Livrator de la Glovo, bătut de un fost deținut condamnat pentru tentativă de omor
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru săvârșirea, în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunii de lovire, după ce a bătut un livrator de la Glovo. Agresorul are o condamnare de 6 ani și 8 luni închisoare pentru tentativă de omor, fiind eliberat din închisoare în luna ianuarie.
DGPMB: 2 femei, reținute pentru proceduri estetice pe care nu le-au achitat; prejudiciu: peste 21.400 de lei
Două femei au fost reținute pentru 24 de ore și urmează a fi prezentate magistraților cu propuneri legale, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, cu un prejudiciu estimat la peste 21.400 de lei. ''La data de 17 oc
VIDEO Monica Dajbog (MAI): Peste 780.000 de cetățeni au carte electronică de identitate; ei nu sunt dispăruți din sistem
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a afirmat joi că peste 780.000 de cetățeni au deja cartea electronică de identitate și că ei nu sunt dispăruți din niciun sistem informatic al statului, așa cum s-a afirmat în unele comentarii din spațiul public.
Șoferul care voia să intre cu mașina în Ambasada Rusiei are drept de a conduce până la finalul lunii
Șoferul cu permisul suspendat care s-ar fi aflat sub influența drogurilor și ar fi încercat, joi dimineață, să lovească cu mașina poarta de acces auto a unui obiectiv diplomatic din Sectorul 1 are dovadă cu drept de circulație până la finalul lunii octombrie, a informat Brigada Rutieră a Capitalei. Surse judiciare au preciz
Percheziții DNA la DSP Brașov; directoarea instituției - vizată de anchetă (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează, joi, percheziții în județul Brașov într-un dosar în care mai mulți funcționari publici sunt acuzați de corupție. Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că descinderi au loc și la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov, iar printre persoanele vizate
DGPMB: Percheziții de amploare în București și 8 județe; se fac cercetări într-un dosar de spălare de bani de 35.000.000 de lei
Polițiștii Capitalei, alături de alte structuri de aplicare a legii, au pus în executare, joi, 35 de mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Dâmbovița, Timiș, Cluj, Dolj și Vâlcea, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureșt
Harghita: Un tânăr și o tânără, decedați într-o mașină, în zona Lacului Frumoasa; lângă ei era un pistol de asomare
Un tânăr și o tânără de aproximativ 20 de ani, din județul Bacău, au fost găsiți decedați într-un autoturism aflat într-o zonă împădurită din apropierea Lacului Frumoasa. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, prim procurorul adjunct Dan Gîlcescu, a precizat
Constanța: Bărbat depistat de jandarmi în zona gării cu un pistol și un dispozitiv cu electroșocuri asupra sa
Un bărbat a fost depistat de jandarmi, în zona gării din Constanța, având asupra sa mai multe obiecte periculoase, printre care un dispozitiv cu electroșocuri și un pistol tip airsoft, a informat, joi, Gruparea de Jandarmi Mobilă (GJM) ''Tomis''. Conform sursei citate, miercuri seara, în timpul executării atri
Șofer drogat și cu permisul suspendat - oprit de jandarmi înainte de a lovi poarta de acces în Ambasada Rusiei (surse)
Un șofer cu permisul suspendat, care s-ar fi aflat sub influența drogurilor, ar fi încercat, joi dimineață, să lovească cu mașina poarta de acces auto a unui obiectiv diplomatic din Sectorul 1, a informat Jandarmeria Capitalei. Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că obiectivul diplomatic ar fi sediul Ambasadei Rusiei.
Constanța: Judecătorii au înlocuit arestul preventiv cu arest la domiciliu pentru primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au înlocuit, miercuri, arestul preventiv cu arest la domiciliu pentru primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, cercetat pentru luare de mită și aflat în arest preventiv. Decizia magistraților nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța. Conform D
Prahova: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal își reiau activitatea
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova își reiau integral activitatea, Adunarea Generală hotărând, miercuri, să suspende măsurile de protest adoptate în luna august. Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a întrunit pentru a discuta despre oportunitatea î
Decizia de a nu se comasa Penitenciarul Brăila cu Penitenciarul Galați - un pas important pentru stabilitatea sistemului, consideră sindicaliștii
Președintele Sindicatului Polițiștilor de Penitenciare 'Sfinx' și al Cartel Alfa filiala Brăila, Mihai Guduleasa, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că decizia Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) de a nu comasa Penitenciarul Brăila cu Penitenciarul Galați reprezintă 'un pas important pentru stabilitatea sistemului penitenciar și pentru pro
Ialomița: Peste 6 kilograme de canabis, dar și cocaină și sume importante de bani, ridicate în urma unor percheziții
Peste șase kilograme de canabis, dar și cocaină și sume importante de bani, au fost ridicate de anchetatorii ialomițeni în urma unor percheziții efectuate într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița, polițiștii Serviciului de Comb
Sfințirea Catedralei Naționale: Polițiștii, jandarmii și personalul ISU, la datorie cu efective sporite
Poliția, Jandarmeria și Inspectoratul pentru Situații de Urgență vor fi datorie cu efective sporite, duminică, pentru ca evenimentul prilejuit de sfințirea Catedralei Naționale să se desfășoare î
Arad: Fost polițist, arestat pentru favorizarea unui suspect; l-ar fi avertizat că e vizat de percheziții
Un fost polițist din Arad a fost arestat preventiv după ce ar fi ajutat un suspect, de la care ar fi primit 5.000 de euro pentru a-l avertiza când urma să fie vizat de percheziții, astfel că atunci când anchetatorii au descins acasă la el, nu au mai găsit probele ce l-ar fi incriminat. Fostul polițist are 44 de ani și s-a pensionat pe caz de boală.





