Iranul îndeamnă Washingtonul şi Londra să oprească ''războiul'' împotriva Yemenului

Iranul a făcut luni apel către SUA şi Marea Britanie să "oprească imediat războiul" împotriva Yemenului după loviturile ce i-au vizat pe rebelii houthi yemeniţi care lansează atacuri împotriva navelor comerciale în Marea Roşie, relatează AFP.
"Avertizăm Statele Unite şi Regatul Unit că trebuie să oprească imediat războiul împotriva Yemenului", a declarat ministrul de externe iranian, Hossein Amir-Abdollahian, în cursul unei conferinţe de presă cu omologul său indian, Subrahmanyam Jaishankar, la Teheran.
El a precizat că "înalţi responsabili de la Sanaa", unde îşi au baza rebelii houthi, "ne-au declarat că, atât timp cât genocidul din Gaza va continua, ei vor împiedica trecerea navelor aparţinând regimului israelian sau a vaselor care navighează spre porturile israeliene".
Dar, a adăugat şeful diplomaţiei iraniene, aceşti responsabili "ne-au asigurat că nu vor provoca nicio perturbare a securităţii maritime" pentru alte nave.
Susţinuţi de Iran, rebelii houthi au efectuat în ultimele săptămâni - în semn de "solidaritate" cu palestinienii din Fâşia Gaza - numeroase atacuri cu drone şi rachete ţintind ruta prin Marea Roşie, itinerariu-cheie pentru traficul internaţional.
Ca ripostă, forţele americane şi britanice au lovit în ultimele zile poziţii ale houthi pe teritoriul Yemenului, amplificând temerile legate de o propagare regională a războiului între Israel şi Hamasul palestinian din Fâşia Gaza.
Jaishankar a exprimat "puternica îngrijorare a comunităţii internaţionale" faţă de această situaţie, care are "un impact direct asupra intereselor energetice şi economice ale Indiei".
În acelaşi timp, ministrul de externe iranian a declarat că SUA nu pot face apel la reţinere în timp ce susţin războiul Israelului în Fâşia Gaza, el făcând apel la o soluţie diplomatică la războiul din enclavă, potrivit Reuters.
Republica Islamică susţine gruparea islamistă palestiniană Hamas în războiul acesteia cu Israelul, iar Teheranul acuză SUA că sprijină ceea ce numeşte el crime israeliene în Gaza, notează agenţia britanică de presă.
Campania houthi urmează atacului fără precedent al Hamas împotriva Israelului în 7 octombrie, care a făcut circa 1.140 de morţi, în majoritate civili, potrivit unui bilanţ actualizat al AFP, în baza datelor făcute publice de autorităţile israeliene. Ca represalii, Israelul a jurat să distrugă Hamas, grupare islamistă aflată la putere în Fâşia Gaza din 2007, şi desfăşoară operaţiuni ce s-au soldat cu peste 24.000 de morţi, în majoritate civili, potrivit celui mai recent bilanţ publicat de Ministerul Sănătăţii controlat de Hamas.
Amir-Abdollahian a făcut de asemenea apel la Washington "să nu lege interesele de securitate şi naţionale ale SUA de soarta premierului israelian" Benjamin Netanyahu, "pe cale să cadă".
Preşedintele Joe Biden a calificat vineri forţele houthi din Yemen drept grupare "teroristă", după ce avioane de război, nave şi submarine americane şi britanice au lansat zeci de lovituri aeriene în Yemen în cursul nopţii de joi spre vineri. Miliţiile houthi au ameninţat cu "un răspuns puternic şi eficient".AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Panama va permite desfășurarea de militari americani în apropierea canalului (acord)
Panama va permite desfășurarea de trupe americane în zonele de acces și adiacente canalului, potrivit unui acord bilateral publicat joi de guvernul panamez, care exclude însă posibilitatea unor baze militare, notează AFP. Prezența trupelor americane în Panama este o problemă sensibilă în această țară din America Central
Al doilea portavion american a ajuns în Orientul Mijlociu
Al doilea portavion trimis de Statele Unite în Orientul Mijlociu pentru a proteja fluxurile comerciale a sosit la fața locului, a anunțat joi armata americană, care desfășoară în prezent o campanie intensă de lovituri împotriva rebelilor houthi din Yemen, transmite AFP. Potrivit unui mesaj pe X al Comandamentului Comun americ
VIDEO SUA: Musk prevede economii de 150 de miliarde de dolari, sub promisiunea inițială
Elon Musk a declarat joi că misiunea sa de a reduce cheltuielile federale ale Statelor Unite va permite economisirea a 150 de miliarde de dolari pe un an întreg, o sumă mai mică decât ambițiile sale inițiale, notează AFP. 'Sunt încântat să anunț că anticipăm economii de 150 de miliarde de dolari în anul fiscal
SUA: Ambasadoarea americană la Kiev rechemată de la post
Ambasadoarea Statelor Unite la Kiev, Bridget Brink, își va părăsi postul într-un moment în care președintele Donald Trump operează o apropiere de Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a confirmat joi Departamentul de Stat, notează AFP. Bridget Brink, diplomată de carieră, a fost numită de fostul președinte Joe Bid
Consultări 'pozitive' între Rusia și SUA la Istanbul, dar fără niciun acord concret
Rusia și SUA au purtat joi la Istanbul negocieri 'pozitive' pentru normalizarea relațiilor lor diplomatice, dar fără a ajunge la vreun acord concret, potrivit EFE. 'Noua rundă de consultări bilaterale la nivel de experți (...) s-a desfășurat într-o atmosferă pozitivă și a permis realizarea unor progrese în soluționarea problemelor ridic
CIJ: Sudanul acuză EAU că, prin susținerea rebelilor, sunt 'motorul' unui 'genocid' în Darfur
Sudanul a acuzat joi, la Curtea Internațională de Justiție (CIJ), Emiratele Arabe Unite (EAU) că sunt, printr-un presupus sprijin dat rebelilor, 'motorul' a ceea ce autoritățile de la Khartum califică drept 'genocidul' din Darfur, transmite AFP. Sudanul a atacat EAU la Curtea de la Haga, acuzând Emiratele de complicitate
Armata europeană nu poate înlocui NATO, afirmă președintele Germaniei
O armată europeană nu ar putea înlocui NATO, a declarat joi președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, citat de DPA. 'Trebuie să mulțumim NATO pentru multe lucruri', a afirmat Steinmeier în timpul unei vizite la un comandament militar din orașul Koblenz, landul Renania-Palatinat, în vestul Germaniei.
Golful Persic, noua răscruce a diplomației mondiale? (analiză AFP)
De la negocierile privind Ucraina și discuțiile privind programul nuclear iranian programate sâmbătă și până la negocierile referitoare la Fâșia Gaza, țările din Golf ocupă din ce în ce mai mult scena diplomatică globală, în căutare de securitate și de recunoaștere, relatează joi AFP. Aliați tradiționali ai Statel
Rusia: Parchetul cere pedeapsa cu închisoarea împotriva unor jurnaliști pentru colaborare cu organizația lui Navalnîi
Parchetul rus a cerut joi aproape șase ani de închisoare împotriva a patru jurnaliști acuzați de colaborare cu organizația 'extremistă' a fostului opozant Aleksei Navalnîi, decedat într-o închisoare din Rusia în 2024, potrivit site-ului Mediazona, relatează AFP. Organizația lui Navalnîi, princi
Războiul tarifar declanșat de Washington împinge UE și Mercosur să accelereze demersurile privind implementarea acordului lor comercial
Ofensiva comercială a președintelui american Donald Trump, care a început cu aplicarea de tarife de 10% pentru majoritatea partenerilor comerciali ai Statelor Unite, a reactivat eforturile politice de impulsionare a acordului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Mercosur, relatează joi EFE. După 25 de ani de negocieri și o semnare
Consultările între Rusia și SUA pentru normalizarea diplomatică s-au încheiat la Istanbul
Negocierile pentru normalizarea relațiilor diplomatice între Rusia și SUA s-au încheiat joi la Istanbul după aproape șase ore de discuții, relatează EFE. 'Noua rundă de consultări de la Istanbul s-a încheiat', a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, pentru agenția oficială
Rusia amenință Japonia cu 'măsuri dure' dacă furnizează arme Ucrainei
Rusia a amenințat joi Japonia cu măsuri dure dacă această țară va furniza Ucrainei arme sau alte echipamente militare, după ce guvernul de la Tokyo și-a manifestat disponibilitatea de a se alătura comandamentului NATO care coordonează ajutorul militar pentru Ucraina, relatează agenția EFE. 'Dorim să avertizăm că orice pas al Japoniei pentr
Israel: Netanyahu spune că se duc negocieri cu două țări pentru mutarea locuitorilor din Gaza
Premierul Benjamin Netanyahu a comunicat miercuri cabinetului de securitate israelian că 'sunt în curs negocieri cu două mari țări pentru a găzdui un număr semnificativ de locuitori din Fâșia Gaza care ar emigra voluntar', informează joi postul de televiziune israelian i24News, citând media locale, între care publicația Jerusalem Post.
Turcia și Israelul au început discuții pentru evitarea ciocnirilor în Siria între forțele lor
Oficiali turci și israelieni au început miercuri discuții menite să prevină incidente nedorite în Siria, unde sunt active armatele celor două puteri regionale, au indicat joi surse ministeriale turce și o sursă politică israeliană, citate de Reuters. Potrivit surselor turce, discuțiile tehnice din Azerbaidjan au marcat începu
#Ucraina transmite SUA: Acceptarea restricțiilor privind dimensiunea armatei, linie roșie la negocierile de pace
Ucraina a transmis SUA că acceptarea unor limite privind dimensiunea forțelor sale armate sau pregătirea generală a armatei sale va constitui o linie roșie, a declarat joi un înalt oficial ucrainean, în timp ce președintele american Donald Trump încearcă să negocieze cu Rusia sfârșitul războiului, relatează Reuters. Pre