Dolj: Șapte fugari care se sustrăgeau de la efectuarea pedepselor cu închisoarea, reținuți de polițiști
O persoană urmărită internațional și alți șase fugari care se sustrăgeau de la efectuarea pedepselor cu închisoarea au fost reținuți în ultimele 48 de ore de polițiștii din județul Dolj, în cadrul unei acțiuni pentru depistarea persoanelor urmărite.
Potrivit IPJ Dolj, polițiștii au depistat șase persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei închisorii și o persoană urmărită internațional.
Astfel, polițiști din cadrul Poliției orașului Băilești au depistat o tânără, de 34 de ani, din localitate, urmărită la nivel internațional. Față de aceasta, autoritățile judiciare din Italia au emis mandat european de arestare în vederea extrădării, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a infracțiunii de tâlhărie calificată (furt de bijuterii prin folosirea de violențe), fiind condamnată la pedeapsa de 7 ani, 8 luni și 6 zile de închisoare.
Femeia a fost preluată de polițiști specializați din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Aceasta urmează să fie prezentată Curții de Apel Craiova în vederea emiterii mandatului de arestare.
Totodată, polițiști din cadrul Poliției orașului Calafat au depistat doi tineri, de 30 și 35 de ani, din localitate, față de care instanța de judecată a emis mandate de executare a pedepsei închisorii.
Primul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, având de executat o pedeapsă de 3 ani, 8 luni și 20 zile, iar al doilea a fost condamnat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, având de executat o pedeapsă de 2 ani, 5 luni și 10 zile.
Și polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au depistat doi tineri, de 25 și 33 de ani, din Craiova, față de care instanța de judecată a emis mandate de executare a pedepsei închisorii, ambii pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Ce doi au fost condamnați la pedepsele de 5 ani și 4 luni, respectiv 4 ani și 2 luni de închisoare.
Cei în cauză au fost încarcerați în Penitenciarul Craiova. AGERPRES/(AS - redactor: Maria Mitrică, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IGI: 242.000 de străini cu documente valabile de ședere în România, la începutul lunii iulie
Numărul străinilor cu drept de ședere valabil în țara noastră a depășit pragul de 242.000 de persoane la începutul lunii iulie, potrivit datelor înregistrate la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări. ''În paralel, mobilitatea pe piața forței de muncă se menține activă. Mii de lucrători au optat pentru
CCR declară neconstituțională o reglementare prin care se introducea o practică unitară în soluționarea litigiilor pe salarizare
Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale, este neconstituțională în ansamblul său. Într-un comunicat de pr
Șapte persoane au fost reținute după perchezițiile la Casa de Pensii din București
Șapte persoane au fost reținute după perchezițiile efectuate la Casa de Pensii București, alte 13 fiind cercetate sub control judiciar, anunță Poliția Română. În urma perchezițiilor efectuate miercuri, au fost descoperite și ridicate sumele de 114.330 de euro și 373.490 de lei, 110 dispozitive de stocare a datelor, 4 token-uri utilizate pentru semn
CCR amână pentru septembrie sesizarea lui Bolojan privind conflictul cu ICCJ pe tema restanțelor salariale
Curtea Constituțională a amânat joi, pentru 23 septembrie, dezbaterea sesizării depuse de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă du
Diana Șoșoacă, trimisă în judecată pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia
Eurodeputata Diana Șoșoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, după ce în decembrie 2021 ar fi sechestrat în biroul ei o jurnalistă din Italia, venită să-i ia un interviu. În dosar a fost trimis în judecată și fostul soț al Dianei
Stelian Ion: Cea mai înaltă instanță a României, corectată din nou de CJUE; e un eșec instituțional
Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției, susține că decizia Curții de Justiție a UE privind prescripția demonstrează un 'eșec instituțional' prin care Înalta Curte de Casație și Justiție 'promovează interpretări care favorizează impunitatea'. Reacția vine după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit joi că
IGPF: Peste 64.000 de țigarete, descoperite în bagajele unor pasageri pe Aeroportul Otopeni
Peste 64.000 de țigarete de diferite mărci, ascunse și nedeclarate, au fost descoperite, joi, de autoritățile de frontieră și cele vamale din cadrul Aeroportul Internațional 'Henri Coandă' Otopeni, care, împreună cu inspectorii vamali, au desfășurat acțiuni comune de control. 'În perioada 13-15 iulie, polițiștii de frontieră din cadrul
Prahova: Fosta șefă a Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap scapă prin prescripție de dosarul de corupție
Fosta șefă a Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, Viorica Oniga, și alte 12 persoane inculpate alături de aceasta au scăpat de dosarul de corupție prin prescripția faptelor, decizia fiind pronunțată, joi, de Tribunalul Buzău, după 13 ani de la trimiterea în judecată. Potrivit portalului instanțelor de judecată, magistrații au co
După decizia CJUE privind prescripția, ICCJ transmite că a aplicat cu 'bună-credință' dreptul european
Înalta Curte de Casație și Justiție susține că a aplicat 'întotdeauna cu bună-credință' dreptul european în ansamblul său, iar abordarea sa în materia prescripției răspunderii penale nu a reprezentat o opțiune între dreptul UE și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța supremă a reacționat după
VIDEO Percheziții DIICOT la membrii clanului Buricea din Brăila, acuzați de tentativă de omor, camătă, trafic de persoane
Procurorii DIICOT efectuează joi 29 de percheziții pe raza județelor Brăila și Galați, inclusiv la Penitenciarul din Brăila, într-un dosar care vizează, potrivit unor surse, destructurarea clanului Buricea. Membrii acestui clan din Brăila sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, tentativă la omor calificat, șantaj,
CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională cu Instanța supremă
Curtea Constituțională va dezbate joi sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța suprem
CCR a validat o excepție la o directivă UE care permite încă doi ani de finanțare a cazanelor pe combustibili fosili
Curtea Constituțională a României a validat miercuri o dispoziție legală adoptată în Parlament prin care se permite autorităților acordarea pe încă doi ani de stimulente financiare din fonduri publice pentru instalarea cazanelor alimentate cu combustibili fosili, aceasta fiind o excepție la o directivă UE. CCR a fost sesizată în acest c
Argeș: Amenzi de peste 100.000 de lei aplicate turiștilor care au hrănit urșii pe Transfăgărășan
Autoritățile au aplicat amenzi de peste 100.000 de lei turiștilor care au hrănit urșii pe DN 7C - Transfăgărășan, a anunțat, miercuri, Instituția Prefectului Argeș. Sancțiunile au fost aplicate în urma acțiunilor desfășurate, în perioada 27 mai - 12 iulie, de echipele mixte formate din reprezentanți de la Direcția Silvică Argeș, Garda Forestieră Pl
Percheziții în Dâmbovița, Constanța, Ilfov, Buzău, dar și în Amsterdam într-un caz de trafic de persoane
Polițiștii din Dâmbovița au pus în aplicare șapte mandate de percheziție în județele Dâmbovița, Constanța, Ilfov, Buzău, iar simultan au fost percheziții și în Amsterdam într-un caz de constituire de grup infracțional organizat și trafic de persoane, informează, miercuri, IPJ Dâmbovița. Două persoane au fost reținute &
CCR: Mai multe dispoziții din Codul de procedură penală privind judecătorul de cameră preliminară, neconstituționale
Curtea Constituțională a admis miercuri o sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind neconstituționalitatea unor articole din Codul de procedură penală care se referă, printre altele, la competența judecătorului de cameră preliminară de a dispune reunirea și disjungerea dosarelor, dar și soluția legislativă prin care încheierile întocmi









