logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Jason Priestley

Image

Actor, regizor şi fost pilot de raliu, Jason Priestley a întruchipat timp de un deceniu personajul Brandon Walsh din serialul pentru adolescenţi ''Beverly Hills, 90210'' (1990-2000). Despărţirea de acest rol a reprezentat un punct de cotitură pentru cariera sa, după cum a mărturisit chiar el, dar a reuşit să se reinventeze şi să-şi găsească un nou drum în această industrie.

Jason Priestley s-a născut la 28 august în Vancouver, Canada. Avea doar 17 ani când s-a mutat în L.A. şi a ajuns să împartă un apartament cu viitorii actori Bernie Coulson şi Brad Pitt. El şi Pitt au dus vieţi destul de separate, în afară de concursurile ''cine poate rezista cel mult fără duş şi bărbierit'', care se terminau de obicei atunci când unul din ei avea o probă pentru o slujbă, altfel Pitt câştiga întotdeauna, potrivit istorisilor făcute de Priestley în emisiunea ''Kelly & Mark'', difuzată de ENews. Totuşi, "ne susţineam foarte mult unul pe celălalt", a mai spus actorul.

În 1988, Priestley s-a mutat înapoi în Vancouver pe fondul unei greve WGA (Writers Guild of America), dar în 1989 a obţinut un rol în sitcom-ul ''Sister Kate''. Serialul a durat doar un sezon, dar a urmat rolul care i-a schimbat viaţa - Brandon Walsh din ''Beverly Hills, 90210'', care a avut premiera în 1990. În 1993 şi 1995, actorul a fost nominalizat la Globurile de Aur pentru rolul său din serial, potrivit www.imdb.com. În plus, în cei zece ani ai producţiei, Jason Priestley a ajuns să şi regizeze 15 episoade din serial, iar mai târziu a devenit producător executiv.

''Când s-a terminat această producţie, nu m-am resetat suficient de repede şi a fost o perioadă dificilă pentru mine'', declara Jason Priestley în emisiunea ''Reinventing Jason Priestley: Life after 90210 and his latest project'', difuzată de CBS News. ''Aveam 29 de ani şi, fiind tânăr, îmi stabilisem anumite ţeluri. Voiam să fiu un actor activ, să fiu un actor de succes, voiam faimă, avere, tot ce implică asta. (...) Cumva stăteam şi aşteptam să sune telefonul.'' Totuşi, după o perioadă, la 32-33 de ani, actorul a reuşit să-şi recalibreze aşteptările: ''Mi-am stabilit o nouă ţintă - să fac o nouă producţie, o producţie pentru adulţi, aclamată de critici cel puţin în America de Nord sau chiar în lume. Asta îmi doream. (...) În cele din urmă am ajuns la 'Call Me Fitz'. (...) A fost o îndepărtare mare pentru mine, Jason Priestley, de personajele pe care audienţa mea de bază le văzuse până atunci. Şi toată experienţa aceasta a reprezentat un punct de cotitură pentru cariera mea.''

În 2011, a câştigat premiul pentru interpretare masculină în cadrul Canadian Comedy Awards pentru rolul din serialul ''Call Me Fitz'' (2010-2013). Totodată, serialul a fost recompensat în 2015 cu premiul pentru cel mai bun serial de comedie în cadrul Canadian Screen Awards.

Filmul ''Cas & Dylan'' (2013), regizat de Jason Priestley, s-a bucurat de aprecierea juriilor de festival, fiind recompensat cu premii la L.A. Comedy Film Festival and Screenplay Competition, Toronto International Film Festival, Newport Beach Film Festival, San Diego Film Festival şi Whistler Film Festival, potrivit www.imdb.com.

În 2019, a participat la ''reboot-ul'' ''BH90210'', o miniserie de ficţiune, cu şase episoade, despre actorii care repornesc showul TV de succes în care au jucat în urmă cu 29 de ani, timp de 10 ani.

A mai jucat în serialele ''Haven'' (2011-2015), ''Wishenpoof'' (2015-2018), ''Raising Expectations'' (2016), ''Detectivi particulari'' (2016-2021), ''Börje - The Journey of a Legend'' (2023).

În prezent, poate fi urmărit în serialul cu detectivi ''Wild Cards'' (2024).

Recent, a regizat un documentar care spune povestea fostului patron al echipei de hockey Toronto Maple Leafs, Harold Ballard. Documentarul ''Offside: The Harold Ballard Story'' (2023) prezintă cum jucătorii, jurnaliştii sportivi şi foştii angajaţi îl descriu pe Ballard ca pe un bărbat căruia nu-i plăcea nimic mai mult decât distracţia, încasări maxime şi atenţia oricui îl asculta.

Jason Priestley a apărut în peste 120 de producţii, a regizat 38 şi a fost producător pentru 14, potrivit www.imdb.com. În 2016, a primit o stea pe Canada Walk of Fame.

Într-un interviu acordat publicaţiei The Mirror, publicat pe 17 august, actorul a vorbit despre impactul pe care l-a avut moartea foştilor colegi din ''Beverly Hills, 90210'' şi prieteni Luke Perry şi Shannen Doherty asupra modului în care îşi trăieşte viaţa. Perry a murit în martie 2019, la vârsta de 52 de ani, după ce a suferit un accident vascular cerebral, iar Doherty a murit în iulie 2024, la vârsta de 53 de ani, după o luptă cu cancerul. "M-a făcut să mă gândesc la propria mea mortalitate. M-am trezit de ziua mea de 50 de ani şi mi-am dat seama că deja trăisem cea mai mare parte a vieţii mele", a mărturisit actorul, fost pilot de raliu cu un accident grav la activ în 2002. Priestley a împlinit 50 de ani în august 2019, la câteva luni după moartea lui Perry. El a mai spus că el şi foştii săi coprotagonişti din ''Beverly Hills, 90210'' menţin activ un grup WhatsApp şi se bucură să se reunească la evenimente, notează https://people.com/.

Este căsătorit din 2005 cu Naomi Lowde-Priestley şi au împreună doi copii. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.imdb.com

Afisari: 66

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Documentare 13-06-2025 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 iunie

Este a 164-a zi a anului 2025. Au mai rămas 201 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 01 m. Luna răsare la 23 h 20 m și apune la 06 h 46 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Suzana Cristache Drăgan)

Documentare 12-06-2025 16:18

Radu Stroe, fost ministru al Afacerilor Interne, a încetat din viață (fișă biografică)

Fostul ministru al Afacerilor Interne Radu Stroe a încetat din viață, a anunțat, la 12 iunie 2025, Partidul Național Liberal, într-un mesaj transmis pe rețeaua de socializare

Documentare 12-06-2025 10:00

12 iunie - Ziua internațională împotriva exploatării prin muncă a copiilor

Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor a fost lansată de către Organizația Internațională a Muncii (OIM) în 2002. Anual, ziua de 12 iunie este dedicată combaterii exploatării prin muncă a copiilor, pentru a atrage atenția asupra extinderii globale a fenomenului și asupra eforturilor necesare pentru a îl elimina, scrie site-ul

Documentare 12-06-2025 07:45

CITATUL ZILEI

''S-a autointitulat liberal, democrat, naționalist - până când a abandonat cu totul etichetele politice. De ce? Oare aceste etichete nu se potrivesc cu complicata politică a Rusiei? Oare pentru că el se simte 'acasă printre străini, și străin printre ai lui', așa cum arde de nerăbdare s-o spună atunci când este întrebat despre identita

Documentare 12-06-2025 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 iunie

Ortodoxe Sf. Cuvios Onufrie cel Mare și Petru Atonitul Greco-catolice Sf. cuv. Onofrei; Sf. cuv. Petru de la Athos Romano-catolice Sf. Gaspar, pr. Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare este pomenit în calendarul creștin ortodox la 12 iunie.

Documentare 12-06-2025 07:00

Consiliul Justiție și Afaceri Interne al UE: pe agendă, Schengen, migrație, aderarea la CEDO (12-13 iunie)

Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene (UE) se reunește în zilele de 12 și 13 iunie 2025, subiectele de discuție fiind, între altele aderarea UE la CEDO, combaterea traficului de droguri și a criminalității organizate, Parchetul European, migrația, spațiul Schengen, strategia europeană de securitate internă (ProtectEU) etc, conform

Documentare 12-06-2025 05:31

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 iunie

Este a 163-a zi a anului 2025. Au mai rămas 202 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 01 m. Luna răsare la 22 h 38 m și apune la 05 h 46 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Suzana Cristache Drăgan)

Documentare 11-06-2025 11:00

DOCUMENTAR: Caricaturistul Ștefan Popa - Popa's împlinește 70 de ani (11 iunie)

Caricaturistul Ștefan Popa - Popa's este unul dintre cei mai prestigioși reprezentanți ai artei plastice contemporane. Realizările sale de excepție în domeniul graficii, precizia și viteza cu care captează esența unei figuri, l-au impus drept cel mai rapid caricaturist din lume, recordul său fiind omologat de Cartea Recordurilor, în 1995, când a realiza

Documentare 11-06-2025 10:43

Summitul Ucraina-Europa de Sud-Est de la Odesa (11 iunie 2025)

La 11 iunie 2025 are loc, la Odesa, al patrulea Summit Ucraina-Europa de Sud-Est, la care participă și președintele României, Nicușor Dan, conform Administrației Prezidențiale.

Documentare 11-06-2025 10:00

Reuniunea juriului pentru desemnarea Premiului Prințesa de Asturia pentru Cercetare Tehnică și Științifică (11-12 iunie)

Juriul responsabil pentru acordarea Premiului Prințesa de Asturia pentru Cercetare Tehnică și Științifică din 2025 se reunește în zilele de 11 și 12 iunie, la Oviedo. Acesta este cel de-al șaptelea dintre cele opt premii internaționale conferite de Fundația Prințesa de Asturia în acest an, competiție aflată la cea de-a 45-a ediție. Întâlnirile vor ave

Documentare 11-06-2025 09:00

Summitul Inteligenței Artificiale, la Londra (11-12 iunie)

La 11-12 iunie 2025 se desfășoară, la Londra, Summitul Inteligenței Artificiale, important eveniment care aduce laolaltă cei mai importanți lideri din cele mai inovative afaceri și companii din tehnologia informației pentru a avea posibilitatea de a explora și de a discuta pe marginea aplicațiilor funcționale transformatoare din domeniul inteligenței artificiale, potrivit

Documentare 11-06-2025 08:00

11 iunie - Ziua Victoriei Revoluției de la 1848 și a Democrației Românești

Ziua Victoriei Revoluției de la 1848 și a Democrației Românești, instituită prin Legea nr. 27 din 10 ianuarie 2023, este celebrată la data de 11 iunie, potrivit site-ului https://www.cdep.ro/. La 11 iunie 1848 a fost recunoscut oficial guvernul revoluționar provizoriu al Țării Românești și a fost promulgată Procl

Documentare 11-06-2025 07:45

CITATUL ZILEI

''Este bine de știut că o grămadă de lucruri socotite firești generații la rând s-au dovedit, până la urmă, profund greșite. Și trebuie să le fim recunoscători oamenilor de știință pentru că nu ne lasă să trăim în orbirea simțului comun. Grație lor a trebuit să acceptăm că noi, pământenii, locuim pe o bilă care se rotește fără să cădem î

Documentare 11-06-2025 07:30

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 iunie

Ortodoxe Sf. Ap. Bartolomeu și Barnaba; Sf. Ier. Luca, arhiepiscopul Crimeei; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Axion estin Greco-catolice Sf. ap. Bartolomeu și Barnaba Romano-catolice Ss. Barnaba, ap.; Ioan de Facundo, pr.; Fer. Iolanda, călug. R.

Documentare 11-06-2025 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 iunie

Este a 162-a zi a anului 2025. Au mai rămas 203 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 00 m. Luna răsare la 21 h 46 m și apune la 04 h 56 m. Lună plină la 10 h 44 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea)