Alba: Preșul cu care Adrian Kreiner ar fi fost sufocat nu a fost depus ca probă, susține avocatul apărării
Apărarea celor doi inculpați condamnați, la instanța de fond, la închisoare pe viață în dosarul Kreiner, a susținut, miercuri, la termenul de la Curtea de Apel Alba, că lipsește și nu a fost depus ca probă preșul despre care, în primele ordonanțe ale procurorilor, s-a arătat că victima ar fi putut fi sufocată cu acesta.
'Eu vreau să arăt că putea fi și altcineva care a săvârșit fapta', a declarat presei, la ieșirea din sala de judecată, avocatul Radu Florian, care îi apără pe cei doi acuzați de crimă, Minae Marian-Cristian și Ghiță Laurențiu.
Avocatul a spus că atât în ordonanța de cercetare la fața locului, în noaptea în care s-a produs fapta, cât și în cea dată, în 12 noiembrie 2023, tot de primul procuror care a cercetat și apoi, ulterior, în cea din 15 noiembrie 2023, făcută de procurorul care a întocmit rechizitoriul, 'în toate se spune în preambul că inculpații au intrat peste victimă în casă, au exercitat violență și au sufocat-o, probabil cu un preș'.
Potrivit avocatului Radu Florian, acel preș 'era obligatoriu a fi ținut ca probă', dar acest lucru nu s-ar fi întâmplat.
'Probabil că și acesta este unul dintre motivele pentru care se insistă așa de mult pe o condamnare dată pe niște expertize medicale, unde, în loc să ne spună ceva cu certitudine, ne spune 'cel mai probabil s-a întâmplat așa' și acele expertize medico-legale, care inclusiv au contradicții între ele cu privire la cum se putea provoca moartea victimei, dar se încearcă a se opri aici tot, repet, pentru ceea ce pare a fi o greșeală (faptul că preșul nu a fost depus ca probă de anchetatori - n.r.)', a declarat avocatul.
El a adăugat că este convins că preșul respectiv s-a pierdut, 'din greșeală sau cu intenție'.
Avocatul a mai solicitat instanței, la termenul de miercuri, referatul de arestare preventivă al fostei partenere a lui Adrian Kreiner, Adriana Viliginschi, acuzată de procurori de complicitate la omor calificat, în cazul crimei din iunie 2024, când o femeie de afaceri din Sibiu a fost ucisă de fiica sa, cu ajutorul unei asistente medicale, pentru a pune mâna pe averea de peste un milion de euro a acesteia.
Potrivit procurorilor, Adriana Viliginschi ar fi sfătuit autoarea, printre altele, cu privire la combinația de sedative care ar induce victimei o stare comatoasă, ușurând asfixierea sa ulterioară.
Avocatul Radu Florian a subliniat că în ambele dosare este vorba despre o victimă sufocată. El a adăugat că hipoxia în cazul decesului lui Adrian Kreiner putea să apară după patru minute de lipsă de oxigen.
'Adriana Viliginschi a stat mai mult de patru minute (lângă Adrian Kreiner, după părăsirea imobilului de către cei trei inculpați - n.r.). A avut un comportament total neexplicabil (...) Ea a invocat o stare de stres, de șoc, însă raportat la cea de-a doua faptă care a apărut, eu am îndoieli', a mai spus avocatul, făcând referire la perioada scursă între momentul în care cei trei bărbați au părăsit vila omului de afaceri și momentul în care polițiștii sibieni au ajuns la victimă.
Potrivit celor prezentate de procuror în fața Tribunalului Sibiu, când a fost admisă propunerea de arestare a celor trei inculpați, a rezultat că în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2023, persoane necunoscute au pătruns prin efracție în curtea imobilului și ulterior în interiorul casei unde se afla omul de afaceri, împreună cu fiica sa și partenera sa.
'Asupra persoanei vătămate, care se afla la parterul locuinței, au fost exercitate multiple acte de violență la nivelul capului, trunchiului, precum și membrelor, după care a fost legată cu mâinile la spate și posibil sufocată cu un covor, persoana vătămată fiind descoperită de organele de poliție la ora 03:04 în stare de inconștiență cu pulsul foarte scăzut, fiind necesară efectuarea manevrelor de resuscitare care au fost începute de către organele de poliție și continuate de către echipajul medical', se arată într-un document al CA Alba Iulia.
Doi dintre cei trei bărbați acuzați că l-au ucis pe omul de afaceri sibian, Minae Marian-Cristian și Ghiță Laurențiu, au fost condamnați, în noiembrie 2025, de către Tribunalul Alba la închisoare pe viață pentru omor calificat, iar cel de-al treilea, Costinel Cosmin Zuleam, a primit o condamnare de 30 de ani de închisoare.
Cei trei inculpați sunt obligați, în solidar, la plata sumei de 33.644 de lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 150.000 de euro cu titlu de daune morale în favoarea fostei partenere a omului de afaceri. Totodată, aceștia sunt obligați, în solidar, la plata sumei de 300.000 de euro cu titlu de daune morale în favoarea fiicei omului de afaceri. Aceasta va primi, la rămânerea definitivă a hotărârii, în calitate de moștenitoare legală, cele 16 ceasuri furate de inculpați de la omul de afaceri ucis. AGERPRES / (AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Caraș-Severin: Percheziții într-un dosar referitor la pescuitul ilegal, inclusiv prin curentare; sume de bani, confiscate
O cantitate de 374 de kilograme de pește, 5.500 de euro și 22.000 de lei, precum și un aparat care ar fi fost folosit pentru pescuit prin curentare, au fost ridicate, luni, de polițiștii din Moldova Nouă în urma a șase percheziții efectuate la persoane bănuite că ar fi încălcat legislația în domeniul pescuitului, a informat Inspectoratul de Poliție Județean
CA Alba Iulia a dispus internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică și a revocat măsura arestării
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a dispus, luni, internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, 'până la însănătoșire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii', și a revocat măsura arestării preventive a acestuia.
VIDEO Călin Georgescu, scos în cătușe din sediul DIICOT
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri. Înconjurat de mascați și jurnaliști pe treptele din fața sediului DIICOT, George
Omul de afaceri Ionel Rusen, reținut în dosarul lui Georgescu (surse)
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Ionel Rusen este complice cu Georgescu în schema de înșelăciune, în care parte vătămată este omul de afaceri Răzvan Leu. AGERPRE
UPDATE Călin Georgescu, reținut de procurori (surse)
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Conform surselor citate, Georgescu nu a dorit să dea declarații în fața anchetatorilor.
ICCJ: Experții judiciari pot contesta hotărârile instanțelor prin care li s-a refuzat majorarea onorariului
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că experții judiciari pot ataca în instanță deciziile instanțelor care refuză să le majoreze onorariile. Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept a stabilit că expertul judiciar are calitatea procesuală activă de a declara cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care i
Călin Georgescu - adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune. Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineața și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziții. Procurorii au stat mai bine de șase ore la locuința
O legitimație 'diplomatică' suspectă, găsită în casa lui Georgescu (surse)
O legitimație 'diplomatică' pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. 'Legitimația' este intitulată 'DIPLOMATIC ID' - Order of Malta, Sovereign Order Hospitalliers of Saint
Aparat de bruiaj, găsit în mașina lui Georgescu (surse)
Anchetatorii au găsit un aparat de bruiaj în mașina lui Călin Georgescu, care îi permitea fostului candidat la Președinție să nu fie înregistrat în timp ce poartă diverse conversații, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Conform surselor, este vorba de un aparat de bruiaj (rabbler), folosit pentru a bloca ascult
Percheziții DNA în vămile Siret și Racovăț, dar și la Sectorul Poliției de Frontieră Dorohoi (oficial)
Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat, luni, 54 de percheziții în județele Botoșani, Suceava, Neamț și Iași, într-un dosar de corupție, potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA. Sursa citată arată că cercetările au loc într-o cauză penală ce vizează
Zeci de susținători ai lui Călin Georgescu - la DIICOT; măsuri de siguranță dispuse de Jandarmerie
Zeci de susținători ai fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu s-au strâns, luni, în fața sediului central al DIICOT din Capitală, iar pentru gestionarea situației Jandarmeria Capitalei a dispus măsuri de ordine și siguranță publică. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei transmis AGERPRES, pentru si
Procurorii DIICOT au solicitat informații din patru țări în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu (surse)
Procurorii DIICOT au solicitat informații din Letonia, Italia, Marea Britanie și Elveția în dosarul în care este vizat pentru înșelăciune fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni, în timp de se îndrepta
Plângerea penală aflată la dosarul DIICOT care îl vizează de Călin Georgescu, asumată de un om de afaceri din Buzău
Omul de afaceri Răzvan Leu, din județul Buzău, a confirmat luni că este persoana care a formulat plângerea penală aflată la baza dosarului instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), care îl vizează pe fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu.
Percheziții DNA în punctele de trecere a frontierei Siret, Racovăț și Dorohoi (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, luni, percheziții în Vămile Siret, Racovăț și Dorohoi, într-un dosar în care se investighează fapte de corupție comise de vameși, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, descinderile din acest caz au loc în 54 de locații din județel
Un intermediar din dosarul lui Georgescu a ajuns la DIICOT
Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a ajuns luni la sediul DIICOT, unde va fi audiat în legătură cu acuzațiile de înșelăciune la adresa fostului candidat la Președinție. Este vorba de Ion Negoescu, cel care i-a făcut legătura lui Georgescu cu Răzvan Leu, un om de afaceri din Buzău, păgubit în dosar.








