Poliția Română: Urmărit internațional din categoria 'most wanted' - adus vineri în țară
Un bărbat de 37 de ani din Suceava, urmărit internațional din categoria 'most wanted', va fi adus vineri în țară de Poliția Română. Potrivit unui comunicat de presă, acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, tentativă la omor calificat și trafic de persoane, fiind condamnat la 12 ani și 8 luni de &ic
Procurorii justifică cererea de eliberare a mercenarilor: A expirat perioada maximă în care pot sta în arest
Parchetul General susține că a solicitat în instanță eliberarea din arest preventiv a trei mercenari din gruparea lui Horațiu Potra deoarece a expirat perioada maximă de șase luni în care aceștia pot sta după gratii în timpul urmăririi penale. ''Având în vedere unele articole referitoare la dosarul penal c
Giurgiu: Un bărbat de 21 de ani - arestat după ce a agresat alți 5 tineri într-o benzinărie și a distrus un autoturism
Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Bujoreni, județul Teleorman, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi agresat cinci tineri într-o stație de alimentare carburant din comuna Izvoarele și ar fi distrus și un autoturism cu un obiect contondent, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu.
Justiția îi pune în libertate pe mercenarii lui Potra, la cererea procurorilor
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, joi, eliberarea din arest preventiv a trei mercenari din gruparea lui Horațiu Potra. Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfred Ioan Hauptman, care vor fi plasați sub control judiciar. Cererea de eliberare a fost făcută chiar de procurorii de la Parchetul General care
Focuri de armă în Centrul Vechi/ Cu o săptămână înainte, cetățeanul turc a tras spre doi agenți de pază
Judecătorii au emis mandat de arestare preventivă pe numele cetățeanului turc care a tras șase focuri, cu un pistol, pe o terasă din Centrul Vechi al Capitalei. Anchetatorii au descoperit că, în urmă cu o săptămână, individul a tras cu un alt pistol spre doi agenți de pază de la aceeași terasă, dar nu i-a nimerit.
Maramureș: Peste 5.000 de ucraineni au trecut în România prin zona montană, în primele 7 luni din 2025
Peste 5.000 de cetățeni ucraineni au trecut ilegal frontiera în România prin zona montană a județului Maramureș în primele șapte luni ale anului 2025, mai puțini decât în aceeași perioadă a anului trecut, când au fost depistate peste 6.700 de persoane, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Pol
DNA îl acuză pe primarul din Mangalia că a luat în total 645.000 de euro mită
Primarul din Mangalia, Radu Cristian, a fost reținut de DNA pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată și o infracțiune de spălare a banilor, fiind acuzat că a primit în total suma de 645.000 de euro de la mai multe persoane, în schimbul emiterii unor documente urbanistice și inițierea unor hotă
CSM îi convoacă pe magistrați pe tema pensiilor speciale și acuză o campanie ostilă de culpabilizare a sistemului judiciar
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis joi să convoace adunările generale ale judecătorilor și procurorilor, în vederea exprimării unui punct de vedere referitor la proiectul Guvernului privind reforma pensiilor speciale, dar și pentru luarea unor măsuri ''în vederea protejării statutului magistraților''.
IGPR: Noi percheziții în dosarul de evaziune cu un prejudiciu de 7 milioane de lei; este vizat sediul unei instituții
Polițiștii Serviciului Economic pun în aplicare, joi, două mandate de percheziție domiciliară în București, la sediul unei instituții publice din Sectorul 3 și la domiciliul unei persoane, ce vizează fapte conexe infracțiunii principale, presupus săvârșite de către doi notari publici asociați în cadrul unui cabinet notarial, în care prejudiciul
Reacția părinților tinerilor uciși de Vlad Pascu: E o decizie sfidătoare; peste 3 ani îl vom vedea pe străzi
Părinții celor doi tineri uciși în accidentul de la 2 Mai critică dur decizia Curții de Apel Constanța de a-l condamna pe Vlad Pascu la doar zece ani închisoare. Cătălin Dragom
Consiliul Național de Integritate a declanșat procedura de concurs pentru funcția de președinte al ANI
Consiliul Național de Integritate a anunțat joi declanșarea procedurii de concurs pentru funcția de președinte al Agenției Naționale de Integritate. Potrivit anunțului postat pe site-ul ANI, dosarele de candidatură se depun în perioada 21 august - 19 septembrie 2025, de luni până vineri, între orele 9:00 - 16:30, la sediul Agenției Naționale
MAI: Migrația ilegală, pe agenda discuțiilor dintre ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, și omologul bulgar
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră va continua cooperarea strânsă cu omologii bulgari pentru combaterea migrației ilegale și a grupurilor de crimă organizată implicate în traficul de persoane, prin desfășurarea de operațiuni comune, utilizarea de tehnologii avansate și optimizarea schimbului de date în timp real, a convenit ministrul Afacerilor
Constanța: Vlad Pascu, condamnat definitiv la 10 ani închisoare în urma accidentului de la 2 Mai
Vlad Pascu, șoferul drogat care în august 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Constanța la 10 ani închisoare. Curtea de Apel Constanța a respins joi apelul lui Vlad Pascu, fiind menținută decizia de condamnare dată de Judecătoria Mangalia în ianu
Alba: Pedeapsă de 1 an și 6 luni cu suspendare pentru un șofer care a oferit 50 de lei polițistului după ce a trecut pe roșu
Un șofer care a încercat să mituiască un polițist cu 50 de lei, după ce a trecut pe culoarea roșie a semaforului, a acceptat stabilirea pedepsei de 1 an și 6 luni de închisoare, cu suspendare, potrivit acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRE
Giurgiu: Bărbat reținut după ce ar fi ucis un câine care i-a omorât o pasăre din gospodărie
Un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din comuna Izvoarele, a fost reținut de polițiști după ce ar fi ucis un câine care i-ar fi omorât o pasăre din gospodărie. 'La data de 20 august a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, din comuna Izvoarele, județul Giurgiu, cu privire

