DGPMB: Patru bărbați reținuți în cazul focurilor de armă trase duminică în Capitală
Patru bărbați au fost reținuți de polițiștii Capitalei, în urma incidentului produs în Sectorul 6 în care au fost auzite focuri de armă, fiind deschis un dosar în care se efectuează cercetări pe
DNA: Director la DSP Brașov - control judiciar, după ce ar fi avertizat două spitale că urmează să fie controlate
Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov, Ancuța-Ofelia Blănaru, a fost plasată sub control judiciar de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzată că ar fi avertizat reprezentanții a două spitale că urmează să fie controlate. Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, procurorii de la Serviciul Teritorial B
Prahova: Bărbatul care și-a ucis amanta trecând cu mașina peste ea a fost trimis în judecată
Bărbatul acuzat de uciderea amantei sale, după ce a bătut-o pe femeie în localitatea prahoveană Baba Ana, iar apoi a trecut cu mașina peste corpul acesteia, a fost trimis în judecată. Potrivit portalului instanțelor de judecată, dosarul de omor calificat a fost înregistrat vineri pe rolul Tribunalului Prahova. Fapta s-a petrecu
Dolj: Un bărbat din Balș a sustras o mașină de poliție din curtea Postului de Poliție Robănești
Un bărbat de 58 de ani, din orașul Balș, județul Olt, a sustras, duminică, o mașină de poliție parcată în curtea Postului de Poliție Robănești, din județul Dolj, apoi s-a plimbat cu ea mai bine de 20 km, până în orașul de domiciliu. Potrivit IPJ Dolj, bărbatul a sustras mai întâi, dintr-o anexă, cheia mașinii, apo
DGPMB: Focuri de armă în Capitală - polițiștii au găsit o mașină avariată; nu sunt victime
Polițiștii Capitalei s-au deplasat la o adresă din București, după ce au fost sesizați că au fost auzite focuri de armă pe o stradă din Sectorul 6. 'În urma verificărilor efectuate, a fost identificat un autoturism parcat care prezenta avarii, respectiv luneta spartă. Menționăm faptul că nicio persoană nu a fost rănită', informea
Teleorman: Un tânăr a fost reținut după ce ar fi amenințat pe stradă un bărbat
Un tânăr a fost reținut și împotriva sa a fost emis un ordin de protecție provizoriu, după ce ar fi amenințat, pe o stradă din Roșiori de Vede, un bărbat, care a sunat la 112 pentru a cere ajutor. Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Teleorman, victima a sunat la 112 pentru a sesiza
IGPR: Peste 2.700 de arme de foc indisponibilizate de polițiști în primele 9 luni ale anului
Polițiștii au indisponibilizat, în primele 9 luni ale anului, 2.733 de arme de foc deținute ilegal, precum și peste 7,3 tone de carne de vânat, în urma acțiunilor pentru combaterea infracțiunilor la regimul armelor, munițiilor, braconajului cinegetic și explozivilor'. 'La nivel național, structurile arme, explozivi și
Maramureș: Microbuz încărcat cu țigări de contrabandă, urmărit în trafic de polițiștii de frontieră
Un microbuz de marfă încărcat cu peste 27.000 de pachete de țigări, în valoare de aproximativ 100.000 de euro, a fost urmărit în trafic de polițiștii de frontieră din Sighetu Marmației, iar șoferul a abandonat vehiculul, însă a fost prins și reținut pentru 24 de ore. Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de
Satu Mare: Două amenzi în timpul ceremoniei de la Carei, unde premierul Bolojan a fost huiduit
Jandarmii au aplicat, sâmbătă, două amenzi în timpul desfășurării ceremoniei oficiale organizate de Ziua Armatei Române în municipiul Carei, eveniment la care premierul Ilie Bolojan a fost huiduit, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Satu Mare. 'Astăzi, 25 octombrie, cu prilejul Zilei Armatei Rom&aci
Galați: Dosar penal după accidentul naval; un bărbat, la spital cu traumatism cranio-cerebral acut
Organele judiciare au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în urma accidentului naval care a avut loc pe Dunăre, în zona orașului Galați, una dintre persoanele implicate, un bărbat de 36 e ani, fiind transportată la spital cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral acut forte. 'La data de 24 octombrie 2
Dolj: Tânăr arestat după ce a distrus două uși și un laptop dintr-o agenție bancară
Un tânăr de 26 de ani a fost arestat, vineri seară, fiind acuzat de tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare, după ce, cu două zile înainte, ar fi distrus două uși de acces și un laptop dintr-o agenție bancară. 'La data de 22 octombrie a.c., ora 17:30, polițiștii au fost sesizați de către o femeie de 47 de ani, din
București. Peste 100 de documente false sau falsificate, descoperite de polițiștii de frontieră de pe Aeroportul Otopeni
Polițiștii de frontieră au identificat pe Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni, de la începutul anului, peste 100 de documente false sau falsificate. 'În primele nouă luni ale anului 2025, polițiștii de frontieră români au constatat 789 de infracțiuni de fals și uz de fals, în care au fost implicate perso
Poliția Română: Infracționalitatea sesizată, în scădere cu 12% în primele nouă luni ale anului 2025
Faptele de natură penală au scăzut cu 12,2% în primele nouă luni ale anului 2025, față de perioada similară a anului precedent, tendința fiind accentuată de luna septembrie, unde infracționalitatea sesizată a scăzut cu 6,4% față de aceeași lună a anului 2024. Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Poliția Româ
Dolj: Protocol de colaborare încheiat între Universitatea din Craiova, Ministerul Justiției și ANP
Universitatea din Craiova, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor Universitatea din Craiova au încheiat, vineri, un protocol de colaborare care vizează consolidarea capacității instituționale și îmbunătățirea performanței profesionale a personalului din cadrul sistemului penitenciar din România.
Prahova: Pacient în stare gravă după ce a căzut de pe targă în timpul unui transfer; Poliția face anchetă
Un pacient în vârstă de 85 de ani este în stare gravă după ce a căzut de pe targă în timpul unui transfer între două spitale, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova precizând, vineri, pentru AGERPRES, că în acest caz a fost deschisă o anchetă. Potrivit sursei citate, polițiștii din cadrul Secției de










