Un vicepreşedinte al ANRP - audiat la DNA (surse)
Un vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi mai multe persoane sunt audiaţi, joi seară, la DNA într-un dosar de corupţie, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Conform surselor citate, joi, procurorii anticorupţie au efectuat percheziţii la sediul ANRP. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin
Cătălin Predoiu va avea o întâlnire cu grefierii
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat că în cursul zilei de vineri va avea o întâlnire cu grefierii. "Deja este programată de două - trei zile o întâlnire cu grefierii vineri, la Ministerul Justiţiei. Vom fi deschişi spre dialog. Am avut o relaţie bună cu grefierii în ceea ce priveşte politica legislativă şi t
Carmen Dan, citată la DIICOT în dosarul '10 august' (surse)
Fostul ministru de Interne Carmen Dan este citată vineri la DIICOT pentru a fi audiată, în calitate de martor, în dosarul privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Procurorii DIICOT au reluat audierile în dosarul privind intervenţia în forţă a jand
Buzău: Aproape 40 de sancţiuni contravenţionale pentru comercializarea ilegală de brazi de Crăciun
Poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul IPJ Buzău au dispus confiscarea a peste 150 de brazi comercializaţi ca pomi de Crăciun şi au aplicat 38 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 18.000 de lei, în urma controalelor efectuate în această săptămână, informează Biroul de presă a
Dâmboviţa: Percheziţii la persoane bănuite de infracţiuni la Codul Silvic; 16 conduse la audieri, 3 reţinute
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa au efectuat 10 percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni la Codul Silvic, 16 persoane fiind conduse la audieri, a informat, joi, IPJ Dâmboviţa. Prejudiciul stabilit în cauză este de aproximativ 30.800 de lei.
Argeş: Un bărbat care s-a opus imobilizării şi i-a atacat pe poliţişti a fost arestat preventiv
Un bărbat de 37 de ani din localitatea argeşeană Teiu, care s-a opus imobilizării şi i-a atacat pe poliţişti, a fost arestat preventiv, joi, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Incidentul în urma căruia a fost dispusă măsura preventivă a avut loc în data de 18 noiembrie, când suspectu
Aurelian Bădulescu, audiat în dosarul 10 august: #Rezist este creaţia dreptei; intervenţia este creaţia stângii
Viceprimarul Aurelian Bădulescu a declarat, joi, după audierea sa la DIICOT, că mişcarea #Rezist este creaţia dreptei, iar intervenţia jandarmilor din data din 10 august 2018 este creaţia stângii. "#Rezist este creaţia dreptei. Intervenţia este creaţia stângii. Resursele şi modul în care fen
CCR: Interesul superior al copilului poate să reclame ca tatăl condamnat să rămână în libertate (motivare)
Interesul superior al copilului poate să reclame ca tatăl condamnat să rămână în libertate, arată Curtea Constituţională în motivarea deciziei prin care a stabilit că este neconstituţională soluţia legislativă ce exclude posibilitatea ca bărbatului condamnat care are un copil mai mic de un an să-i fie amânată executarea pedepsei. "
DGPMB: Bărbat, arestat preventiv; avea suspendat dreptul de a conduce şi este acuzat de vătămare corporală din culpă
Un bărbat de 22 de ani, din Bucureşti, a fost arestat preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor şi conducerea unui ehicul având acest drept suspendat, anunţă DGPMB. În fapt, pe parcursul acestui an, bărbatul a fost surprins de şa
Aurelian Bădulescu, la DIICOT: Declaraţia pe care o voi da la instanţă va lămuri ce s-a întâmplat pe 10 august
Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a afirmat, joi, că declaraţia pe care o va da procurorilor va aduce multe noutăţi dosarul despre evenimentele din 10 august, iar la instanţă va lămuri "întru totul cine şi ce şi-a dorit să se întâmple" în acea zi. "Cu siguranţă, discuţia de astăzi va aduce multe noutăţi în a
ANI a constatat conflict de interese administrativ pentru un director de la Spitalul ''Prof. Dr. Alexandru Obregia''
Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate sau conflict de interese de natură administrativă în cazul a patru persoane, printre acestea aflându-se şi Eduard Petru Moţoescu, membru în comitetul director - director medical - în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" Bucureşti.
DIICOT: Şase persoane reţinute în dosarul privind fraudarea examenelor de licenţă şi master de la Universitatea Spiru Haret
Şase persoane au fost reţinute într-un caz de fraudare a examenelor de licenţă şi master de la Universitatea Spiru Haret, urmând să fie prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, a informat, joi, DIICOT. Procurorii au făcut, miercuri, 76 de
Timiş: Patronul firmei de deratizare care a produs tripla tragedie din strada Mioriţa, în arest la domiciliu
Patronul firmei de deratizare care a produs tripla tragedie din strada Mioriţa din Timişoara în urmă cu o lună, Buţă Ioan Sorin, a fost plasat în arest la domiciliu, după ce magistraţii Tribunalului Timiş au admis contestaţia formulată de acesta împotriva prelungirii măsurii arestării preventive cerută de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.
CAB respinge cererea de extrădare a profesoarei de origine turcă
Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, cererea autorităţilor din Turcia privind extrădarea unei profesoare de origine turcă care predă limba engleză la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti (ICHB). Decizia nu este definitivă. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că procurorul de şedinţă a pledat împotriva e
Forumul Judecătorilor: Alimentarea unui conflict artificial oferă muniţie persoanelor ce nu doresc un stat de drept
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România (FJR) precizează, miercuri, cu privire la posibila eliminare a pensiilor de serviciu a judecătorilor şi procurorilor, că "alimentarea unui conflict artificial şi inutil oferă muniţie exclusiv acelor persoane care nu doresc un stat de drept, o magistratură independentă". "O astfel de măsură nesoco