DGA: Doi agenţi de poliţie din Argeş - trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie
Doi agenţi de poliţie din judeţul Argeş au fost trimişi în judecată, alături de alţi trei inculpaţi, într-un dosar ce vizează săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, a anunţat, vineri, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA). Potrivit unui comunicat al DGA transmis AGERPRES, trimiterea în judecată a fost dispusă de un procuror de la Parch
Olt: Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu rămân în arest preventiv
Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu rămân în arest preventiv, potrivit încheierii pronunţate vineri, la Tribunalul Olt, unde cei doi au avut termen privind verificarea măsurilor preventive, măsura putând fi contestată în 48 de ore de la comunicare. Conform unui comunicat al Tribunalului Olt, postat vineri pe pagina instanţei, pe
Olt: Apărătorii au cerut instanţei arest la domiciliu pentru Dincă şi control judiciar pentru Risipiţeanu
Apărătorii lui Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu au cerut, vineri, la Tribunalul Olt, unde a fost termen pentru verificarea măsurilor preventive în cazul celor doi, arest la domiciliu pentru Dincă şi control judiciar pentru Risipiţeanu, însă cel din urmă a spus că nu vrea control judiciar, deoarece "nu are bani" să se întoarcă acasă.
Interviuri la MJ/Albani: Numărul redus de procurori şi fluctuaţia de personal - printre punctele slabe ale DIICOT
Ioana Bogdana Albani, care candidează la şefia Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a afirmat, vineri, că a identificat printre punctele slabe ale instituţiei numărul redus de procurori şi fluctuaţia de personal. "Am identificat ca un punct slab numărul redus de procurori, fluctuaţia de personal, volu
Interviuri la MJ/Niţă (candidat la şefia DIICOT) despre un dosar instrumentat de el: Riscam să devenim groapa de gunoi a Europei
Teodor Niţă, candidat la şefia Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a afirmat, vineri, că este necesară modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte Garda de Mediu, pentru a i se da competenţă de efectuare a urmăririi penale în colaborare directă cu procurorul pe infracţiuni de mediu. ''
Instanţa supremă nu e de acord cu reabilitarea lui George Becali
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea depusă de George Becali, prin care omul de afaceri solicita să fie reabilitat, el având mai multe interdicţii după ce şi-a executat pedeapsa cu închisoarea. "Respinge cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul Becali George. Obligă petentul la plata sumei de 200 lei,
Timiş: Femeie care vindea autoturisme închiriate, trimisă în judecată; prejudiciul depăşeşte 1,3 milioane de lei
O femeie care vindea autoturisme închiriate de la diferite societăţi comerciale şi care a fost arestată preventiv anul trecut a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru înşelăciune şi alte infracţiuni, prejudiciul depăşind 1,3 milioane de lei. "Procurorii au dispus trimiterea &ici
Olt: Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu vor fi prezentaţi instanţei pentru verificarea măsurilor preventive
Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu, ambii trimişi în judecată în stare de arest preventiv, vor fi prezentaţi vineri la Tribunalul Olt pentru verificarea măsurilor preventive. Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete - Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu - în locuinţa sa din Caracal şi a fost trimis în judecată
Olt: Fiul lui Sile Cămătaru a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile
Fiul lui Sile Cămătaru, Albert-Florian Balint, a fost pus joi sub control judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul fără permis şi refuzul de a-i fi recoltate probe biologice, după ce în luna decembrie a fost prins la Găneasa, pe DN 65, conducând un autoturism fără permis iar la testarea cu aparatul Dru
CSM: Adunările Generale al judecătorilor şi procurorilor - convocate pentru puncte de vedere privind pensia de serviciu
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că Adunările Generale al judecătorilor şi procurorilor au fost convocate la data de 21 ianuarie pentru formularea unor puncte de vedere privind "iminenta abrogare" a pensiei de serviciu. "În data de 16 ianuarie 2020, Secţia pentru judecători a hotărât convocarea Adunărilor Generale ale
Ministerul Justiţiei începe interviurile cu candidaţii la şefia DIICOT
Cei cinci candidaţi care au îndeplinit condiţiile de participare la selecţia pentru numirea procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) susţin, vineri, interviurile la Ministerul Justiţiei. Este vorba despre Teodor Niţă, Ioana Bogdana Albani, Elena-Giorgiana Hosu, Viorel Badea şi
Interviuri la MJ/Nistor Călin: S-au făcut şi erori, dar în mod concret DNA şi-a îndeplinit menirea
Procurorul-şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Nistor Călin, a admis joi că au existat şi erori în activitatea procurorilor anticorupţie, dar a afirmat că, în ansamblu, instituţia "şi-a îndeplinit menirea". "Noi nu putem nega că au existat greşeli individuale săvârşite de procurori din cadrul Direcţiei Naţi
Galaţi: Dosar penal deschis de poliţişti, după ce un câine a fost împuşcat în gură
Poliţiştii din oraşul Târgu Bujor au deschis un dosar penal pentru mai multe infracţiuni, după ce un câine a fost împuşcat în gură, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, Gabriela Costin. Potrivit acesteia, poliţiştii s-au autosesizat în urma incidentului şi au demarat de urgenţă
Interviuri la MJ/Procurorul Ionuţ Botnaru şi-a retras candidatura la funcţia de procuror-şef al DNA
Procurorul Ionuţ Botnaru, unul dintre cei cinci candidaţi admişi la interviurile de la Ministerul Justiţiei pentru funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi-a retras candidatura. "Noi urma să ne continuăm activitatea cu interviul domnului Ionuţ Botnaru, dar vreau să vă fac cunoscut că am în faţă o solicitare a domnului Botnaru, o inform
Prahova: Tânără, însărcinată în luna a noua, găsită decedată; Poliţia a deschis dosar penal
Poliţia a deschis un dosar penal după ce o tânără în vârstă de 28 de ani din localitatea Ariceştii Rahtivani, însărcinată în luna a noua, a fost găsită decedată în locuinţa sa, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova. "La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare, ocazie cu care s-a constatat că