Vrancea: Camere video la baia fetelor de la Liceul de Artă, după reclamații privind elevii fumători
Liceul de Artă 'Gheorghe Tattarescu' din Focșani a montat camere video pe culoarul cu chiuvete din zona toaletei fetelor după ce mai mulți elevi au reclamat că spațiul era ocupat frecvent de colegi care fumau, ceea ce făcea dificilă utilizarea grupului sanitar în timpul pauzelor, a declarat, miercuri, directorul unității de învățâmânt,
Bihor: 'Copilăria digitală - impactul tehnologiei asupra dezvoltării cognitive, emoționale și a limbajului', conferință pentru părinți
Mai mulți specialiști din domeniul psihologiei, sănătății mintale și educației vor prezenta, în 24 martie, teme relevante pentru înțelegerea impactului tehnologiei asupra dezvoltării copilului, în cadrul unei conferințe dedicate copilăriei digitale și organizată de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Bihor. Potrivit
Recomandări ale Ministerului Educației și Cercetării pentru înscrierea copiilor la școală
Ministerul Educației și Cercetării a transmis miercuri câteva clarificări utile părinților pentru înscrierea copiilor în învățământul primar. Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2026 inclusiv au obligația de a înscrie copiii în clasa pregătitoare. 'Recomandar
Sălaj: Roboții premiați ai liceelor din Zalău, vedetele unui eveniment de promovare a educației STEM (GALERIE FOTO)
Tinerii pasionați de știință și tehnologie din Zalău și-au prezentat, marți seara, performanțele în domeniul roboticii, în cadrul unui eveniment de promovare a educației STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică) organizat de Consiliul Județean al Elevilor Sălaj.
Cel mai mare congres european dedicat studenților la stomatologie și tinerilor medici dentiști, în perioada 9 - 15 martie
Liga Studenților la Medicină Dentară București (LSMDB), în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București, organizează în perioada 9 - 15 martie cea de-a 6-a ediție a Congresului Dent-X, cel mai mare congres european dedicat studenților la stomatologie și tinerilor medici dentiști. Potrivit unui comunicat
Harghita: A fost lansat o nouă ediție a Programului 'Micul Grădinar'; mii de elevi sunt implicați anual
Elevii din județul Harghita sunt invitați și în acest an să participe la programul 'Micul Grădinar', derulat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Harghita, o inițiativă care se bucură de un mare succes. Potrivit unui comunicat transmis presei, programul se adresează elevilor începând c
Cluj: Studenți ai UBB au obținut cinci medalii la Olimpiada Balcanică Studențească de Matematică
Studenți ai Universității 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca au obținut o medalie de aur, două de argint și una de bronz, la Olimpiada Balcanică Studențească de Matematică 2026, care a avut loc în Cipru. 'Studenții Facultății de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) au obținut cinci medalii - una de au
Iași: Studenții TUIASI au obținut o medalie de argint și două de bronz la SEEMOUS 2026
Studenții Universității Tehnice 'Gh Asachi' din Iași (TUIASI) au reușit să obțină argintul și bronzul la olimpiada de matematică pentru studenți, SEEMOUS 2026, anunță instituția de învățământ superior. La
Ministerul Educației: Peste 90% dintre școli și-au manifestat disponibilitatea de a organiza simularea evaluării naționale
Peste 90% dintre școli și-au manifestat disponibilitatea de a organiza simularea evaluării naționale, conform informațiilor primite de la inspectoratele școlare, a declarat, marți, pentru AGERPRES, ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian. 'Simularea examenelor naționale reprezintă un exercițiu valoros pentru copii și le mulțumesc t
Sindicatele din Educație: Simulările la examenele naționale vor fi serios perturbate
Simulările examenelor naționale vor fi 'serios perturbate', au anunțat marți reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și Federației Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret', care susțin că peste 73.000 de angajați din învățământ au decis să nu participe la aceste testări. 'În
România va găzdui Secretariatul pe termen lung al Spațiului European al Învățământului Superior (SEIS)
România va găzdui, începând de anul viitor, Secretariatul pe termen lung al Spațiului European al Învățământului Superior (SEIS), a anunțat, marți, Ministerul Educației și Cercetării. În cadrul reuniunii Grupului de Monitorizare a Procesului Bologna (BFUG), desfășurată luni în format online, s-a decis
Iași: Viitorul agriculturii inteligente, dezbătut la Universitatea pentru Științele Vieții
Universitatea pentru Științele Vieții (USV) 'Ion Ionescu de la Brad' și mediul de afaceri se întâlnesc pentru a dezvolta agricultura viitorului, în cadrul unui Atelier de Descoperire Antreprenorială 'Smart Farming - Automotive pentru Agricultură'. Evenimentul, organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (
Anchetă a Inspectoratului Școlar al Municipiului București la Școala Profesională Specială 'Sf. Nicolae'
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a dispus efectuarea unui control la Școala Profesională Specială 'Sf. Nicolae' în cazul profesorului care a fost acuzat de părinții mai multor elevi că ar fi avut un comportament verbal violent și posibil și fizic. 'Inspectoratul Școlar al Municipiului București informează opinia publică cu privi
Sindicaliștii susțin că unii directori și unele inspectorate școlare constrâng profesori să participe la simularea examenelor naționale
Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și ai Federației Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' au atras atenția, luni, asupra faptului că directorii unor unități de învățământ și ai unor inspectorate școlare pun presiune pe profesori să participe la simularea examenelor naționale, deși un referendum realizat de si
O nouă specie de dinozauri, descoperită în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului
Paleontologi de la Universitatea din București și de la Universitatea 'Eotvos Lorand' din Budapesta au descoperit o nouă specie de dinozaur pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, aflat în administrarea Universității din București. Potrivit unui comunicat al Universității din București remis luni AGERPRES,









