Arad: Doisprezece migranţi din Irak şi Turcia, prinşi ascunşi în remorca unui tir, la Nădlac II
Arad, 3 mai /Agerpres/ - Un grup format din 12 migranţi din Irak şi Turcia a fost descoperit, vineri, în remorca unui tir, pe sensul de ieşire din ţară de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, şoferul turc fiind cercetat pentru trafic de migranţi. Poliţiştii de frontieră de la PTF Nădlac II au verificat, la ieşirea din ţară, un tir condus d
Giurgiu: 16 persoane cercetate sub control judiciar în urma altercaţiei de la Clejani
Un număr de 16 persoane sunt cercetate sub control judiciar în urma conflictului produs în data de 28 aprilie între membrii a două familii şi rudele acestora, pe raza localităţii Clejani, judeţul
PICCJ extinde acuzaţiile pe care le cercetează în dosarul "10 august" la complicitate la abuz în serviciu şi purtare abuzivă
Procurorii de la Secţia parchetelor militare au extins în 23 aprilie urmărirea penală in rem în dosarul "10 august" şi cercetează două noi fapte, respectiv complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă, potrivit unui comunicat transmis vineri de Parchetul instanţei supreme. Şefii din J
Sesizarea privind Legea 78/2000 pentru sancţionarea faptelor de corupţie - pe 5 iunie, la CCR
Curtea Constituţională a României (CCR) va discuta pe 5 iunie sesizarea PNL şi USR asupra legii de modificare şi completare a art. 12 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Cele două formaţiuni au depus sesizarea joi. Potrivit c
Galaţi: Minor bănuit de comiterea mai multor tâlhării, arestat preventiv
Un minor de 16 ani din Tecuci a fost arestat preventiv, după ce a comis, împreună cu un alt adolescent de 14 ani, mai mute tâlhării pe raza municipiului Galaţi, victimele fiind femei în vârstă, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi. Potrivit sursei citate, poliţiştii gălăţen
Prahova: Percheziţii în mai multe comune la persoane bănuite de tăiere ilegală şi furt de arbori
Poliţiştii efectuează, vineri dimineaţă, 14 percheziţii la persoane bănuite de infracţiuni silvice, cinci mandate de aducere urmând să fie puse în aplicare, informează IPJ Prahova. "Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Vălenii de Munte şi secţiilor rurale arondate, sprijiniţi de luptători de acţiuni speciale, ef
Toader: Forma proiectelor de OUG privind Codurile a fost primită la MJ, elaborată fiind în alte centre de reflecţie
Fostul ministru Tudorel Toader precizează că Ministerul Justiţiei nu a avizat cele două proiecte de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală pe motiv că forma acestora a fost "elaborată în alte centre de reflecţie". "Întrebare. Este corect să vorbim despre 'neavizarea' celor două pr
Ilan Laufer: Sunt total nevinovat; acuzaţiile mi se par total ridicole
Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri Ilan Laufer a afirmat, joi, că este "complet nevinovat", adăugând că acuzaţiile care i se aduc sunt "total ridicole". "Din punctul meu de vedere, sunt complet nevinovat. Mi se par total ridicole aceste acuzaţii, dar urmează împreună cu avocatul să analizăm şi să revenim", a decl
Constanţa: 33 de dosare penale, în urma acţiunilor poliţiştilor antidrog pe litoral în minivacanţa de Paşte şi 1 Mai
Poliţiştii BCCO, sub coordonarea DIICOT, au organizat în perioada 25 aprilie-1 mai o serie de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea consumului şi traficului de droguri de risc şi mare risc pe litoral, în urma cărora au întocmit 33 de dosare penale, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ) Constanţa transmis joi.
Fostul ministru Ilan Laufer, suspect de evaziune şi delapidare în dosarul lui Carmen Adamescu (surse)
Fostul ministru pentru Mediul de afaceri Ilan Laufer este suspect de evaziune fiscală şi delapidare în dosarul în care este implicată Carmen Adamescu, fosta soţie a omului de afaceri Dan Adamescu, au declarat joi, pentru AGERPRES, surse judiciare. Poliţiştii au efectuat, joi, opt percheziţii în Bucureşti şi &icir
IGPR: Percheziţii într-un dosar de delapidare şi spălare de bani cu un prejudiciu de peste 90 milioane lei
Poliţiştii au efectuat, joi, opt percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov la domiciliile mai multor persoane şi la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale într-un dosar de delapidare şi spălare de bani cu un prejudiciu de peste 90 de milioane de lei. Potrivit unui comunicat al IGPR, poliţiştii Direcţi
Instanţa supremă respinge cererea DNA de preschimbare a termenului de judecată în dosarul lui Vâlcov
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, joi, cererea DNA de preschimbare a termenului de judecată în dosarul în care Darius Vâlcov este judecat pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Pe 17 aprilie, procurorii DNA au făcut cerere în acest sens având în vedere că următorul ter
Bogdan Licu: Voi verifica stadiul cercetărilor din dosarul privind violenţele din 10 august 2018
Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a afirmat joi că se va întâlni cu conducerea Secţiei parchetelor militare pentru a discuta despre stadiul cercetărilor în cazul violenţelor de la protestul din 10 august 2018 şi despre modul în care a fost soluţionat dosarul ''Revoluţiei''. "&I
Parchetul, despre moartea lui Răzvan Ciobanu: O expertiză tehnică va stabili cu exactitate dinamica producerii accidentului
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a comunicat, miercuri, că în cazul morţii designerului Răzvan Ciobanu va fi dispusă o expertiză tehnică a autovehiculului, în urma căreia se va stabili cu exactitate dinamica producerii accidentului. "
Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, anunţă suspendarea procedurii de selecţie a procurorului general
Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, suspendarea procedurilor de selecţie pentru funcţiile de procuror general al României şi de adjunct al membrului naţional la Eurojust. "Am decis revocarea următoarelor proceduri: procedura de selecţie a procurorului genera