achitarea unor datorii în valoare de peste 9,7 milioane lei ale societăților în care Iordache era direct interesat, între care o companie de transport aerian, plăți făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă. În acest sens, el i-a determinat pe unii salariați ai Romstrade să falsifice mai multe facturi emise de furnizori, astfel încât să reiasă că plățile erau aferente lucrărilor la autostrada Nădlac - Arad.
De asemenea, s-a constatat retragerea în numerar a sumei de aproape 9,9 milioane lei cu scopul declarat al achiziției de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare fictive în numele Romstrade. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Procurorul George Bucurică, dat în urmărire după ce ICCJ a emis mandat de arestare, prins în Ilfov (surse)
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, dat în urmărire generală după ce Înalta Curte a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj, a fost găsit de polițiști într-un supermarket situat &i
Dronă detectată în apropiere de Insula Șerpilor/MApN: Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național, după ce sistemul de supraveghere radar a detectat, joi, la ora 18:27, o țintă aeriană la 33 kilometri nord de Insula Șerpilor. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 A
Procurorul Radu George Bucurică - dat în urmărire generală după ce ICCJ a emis mandat de arestare
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a fost dat în urmărire generală, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj. 'La
Incendierea arhivei Biroului Rutier Ploiești/Fostul șef al Biroului a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției
Fostul șef al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul privind incendierea arhivei acestei structuri. Conform portalului instanțelor de judecată, Judecătoria Ploiești a fost sesizată miercuri cu acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul inculpatului Laurențiu Drăghici, f
Vaslui: Dosar penal în cazul copilului lovit de o poartă de fotbal care a căzut peste el
Polițiștii vasluieni au deschis un dosar de cercetare penală în cazul unui copil de opt ani, care a ajuns la spital după ce o poartă de fotbal s-a răsturnat peste el, în localitatea Dragomirești. 'Minorul, conștient, a fost transportat la o unitate medicală pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale. În cauz
Timiș: Percheziții domiciliare într-un dosar privind furturi de materiale din infrastructura feroviară
Polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Timișoara - Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad au pus în executare, joi, 21 de mandate de percheziție domiciliară în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Alba, într-un dosar privind săvârșirea, în formă continuată, a mai multor infracțiuni, între care furturi de materiale
Arad: Un bărbat care ar închiria fictiv locuințe, căutat de polițiști
Un bărbat care ar închiria fictiv locuințe în Arad este căutat de polițiști, după ce au apărut cazuri ale unor persoane care au achitat în avans, prin transfer bancar, valoarea chiriei, pentru ca ulterior să nu îl mai găsească pe pretinsul proprietar, care le-a blocat numerele de telefon. Una dintre victime a re
VIDEO Argeș: Percheziții într-un dosar privind gestionarea ilegală a deșeurilor; patru persoane reținute
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au efectuat cinci percheziții într-un dosar penal privind gestionarea ilegală a deșeurilor, patru persoane fiind reținute.
ICCJ anulează decizia de suspendare a activității serviciilor ROMATSA
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate de Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA RA și Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) împotriva unei sentințe pronunțate de Curtea de Apel București prin care fusese dispusă suspendarea, pentru o perioadă de o lună, a certificatului R
Timiș: Verificări ale DNA la Spitalul Municipal Timișoara
Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Timișoara au făcut verificări, miercuri, în sediul Spitalului Municipal Timișoara, fără a afecta activitatea medicală a unității, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Spitalului. 'Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara informează că în cursul zilei de miercu
Iași: Percheziții la spitale și cadre medicale într-un dosar privind diagnostice false și internări fictive
Anchetatorii din județul Iași au efectuat, miercuri, percheziții la spitale și cadre medicale într-un dosar privind diagnostice false și internări fictive legate de încadrarea în grad de handicap. 'În cursul zilei de 26.08.2026 au fost puse în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, la Centrul de Sănătate Mintală '
Șapte persoane arestate în urma perchezițiilor la gruparea infracțională ce transporta sute de kilograme de droguri din Spania
Șapte persoane au fost arestate preventiv de Tribunalul București în urma perchezițiilor efectuate la începutul săptămânii la gruparea infracțională care transporta sute de kilograme de drogur
Buzău: Reținut după ce ar fi furat o componentă a ''Sfântului Chivot'', pentru purificare
Un bărbat a fost reținut de polițiști după ce ar fi furat o componentă a ''Sfântului Chivot'', piesă estimată la o valoare de 10.000 de lei, motivând în fața autorităților că a sustras-o pentru purificare, nu pentru a o valorifica.
Botoșani: Medic stomatolog reținut după ce ar fi decontat servicii medicale fictive
Un medic stomatolog din Botoșani a fost reținut de polițiști, după ce ar fi efectuat servicii medicale fictive, pentru care ar fi încasat ilegal bani de la bugetul de stat, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, reținerea a avut loc după ce
Neamț: Minor în vârstă de 14 ani reținut de polițiști după ce a înjunghiat un tânăr, în Piatra-Neamț
Un minor în vârstă de 14 ani a fost reținut de polițiști după ce a înjunghiat de mai multe ori un tânăr, cu un briceag, în municipiul Piatra-Neamț, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Inițial, conflictul a început între victimă și tatăl agresorului, dar apoi a degenerat









