Birchall despre proiectul de raport MCV: Mi se pare normal ca fiecare să îşi formuleze eventuale observaţii
Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, consideră că ar fi normal ca fiecare instituţie cu atribuţii în domeniu, inclusiv Consiliul Superior al Magistraturii, să formuleze observaţii pe tema proiectului de raport MCV transmis de Comisia Europeană. "Eu am lansat această invitaţie, i-am invitat exact în momentul în care Ministerul Justiţiei a f
ÎCCJ: Dosarul lui Dan Şova se va rejudeca de la zero, în urma deciziei CCR
Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis luni o contestaţie depusă de Dan Şova şi a dispus ca dosarul 'CET Govora', în care fostul senator avea o condamnare definitivă de trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, să se rejudece de la zero, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale privi
Mădălina Mezei, fost director general al TAROM, chemată luni la DNA
Mădălina Mezei, fost director general al TAROM, a fost chemată luni dimineaţa la DNA, în calitate de martor, după ce aceasta l-a acuzat pe ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, că în ziua moţiunii de cenzură i-a cerut să reţină aeronave la sol.
Gorj: Anchetă a poliţiştilor după ce un bancomat din Polovragi a fost spart
Poliţiştii din Novaci s-au sesizat din oficiu şi au demarat o anchetă după ce bancomatul unei agenţii bancare din comuna Polovragi a fost distrus, fiind sustrasă o sumă de bani, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Tuhaşu. Potrivit acestuia, prejudiciul creat este în curs de e
Arad: Procurorii merg pe varianta sinuciderii în cazul poliţistului găsit împuşcat în penitenciar
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a preluat cazul poliţistului găsit împuşcat în Penitenciarul Arad, procurorii mergând pe varianta sinuciderii cu arma din dotare. "A fost deschis un dosar pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii. Poliţistul a folosit pistolul din dotar
Arad: Un poliţist aflat la serviciu a fost găsit împuşcat în Penitenciarul Arad
Un poliţist de 46 de ani a fost găsit împuşcat în Penitenciarul Arad, în noaptea de sâmbătă spre duminică, când era de serviciu, o anchetă fiind în desfăşurare. Corpul neînsufleţit a fost găsit de către colegi în jurul orei 04,00, în Postul Control 2 al unităţi
Timiş: Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea autorului incendiului de la sauna unei săli de sport
Poliţiştii continuă, duminică, cercetările pentru stabilirea autorului incendiului care a avut loc sâmbătă în sauna unei săli de sport din municipiul Timişoara. "În urma verificărilor preliminare efectuate de poliţişti cu privire la
DIICOT: Bărbat prins în flagrant, în Satu Mare, în timp ce încerca să vândă 100 de pastile de ecstasy
Un bărbat a fost reţinut de procurorii DIICOT, după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă, în Satu Mare, 100 de pastile de ecstasy. Potrivit unui comunicat al DIICOT, vineri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
CSM cere declasificarea Raportului MCV şi prelungirea termenului de formulare a observaţiilor
Consiliul Superior al Magistraturii a cerut, sâmbătă, declasificarea Raportului MCV pe anul 2019, pentru ca toţi membrii Consiliului să poată avea acces la document, şi prelungirea cu o săptămână a termenului de formulare a observaţiilor. CSM precizează într-un comunicat de presă că vineri, la or
Buzău: Femeie urmărită internaţional de autorităţile din Austria, arestată preventiv
O femeie în vârstă de 35 de ani din localitatea Verneşti, urmărită internaţional pentru trei infracţiuni comise în Austria, vătămare corporală, vătămare corporală gravă şi rezistenţă faţă de autoritatea de stat, a fost prinsă de poliţişti pe raza comunei Breaza, a anunţat vineri Biroul de presă al IPJ Buzău. Potrivit sursei citate, poliţiştii
Procurorul general adjunct a vorbit la Haga despre necesitatea digitalizării în spaţiul de justiţie al UE
Procurorul general adjunct Răzvan Horaţiu Radu a participat vineri, la Haga, la un forum al şefilor de parchete din UE, unde a vorbit despre necesitatea digitalizării în spaţiul de justiţie al Uniunii Europene, precum şi beneficiile realizării acesteia, printre care transmiterea rapidă şi la distanţă a informaţiei, datelor şi probelor de către autorităţile judiciare.
Preşedintele ANITP: Dacă nu o să aibă loc condamnări ale clienţilor, nu vom diminua considerabil traficul de persoane
Preşedintele Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), Maximilian-Axel Nicolae, a afirmat vineri că autorităţile ar trebui să se axeze şi pe anchete asupra celor care utilizează serviciile unei victime a traficului de persoane, precizând că numai în acest fel se va reuşi creşterea ratei de succes în stoparea fenomenului.
Mădălina Mezei, fost director general al TAROM, chemată luni la DNA
Mădălina Mezei, fost director general al TAROM, a declarat vineri pentru AGERPRES că a fost chemată luni dimineaţa la DNA, în calitate de martor, după ce aceasta l-a acuzat pe ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, că în ziua moţiunii de cenzură i-a cerut să reţină aeronave la sol. Mădălina Mezei a anunţat pe Facebook că în urma
Dragnea cere în instanţă anularea condamnării primite în dosarul angajărilor fictive
Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o contestaţie în anulare împotriva deciziei prin care a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Potrivit site-ului Instanţei supreme, contestaţia a fost înregis
DLAF: Controlul privind proiectul ''Punţi comunitare'', declanşat anterior publicării informaţiilor de către Rise Project
Departamentul pentru lupta antifraudă (DLAF) a informat, vineri, că acţiunea de control referitoare la proiectul "Punţi comunitare", al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Alba, a fost declanşată anterior publicării informaţiilor de către Rise Project şi fără legătură cu demersurile jurnalistice. "Acţiunea de control referi

