CONAF/Peste 100 de elevi din Buzău și Iași, participanți în semifinale ale Maratonului pentru Educație Antreprenorială
Peste 100 de elevi și-a expus viziunea asupra lumii de mâine în cadrul semifinalelor Maratonului pentru Educație Antreprenorială care au avut loc la Buzău și Iași.
Potrivit unor comunicate transmise AGERPRES de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Maratonul pentru Educație Antreprenorială face parte din programului național omonim organizat de CONAF, în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Națională a Antreprenorilor, cu obiectivul de a stimula spiritul antreprenorial în rândul tinerilor.
La Buzău, peste 950 de liceeni din 8 instituții de învățământ din județ au parcurs un program educațional intensiv, conceput să le dezvolte spiritul antreprenorial și să îi ajute să își descopere vocația.
'Dintre aceștia, 69 de elevi, reuniți în 14 echipe, au avut curajul să își prezinte viziunea asupra viitorului în fața unui juriu de profesioniști familiarizați cu provocările economice, dar și a unei audiențe formate din 400 de elevi și profesori. Sub îndrumarea a 10 antreprenori voluntari, acești tineri și-au demonstrat creativitatea, perseverența și dorința de a construi lumea de mâine. După analiza atentă a juraților, decizia a fost incontestabilă - pe locul 1 s-a clasat echipa Grădina cu minuni, formată din cinci elevi ai Liceului Tehnologic 'Dimitrie Filipescu' Buzău, coordonați de profesoarele Lucica Stănculeanu, Daniela Ludmila Dinu, Magdalena Dragomir. Locul 2 a fost ocupat de echipa Roli Grai Tărâmul Rițișa, formată din șase elevi ai Colegiului Național Pedagogic 'Spiru Haret' Buzău, sub îndrumarea profesoarelor Cristina-Iuliana Iacob, Elena Suditu, Valentin Biro și Teodora Băducu. Echipa Ped Book, formată din cinci elevi ai Colegiului Național Pedagogic 'Spiru Haret' Buzău, coordonați de profesoara Cristina Maican, este ocupanta locului 3', arată sursa citată.
Cele trei echipe finaliste au fost răsplătite cu premii în bani, respectiv 3.000 de lei, 2.000 de lei și 1.000 de lei. Echipele clasate pe primele două poziții vor reprezenta județul la finala din luna iunie.
În județul Iași, peste 480 elevi din cinci licee au trecut printr-un proces riguros educațional menit să-i susțină în descoperirea vocației și dezvoltarea spiritului antreprenorial.
'În fața unui juriu de elită, format din profesioniști care cunosc greutatea deciziilor economice și a unei audiențe entuziaste care crede în forța ideilor inovatoare, 8 echipe formate din 40 de liceeni au îndrăznit să își expună viziunea asupra lumii de mâine', informează CONAF.
Pe locul I în competiție s-a clasat echipa Creative Land, formată din șase elevi ai Colegiului Tehnic De Căi Ferate Unirea Pașcani, coordonați de profesoara Simina-Nicoleta Bohâlțeanu. Locul al doilea a fost ocupat de echipa Zebra Link Group, formată din șase elevi ai Liceului Teoretic Dimitre Cantemir din Iași, sub îndrumarea profesoarei Irina Elena Aporcăriței. Echipa Pit Shop Boys, formată din șase elevi ai Liceului Teoretic Dimitre Cantemir din Iași, coordonați de profesoara Irina Elena Aporcăriței, este ocupanta locului 3.
Și aici echipele finaliste au fost recompensate cu premii în bani, iar echipele clasate pe primele două poziții vor reprezenta județul la marea finală de pe 2 iunie, la București.
'La Iași, în cadrul semifinalei Maratonului pentru Educație Antreprenorială, am fost martoră la un adevăr fundamental: România nu duce lipsă de potențial uman, ci de contextul în care acest potențial să fie exersat, validat și cultivat. Ceea ce facem prin Maratonul pentru Educație Antreprenorială - cel mai amplu efort de voluntariat educațional din România - este exact acest lucru: creăm context. Și, mai mult decât orice, creăm destine. Am întâlnit tineri care, ajunși la maturitate, mi-au mărturisit că ideea de afacere născută în clasa a X-a, în timpul Maratonului, a devenit mai târziu un plan de carieră, ba chiar un colac de salvare în momente de criză personală și profesională. Aceasta este dovada supremă a relevanței: nu aplauzele din sală, ci impactul real, durabil, în viețile celor care altfel s-ar fi pierdut printre statisticile emigrării sau ale abandonului de sine. România are nevoie de mai mult decât retorică și reforme parțiale. Are nevoie de modele de intervenție care funcționează - și Maratonul pentru Educație Antreprenorială este un astfel de model. Este, în fond, o formă de infrastructură invizibilă: o rețea de idei, valori și mentorat care ancorează viitorul economic al acestei țări într-o fundație sănătoasă', a declarat președinta CONAF, Cristina Chiriac, conform sursei citate.
Semifinale județene au avut deja loc în municipiul București și în județele: Bihor, Brașov, Arad, Suceava, Satu Mare, Dolj, Giurgiu, Bacău, Galați, Argeș, Timiș, Brăila, Neamț, Iași. Maratonul pentru Educație Antreprenorială va continua în județele: Tulcea, Teleorman, Prahova, Vâlcea, Gorj, Alba, Constanța, Mureș, Sibiu și Maramureș. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru
Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.
Sindicatele din Educație cer debirocratizarea activității dascălilor: Bursele sociale trebuie gestionate de autoritățile locale
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' solicită Ministerului Educației să vină 'de urgență' cu o modificare legislativă astfel încât evaluarea dosarelor financiare pentru bursele sociale să fie trecută de la școli la autoritățile locale. ''Federați
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești lansează proiectul 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață'
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' din Onești lansează proiectul educațional 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață', realizat în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Bacău. Acesta se adresează elevilor din ciclurile gimnazial și liceal din unitățile de învățământ din municipiul Onești, precum și cadrelo
VIDEO REPORTAJ/Olt: Lumea roboților, descoperită de copii cu ajutorul liceenilor, la Biblioteca Județeană
Un rinocer construit din piese LEGO, un robot de competiție pilotat de copii și primele noțiuni despre programare au transformat Biblioteca Județeană Olt 'Ion Minulescu' într-un spațiu al descoperirii, unde copii de 9 și 10 ani au făcut cunoștință cu robotica, îndrumați de liceenii echipei Green Mean Machine de la Colegiul Național 'Ion Minulescu'
Sălaj: Centru de orientare școlară și profesională pentru 1.600 de elevi de clasa a VII-a, amenajat în Zalău
O clădire din Zalău va fi reabilitată și modernizată pentru a fi transformată într-un centru de testare pentru orientare școlară și profesională, destinat elevilor de clasa a VII-a din județul Sălaj, investiția având o valoare totală de peste 11,8 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Consiliul Județean (CJ) Sălaj. Proiectul ur
Mureș: Comunitatea academică, invitată să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ''George Emil Palade'' din Târgu Mureș a invitat, miercuri, comunitatea academică să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale, lucrările urmând să fie expuse publicului în luna decembrie 2026, în cadrul Zilelor UMFST. '&
Galați: Ambasadorul Franței în România participă la o dezbatere pe teme de mediu, organizată la Universitatea 'Dunărea de Jos'
Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, va participa, joi, la o dezbatere pe teme de mediu și dezvoltare durabilă, organizată de Facultatea de Litere a Universității 'Dunărea de Jos' din Galați, cu sprijinul Institutului Francez și al Ambasadei Franței, informează instituția de învățământ superior. Even
Manuale noi pentru clasa a IX-a, la 63 de discipline, disponibile în format digital și PDF
Ministerul Educației și Cercetării a finalizat, miercuri, încărcarea manualelor școlare pentru clasa a IX-a, în format digital și PDF, pe platforma dedicată, după semnarea acordurilor-cadru pentru cele 63 de discipline pentru care manualele au fost declarate câștigătoare în urma licitațiilor. Prin ordin de ministru au f
Calendarul privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare - în consultare publică
Proiectul privind calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2027 - 2028 a fost pus miercuri în consultare publică, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării. Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2027 inclusiv au obligația de a înscrie copiii &icir








