Un şofer din Capitală a încercat să jefuiască o angajată de la o benzinărie şi să dea cu maşina peste ea
Un bărbat de 42 de ani din Capitală a fost reţinut pentru 24 de ore, el fiind acuzat că a încercat să jefuiască o angajată de la o benzinărie şi să dea cu maşina peste ea, după ce femeia se refugiase într-o spălătorie auto pentru a cere ajutor. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus
Poliţiştii au depistat noaptea trecută în Capitală doi tineri aflaţi la volan sub influenţa substanţelor psihoactive
Poliţiştii Brigăzii Rutiere din Capitală au depistat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, doi tineri care se aflau la volan sub influenţa unor substanţe psihoactive, acestora fiindu-le întocmite dosare penale. Astfel, potrivit informării poliţiştilor rutieri, un tânăr în vârstă de 24 de ani a condus un autoturism pe Bulevar
Poliţia Română cere sprijin pentru depistarea a trei suspecţi de tâlhărie căutaţi de autorităţile olandeze
Poliţia Română cere sprijin pentru depistarea a trei bărbaţi căutaţi de autorităţile olandeze, fiind suspectaţi că au participat la o tâlhărie comisă în Amsterdam în anul 2017. "La solicitarea autorităţilor olandeze, Poliţia Română, prin Direcţia de Investigaţii Criminale, acordă sprijin într-un caz de tâlhărie pe
Amenzi de peste 39.000 lei, aplicate noaptea trecută de poliţiştii rutieri din Capitală
Poliţiştii rutieri din Capitală au aplicat 62 de amenzi de peste 39.000 lei într-o acţiune desfăşurată noaptea trecută de verificare a stării tehnice a autoturismelor şi motocicletelor, fiind vizate şi modificările neomologate aduse sistemului de evacuare a noxelor, care produc disconfort fonic, au informat reprezentanţii Brigăzii Rutiere. Astfel, au fos
Mureş: Lucrători ai SAS au reclamat MAI, DGA şi DNA "periclitarea sistemului de apărare a ordinii şi siguranţei publice"
Aproximativ 20 de lucrători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş au sesizat Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia Generală Anticorupţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la o serie de aspecte din interiorul serviciului, care "duc la periclitarea şi disfuncţionalitatea întregului sistem de a
Patru persoane din Constanţa, arestate preventiv sub acuzaţia că au obligat o minoră să se prostitueze
Patru persoane din judeţul Constanţa au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzate de procurorii DIICOT că au obligat o fată minoră să se prostitueze. Cele patru persoane sunt acuzate de trafic de minori, proxenetism, introducere în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc. Potrivit unui comunicat al DIICOT, &icir
Două persoane din Iaşi, arestate preventiv sub acuzaţia că au obligat fete să se prostitueze în Marea Britanie
Tribunalul Iaşi a dispus arestarea preventivă a doi inculpaţi, acuzaţi că au traficat mai multe persoane de sex feminin, printre care şi o minoră, pe care le-au obligat să se prostitueze în ţară şi în mai multe oraşe din Marea Britanie. Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu anul 2018, inculpaţii G.C. şi G.B.C., prin inducere &i
SIIJ: Procuror urmărit penal într-un dosar privind o percheziţie în urma căreia o persoană a murit
Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un procuror, într-un dosar privind o percheziţie în urma căreia o persoană a murit. Potrivit unui comunicat al SIIJ transmis, joi, AGERPRES, magistratul este cercetat pentru săvârşirea
CCR va discuta pe 18 septembrie sesizarea privind un posibil conflict între Guvern şi Preşedinţie
Curtea Constituţională a României va discuta pe 18 septembrie sesizarea privind existenţa unui conflict juridic pe tema refuzului şefului statului de numire a miniştrilor, au declarat joi, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Sesizarea Guvernului în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituţională a fost
Avocatul Poporului a sesizat CCR cu privire la OUG referitoare la Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă
Avocatul Poporului a anunţat joi că a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 62/2019 referitoare la Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi comunicaţiile electronice, care, între altele, "afectează drepturile, libertăţile şi îndatoririle cetăţeneşti". "Avocatul Po
Satu-Mare: Învăţătoare reţinută preventiv după ce a pulverizat cu spray lacrimogen doi elevi
O învăţătoare de la o şcoală gimnazială din Santău, judeţul Satu-Mare, a fost reţinută de poliţişti, miercuri, pentru 24 de ore, ea fiind acuzată că ar fi pulverizat cu spray iritant lacrimogen doi copii, de şase şi şapte ani, pe motiv ca au deranjat ora de curs. "Ieri (miercuri - n.r.), la ora 11,00, poliţiştii Secţiei Poliţie Rurală Tăşnad au fost
Liviu Dragnea - adus în instanţă ca martor în dosarul lui Valeriu Zgonea
Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a fost adus joi la Tribunalul Bucureşti pentru a fi audiat, în calitate de martor, în dosarul în care fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea este judecat pentru infracţiunea de trafic de influenţă. La începutul procesului, judecătorul
Udrea: Mă bucur că sunt acasă; cred că lucrurile sunt în schimbare spre bine în România, în general, şi în justiţie
Elena Udrea a declarat joi că este fericită că a putut să se întoarcă în ţară, susţinând că "lucrurile sunt în schimbare spre normalitate" în România, inclusiv în justiţie. Ea s-a prezentat joi la Curtea de Apel Bucureşti, în procesul în care este judecată pentru instigare la luare de mită şi spăl
Alba: Pronunţare stabilită pentru săptămâna viitoare în dosarul Carpatica Asig
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia se va pronunţa săptămâna viitoare, miercuri, asupra contestaţiilor depuse împotriva soluţiei prin care Tribunalul Sibiu a dispus, în iunie, începerea judecăţii cauzei în dosarul Carpatica Asigurări, în care omul de afaceri Ilie Carabulea, fiul său, Oprea Nicolae, şi alte persoane, printre care şi Angela Tonce
Olt: Percheziţii într-un dosar de evaziune prin achiziţii fictive de mărfuri
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice efectuează, joi dimineaţa, 13 percheziţii în judeţele Olt şi Teleorman, la sediile unor firme şi la două persoane din Drăgăneşti-Olt suspectate de evaziune fiscală prin achiziţii fictive de mărfuri, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ). În această cauză, p