Parchet: Administratorii clubului Bamboo şi-au îndeplinit obligaţiile de a evita producerea unui incendiu
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti susţin că administratorii clubului Bamboo şi-au îndeplinit obligaţiile de a evita izbucnirea unui incendiu, concluzia anchetatorilor fiind că focul care a distrus aproape în totalitate clubul în ianuarie 2017 a fost cauzat de supraîncălzirea unui conductor electric sau un scurtcircuit.
DNA cere o pedeapsă maximă de 12 ani de închisoare pentru Radu Mazăre în dosarul 'Polaris'
Un procuror de la DNA a cerut, vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condamnarea fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre la o pedeapsă maximă de 12 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese în dosarul "Polaris". Instanţa s
Procurorii au clasat dosarul incendiului de la clubul Bamboo
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au clasat dosarul incendiului din ianuarie 2017 de la clubul Bamboo, în urma căruia 44 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pe 21 ianuarie 2017, un incendiu puternic a izbucnit la clubul Bamboo din Capitală, clădirea arzând aproape în totalitate. C
Constanţa: Conflict între 11 persoane iscat în zona instanţelor judecătoreşti, aplanat de jandarmi
Jandarmii au intervenit, joi, pentru aplanarea unui conflict iscat între 11 persoane în zona instanţelor judecătoreşti din municipiul Constanţa, fiind aplicată o amendă totală de 11.000 de lei, a informat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi. "Astăzi, 24 ianuarie, în jurul orei 12,30, în zona adiacentă instanţelor din municipiul Cons
Constanţa: Patru suspecţi de furt, reţinuţi în urma a 14 percheziţii la Năvodari şi Corbu
Patru suspecţi de furturi din locuinţe, cu un prejudiciu de circa 70.000 lei, au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi, joi, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, în urma a 14 percheziţii efectuate de poliţişti în localităţile Năvodari şi Corbu, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa. "Urmare a cercetări
Peste 1,5 milioane de lei confiscaţi de la un fost director din Primăria Capitalei, condamnat pentru corupţie
Mădălin Dumitru, fostul director al Direcţiei Generale Infrastructură şi Servicii Publice (DGISP) din cadrul Primăriei Bucureşti, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de corupţie, însă decizia nu este definitivă. Conform deciziei instanţei, Mădălin Dumitru va st
Reconstituiri istorico-militare şi obiecte care au aparţinut lui Alexandru Ioan Cuza, la Muzeul 'Regele Ferdinand I'
Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I" a marcat împlinirea a 160 de ani de la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Române, printr-o expoziţie de obiecte care au aparţinut domnitorului, dar şi reconstituiri istorico-militare realizate cu ajutorul asociaţiilor de profil. Directorul Muzeului Militar, colonel
IGPR: Aproximativ 12.000 de poliţişti asigură ordinea publică la 63 de evenimente organizate în ţară de ziua Micii Uniri
Aproximativ 12.000 de poliţişti vor asigura, joi, ordinea publică la cele 63 de evenimente organizate, în toată ţara, cu prilejul sărbătoririi a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române,
Galaţi: Şapte bărbaţi, reţinuţi pentru infracţiuni informatice pe site-uri de vânzări active în SUA
Şapte bărbaţi, din judeţele Galaţi şi Teleorman, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, bănuiţi de comiterea de infracţiuni informatice pe site-urile de vânzări active pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, prejudiciul creat prin comiterea faptelor fiind de peste 470.000 de dolari, informează miercuri de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Constanţa: Cererea de eliberare condiţionată a fostului preşedinte al CJ Nicuşor Constantinescu a fost respinsă
Judecătoria Medgidia a respins miercuri, în primă instanţă, cererea de eliberare condiţionată formulată de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Decizia poate fi atacată la Tribunalul Constanţa. Fostul preşedinte al C J Constanţa, Nicuşor Constantinescu, condamnat la cinci ani de închisoare pent
CCR: Deputaţii şi senatorii nu au dreptul să intermedieze relaţia dintre cetăţeni şi autorităţi; ar fi o formă nepermisă de control parlamentar (motivare)
Deputaţii şi senatorii nu au dreptul să intermedieze relaţia dintre cetăţeni şi autorităţi şi nici relaţia dintre aleşii locali şi autorităţile publice centrale, întrucât aceste activităţi reprezintă, în realitate, fie o formă nepermisă de control parlamentar, fie o arogare de drepturi care denaturează mandatul parlamentar, precizează Curtea Constituţională
CCR: Cine are un interes personal în legătură cu o decizie a unei entităţi publice să se abţină de la luarea deciziei
Cei care au un interes personal în legătură cu o decizie a unei entităţi publice trebuie să se abţină de la luarea acelei decizii, arată Curtea Constituţională în motivarea hotărârii cu privire la modificările aduse Legii privind statutul aleşilor locali. "Curtea reţine că instituţia conflictului de interese are un caracter obiectiv, ast
Dâmboviţa: Drumul de acces din DN 71 spre platoul Bucegilor a fost redeschis traficului rutier
Drumul judeţean 713, de acces din DN 71 spre platoul Bucegilor, a fost redeschis circulaţiei, miercuri, după ce a fost deszăpezit, iar condiţiile meteo s-au îmbunătăţit, anunţă Consiliul Judeţean Dâmboviţa. ''Consiliul Judeţean Dâmboviţa a redeschis astăzi, 23 ianuarie 2019, DJ 713 Sinaia (DN 71) - Şaua Dichiului pentru circulaţia rut
Acţiunile disciplinare exercitate de IJ împotriva Laurei Codruţa Kovesi - amânate de CSM pentru 20 martie
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, pentru data de 20 martie discutarea celor două rapoarte întocmite de Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare de către fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi. Kovesi nu a fost prezentă la şedin
CCR respinge sesizarea USR privind numirea Ancuţei Opre la conducerea ANSPDCP
Curtea Constituţională a României a respins miercuri sesizarea USR privind numirea Ancuţei Opre în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), au informat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Pe 12 decembrie 2018, Uniunea Salvaţi România a atacat la Curtea