logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

DNA a clasat dosarul EADS

Imagine din galeria Agerpres

Procurorii DNA au clasat dosarul EADS, în care au fost efectuate cercetări în legătură cu posibile fapte de corupţie săvârşite la încheierea contractului de 750 milioane euro privind securizarea frontierelor.

"La data de 5 noiembrie 2018, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au dispus clasarea dosarului penal la care faceţi referire (EADS - n.r.), conform art. 16 alin 1, lit. b (fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege) şi c (nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea) din Codul de procedură penală", se arată într-un răspuns al DNA transmis AGERPRES.

DNA susţine că, în urma cercetărilor, nu au reieşit probe privind săvârşirea unor fapte de corupţie în dosarul EADS, fiind invocată şi o decizie a Curţii Constituţionale privind abuzul în serviciu.

"Considerentele pe care s-a întemeiat această soluţie au avut la bază faptul că în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au reieşit probe din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pretins a fi săvârşite întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor de corupţie şi asimilate celor de corupţie reţinute cu ocazia începerii urmăririi penale faţă de faptă (in rem). De asemenea, nu au fost constatate încălcări ale dispoziţiilor legislaţiei primare (având în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale) în ceea ce priveşte procedura de încheiere a contractelor privind realizarea studiului de fezabilitate şi realizarea sistemului integrat privind frontiera de stat a României", explică DNA.

Iniţial, procurorii au efectuat cercetări în legătură cu mari sume care ar fi fost primite ca mită de oficiali români în schimbul acordării unui contract companiei EADS, în anul 2004, privind Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat (MAI SISF), în valoare de 534 milioane euro, extins în anul 2009 cu 200 milioane euro.

Conform unor informaţii apărute în presă, cercetările în dosarul EADS i-au vizat pe foştii miniştrii de Interne Marian Săniuţă, Vasile Blaga şi Dan Nica.

Ulterior, în anul 2015, DNA a extins cercetările cu privire la implicarea firmei Fujitsu Siemens Computers, deţinută de omul de afaceri Claudiu Florică, unul dintre denunţătorii din dosarul Microsoft. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 16

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Justitie si interne 18-04-2025 15:26

Predoiu: Combaterea traficului de droguri - prioritate clară a MAI; lupta este dusă cu fermitate și rezultate concrete

Combaterea traficului de droguri este 'o prioritate clară' a Ministerului Afacerilor Interne, iar lupta este dusă 'cu fermitate' și 'rezultate concrete', a transmis vineri ministrul Cătălin Predoiu, potrivit unui comunicat de presă al MAI remis AGERPRES. 'Deși nu am vorbit public până acum despre această tragedie, sunt profund

Justitie si interne 18-04-2025 13:05

Poliția Română: 23 de grupuri infracționale organizate destructurate în primele trei luni ale anului

Polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate au desfășurat în primele trei luni ale anului peste 400 de acțiuni operative, în urma cărora au fost destructurate 23 de grupuri infracționale organizate, formate din 173 persoane. Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române transmis vineri AGERPRES, în cadrul dosa

Justitie si interne 17-04-2025 17:22

'Maru' - arestat preventiv, după moartea prietenului său de la o supradoză de metadonă

Tribunalul București a dispus joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Tudor Duma, zis 'Maru', după ce prietenul său de 20 de ani, Rareș Ion, cunoscut sub porecla de 'Castron', a murit în urmă cu două zile de la o supradoză de metadonă. Tudor Duma este acuzat de procurorii DIICOT că i-a pus la dispoziție lui Rareș

Justitie si interne 17-04-2025 12:58

Constanța: Directorul DSVSA Tulcea, arestat preventiv pentru luare de mită

Directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Tulcea, Mitică Tuchilă, a fost arestat preventiv pentru luare de mită, după ce ar fi pretins 50.000 de euro reprezentantului unei firme, au informat, joi, procurorii anticorupție. Conform sursei citate, procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Ser

Justitie si interne 17-04-2025 10:28

Arad: Un pescar prins cu un somn de 40 de kilograme în barcă, amendat cu 10.000 de lei

Un bărbat din Arad care a fost prins de autorități că avea în barcă un somn de 40 de kilograme, deși este perioadă de prohibiție, a fost amendat cu 10.000 de lei, în timp ce peștele a fost eliberat în apele Mureșului. Pescarul a fost prins în timpul unei acțiuni desfășurate de polițiștii din Săvârșin, reprezentanț

Justitie si interne 17-04-2025 09:43

Arad: Zece străini, scoși din țară sub escortă și cu interdicție de a reveni cinci ani

Zece persoane din Nepal, Bangladesh, Sri Lanka și Ghana, care se aflau în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad, au fost scoase din țară sub escortă, după ce fie au fost prinse încercând să treacă ilegal granița, fie erau în ședere ilegală în România. Potrivit unui comunicat de

Justitie si interne 17-04-2025 07:43

'Maru' - reținut de DIICOT, după moartea prietenului său de la o supradoză de metadonă

Tudor Duma, zis 'Maru', a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat că i-ar fi dat droguri tânărului de 20 de ani care a murit în urmă cu două zile de la o supradoză de metadonă. 'La data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 21 de ani, recidivis

Justitie si interne 16-04-2025 21:00

Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN; el a atacat autorizația pentru construirea unui hotel

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunță că a dat în judecată Ministerul Apărării și că a atacat autorizația de construire pentru un hotel 'cu circuit închis' care ar urma să fie edificat în Drumul Taberei. 'Ministerul Apărării și-a dat singur autorizație de construire pentru terenul de vizavi de parc, î

Justitie si interne 16-04-2025 18:41

Gorj: Tânăr arestat preventiv pentru trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de risc și de mare risc

Un tânăr de 28 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, acesta fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni, printre care trafic de persoane, proxenetism și trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Mirun

Justitie si interne 16-04-2025 17:31

Prezidențiale2025/CAB amână pentru joi pronunțarea în două procese privind conflictul dintre USR și Lasconi

Curtea de Apel București a amânat pentru joi pronunțarea unei soluții pe contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. De asemenea, instanța a amânat cu o zi pronu

Justitie si interne 16-04-2025 16:48

MJ: Marinescu a discutat cu reprezentanții conducerii Curții de Apel Paris despre progresele în sfera cooperării judiciare

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanții conducerii Curții de Apel Paris și ai conducerii Parchetului de pe lângă această instanță, context în care au discutat despre progresele realizate până în prezent în sfera cooperării judiciare și au fost analizate direcțiile concrete de consolidare

Justitie si interne 16-04-2025 16:22

Femeia din București prinsă de trei ori conducând haotic și fără permis era dealer de droguri

Femeia de 33 de ani prinsă de trei ori conducând haotic pe străzile din Capitală și fără permis de conducere valabil a fost reținută de DIICOT pentru trafic de droguri și va fi dusă în instanță cu propunere de arestare preventivă. În zilele de 3, 4 și 13 aprilie, femeia a fost prinsă de un polițist de la Secția 18 din Capital

Justitie si interne 16-04-2025 15:57

Timiș: Serviciul de Investigare a Criminalității Economice al IPJ verifică situația de la Colegiul Tehnologic de Vest

Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Timiș efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt, în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la faptul că în internatul Colegiului Tehnologic de Vest din Timișoara ar fi fost cazate și alte persoane în afară de elevi.

Justitie si interne 16-04-2025 15:16

Cluj: 11 persoane reținute de polițiști pentru violarea unei minore de 13 ani

Un număr de 11 persoane au fost reținute de polițiști, dintre care șapte au fost arestate, pentru violarea unei minore de 13 ani. 'Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej - Secția 5 Poliție Rurală Dej, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej au documentat și instrumentat un dosar penal ce vizează infracțiunea

Justitie si interne 16-04-2025 14:53

Iași: Morel Bolea, trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de minori

Fondatorul agenției de modelling Kasta Morrely din Iași și al organizației neguvernamentale Eurodemos, Morel Bolea, în vârstă de 66 de ani, a fost trimis în judecată pentru trafic de minori. 'Prin rechizitoriul din data de 15 aprilie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Tero