Cel mai mare eveniment dedicat roboticii din Europa, la Politehnica Bucureşti, în perioada 1-3 noiembrie
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/16819448.jpg)
Peste 175 de echipe cu 963 de roboţi, care reprezintă 25 de ţări, vor participa, în perioada 1 - 3 noiembrie, în campusul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica, la cea de-a treia ediţie a ROBOFEST, un eveniment dedicat inovaţiei şi pasiunii pentru robotică.
Astfel, timp de trei zile, campusul universitar va deveni un spaţiu de prezentare pentru sute de roboţi şi tehnologii de vârf, aducând împreună pasionaţi ai tehnologiei, studenţi şi profesionişti din domeniu.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior remis, marţi, AGERPRES, ROBOFEST 2024 va include, de asemenea, RoboChallenge, un concurs internaţional de robotică, cel mai mare din Europa, ajuns la ediţia a XV-a, ce va aduna aproape 1.200 de participanţi din peste 25 de ţări de pe cinci continente.
"Anul acesta, competiţia va aduce mai multă diversitate, cu participanţi din ţări precum Armenia, Chile, Algeria, Estonia, Croaţia, India, Moldova, Ucraina, Statele Unite ale Americii şi Uzbekistan. Ediţia din 2023 a reunit 224 de echipe şi 941 de participanţi din 19 ţări. 25.000 de vizitatori au urmărit competiţiile şi cei 644 de roboţi atât fizic, în campusul universitar, cât şi online, evenimentul fiind transmis în direct pe canalele universităţii. Cu 175 de echipe înscrise, ROBOFEST 2024 a doborât anul acesta recordurile anterioare, având un total de 963 de roboţi înscrişi şi 25 de ţări participante", susţin organizatorii.
Cei 963 de roboţi se vor "duela" în 18 probe, care includ atât competiţii consacrate, cât şi noutăţi precum Mega Sumo RC, Combat Robot 1Lb (500 g) şi 3Lb (1500 g). Mega Sumo RC, o variantă a competiţiei tradiţionale, permite controlul roboţilor prin telecomandă, oferind o experienţă dinamică şi captivantă. Probele de Combat Robot vor aduce adrenalina luptelor robotice, inspirate de celebrele emisiuni de pe Discovery Channel, unde roboţii sunt echipaţi cu arme şi au misiunea de a distruge adversarul.
Conform sursei citate, ROBOFEST găzduieşte totodată şi QUBE2SPACE, prima competiţie de PocketQube-uri din lume destinată elevilor de liceu. Ajunsă la a treia ediţie, competiţia este organizată de 2SPACE, singura echipă din România care se ocupă cu proiectarea, construcţia şi lansarea de rachete.
"ROBOFEST nu este doar un concurs, ci o platformă de educaţie şi inspiraţie, dedicată tinerilor care aspiră să devină lideri în domeniul inovaţiei. Evenimentul promite să fie un punct de atracţie pentru toţi cei interesaţi de viitorul tehnologiei şi de modul în care roboţii şi inteligenţa artificială vor modela societatea de mâine", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministrul Daniel David: Bugetul educației, incluzând toate sursele de finanțare, va atinge 4,5% din PIB
Bugetul pentru educație, incluzând toate sursele de finanțare, va atinge - conform estimărilor actuale - 4,5% din PIB, respectiv 0,17% din PIB pentru cercetare-dezvoltare-inovare, a transmis, vineri, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. 'Acum, când paradigmele lumii se schimbă, țesutul social se redefinește, iar instituțiile se tran
Ministerul Educației a pus în consultare un proiect privind actele de studii și documentele emise de instituțiile de învățământ superior
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică un proiect pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind actele de studii și documentele universitare, proiect care reglementează gestionarea formularelor actelor de studii, a actelor de studii și a documentelor universitare de către instituțiile de învățământ superior acreditate, respectiv a do
Olt: Primarul Slatinei anunță că nu va mai lăsa achizițiile pe mâna școlilor, pentru că ''erau păguboase''
Achizițiile pentru unitățile de învățământ din municipiul Slatina vor fi făcute începând din acest an de către primărie și nu de școli cum s-a întâmplat până acum, a anunțat joi, într-o conferință de presă, primarul Mario De Mezzo, care a susținut că respectivele achiziții erau păguboase și constituiau ''un inst
Iași: UMF va pregăti din anul universitar următor medici și asistenți militari
Universitatea de Medicină și Farmacie ''Grigore T. Popa'' din Iași anunță că din anul universitar 2025-2026 va pregăti viitori ofițeri medici și subofițeri sanitari, în urma unui parteneriat semnat cu Ministerul Apărării Naționale (MApN) la finalul anului trecut. Potrivit unei postări de pe pagina de facebook a UMF Iași,
VIDEO Rafila nu susține închiderea școlilor și subliniază că elevii cu infecții respiratorii nu trebuie trimiși în colectivitate
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat joi că nu susține închiderea școlilor, în contextul numărului mare de viroze respiratorii, și a subliniat că elevii cu infecții respiratorii nu trebuie trimiși în colectivitate.
Societatea Ornitologică Română: Cinci specii noi de coleoptere, descoperite pe teritoriul României
O echipă mixtă de entomologi din România și Italia a descoperit cinci specii noi de coleoptere pe teritoriul țării noastre, informează Societatea Ornitologică Română, joi, pe Facebook. Cele cinci specii sunt: Cis chinensis, originară din China; Litargus balteatus din America de Nord, Latheticus oryzae din India, precum și Palorus subdepressus și Tr
Daniel David: Este clar că nu mai putem continua cu sistemul educațional de acum
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că sunt necesare o altă arhitectură și un alt model pentru sistemul educațional, întrucât cu cel actual 'nu se mai poate continua'. Daniel David a participat miercuri la prezentarea primului Raport Național privind Alfabetizarea Numerică, care arată că peste o treime dintre elevi s
Raport național: Peste o treime dintre elevi sunt afectați de analfabetismul numeric
Peste o treime dintre elevi sunt afectați de analfabetismul numeric, iar 16% dintre aceștia întâmpină dificultăți semnificative, arată primul Raport Național privind Alfabetizarea Numerică prezentat miercuri de Asociația pentru Valori în Educație (AVE România) și Brio. Conform raportului, care a analizat populația școlară din toate cicl
Candidații la Bacalaureat vor susține proba de evaluare a competențelor digitale
Candidații la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor susține, de miercuri și până vineri, proba de evaluare a competențelor digitale - proba D, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate care nu pot participa la probele A, B, C și D din cadrul examenului n
VIDEO Roxana Mînzatu, la București: Pentru a fi puternici în competiția globală, trebuie ca abilitățile de bază ale elevilor români să se îmbunătățească
Abilitățile de bază ale elevilor români trebuie să se îmbunătățească, pentru ca România și Uniunea Europeană să fie mai puternice în competiția globală, a declarat marți, într-o conferință de presă la București, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene (CE) Roxana Mînzatu, răspunzând unei întrebări despre planurile
Simularea probelor examenelor naționale: Au fost publicate programele pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat
Ministerul Educației anunță că au fost publicate programele pentru susținerea simulărilor probelor scrise la Evaluarea Națională și Bacalaureat în acest an. ''Au fost publicate programele valabile pentru susținerea simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului națio
David: În luna mai vom veni cu o propunere de planuri-cadru care să aibă o susținere largă
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat, marți, că în luna mai va veni cu o propunere de planuri-cadru pentru liceu care să aibă o 'susținere largă', menționând că nu trebuie să rămână în picioare din start proiectul Ministerului. 'Suntem în faza de dezbatere a planurilor-cadru, o fază de dezbatere un pic mai ati
Ligia Deca - numită secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO
Ligia Deca a fost numită secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, potrivit unei decizii a premierului Marcel Ciolacu publicate în Monitorul Oficial. Numirea acesteia vine după ce Madlen Șerban a fost eliberată, la cerere, din această calitate. La 29 iunie 2015, Ligia Deca a fost numită consili
Daniel David: O atenție specială va fi acordată dezvoltării curriculumului legat de cultura și identitatea națională
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis, luni, într-o postare pe blogul personal, că va fi acordată o atenție ''specială'' dezvoltării curricul
Geografia ''a dispărut'' dintre disciplinele de la clasele a XI-a și a XII-a, conform proiectelor de plan-cadru - atenționează Societatea de Geografie
Disciplina Geografie ''a dispărut'' dintre materiile studiate la clasele a XI-a și a XII-a, conform proiectelor de plan-cadru pentru liceu lansate în dezbatere publică de Ministerul Educației și Cercetării, a atenționat, luni, Societatea de Geografie din România. ''Tocmai în timp ce Societatea de Geogr